Mamă la 12 ani: „Nu mă gândeam că o să am o păpuşă vie”

×
Codul embed a fost copiat

România continuă să ocupe primul loc din Europa la numărul de adolescente care devin mame. La Maternitatea din Focşani, de pildă, cea mai tânără mămică are doar 12 ani.

Specialiştii spun că aceşti copii care ţin în braţe alţi copii ascund destine dramatice. De multe ori, nici nu au mers la şcoală.

Provin din familii unde educaţia este o vorbă în vânt şi cei mari le dau adesea cele mai sordide exemple celor mici. În final, tinerele ajunse mame îşi abandonează pruncii şi prelungesc, astfel, şirul parcă fără sfârşit al destinelor amare.

În urmă cu 11 luni, o adolescentă de 16 ani a adus pe lume o fetiţă la maternitatea din Focşani. Recunoaşte că nu şi-a dat seama că a rămas însărcinată, când era în clasa a opta, şi la început vestea a dărâmat-o. Imediat după naştere, a cerut sprijinul celor de la Direcţia pentru Protecţia Copilului.

Mamă: „Eram clasa a 8-a, după care l-am cunoscut pe prietenul meu. Am rămas însărcinată, am ajuns la un centru maternal, am întrerupt şcoala pe moment, până să nasc. Nu mă gândeam că o să am o păpuşă vie...Fiind copil, nu mi-am dat seama, dar după ce am născut am simţit căldura aia de copil și m-am emoţionat foarte tare, dar copilul ăsta îmi dă speranţă să trec peste tot, să continui școala şi să fac un viitor ei pe care eu nu l-am avut alături de părinţii mei.”

Citește și
adolescenta familie
A rămas însărcinată la 15 ani și a născut. Ce s-a întâmplat după aceea

Ea este însă un caz rar: cele mai multe adolescente devenite mame îşi părăsesc bebeluşii.

România ocupă un ruşinos loc întâi în Europa la numărul de naşteri cu mame cu vârste cuprinse între 10 şi 17 ani. Potrivit UNICEF, ţara noastră depăşeşte şi statele altor continente, precum Rwanda, Trinidad Tabago, Uzbekistan sau Burundi.

Revenind la Focşani, conducerea Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon" trage un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de minore care au născut anul trecut în Vrancea. Cea mai tânără avea doar 12 ani.

Alina Cosma, Spitalul Județean Vrancea: „Numai până la sfârşitul lunii noiembrie 2017 înregistram peste 300 de naşteri în rândul mamelor cu vârste cuprinse între 12-18 ani.”

Specialiştii spun că vârsta foarte mică la care tinerele rămân însărcinate le pune în pericol atât sănătatea lor, cât şi a nou născuților. De multe ori, naşterea se face prin cezariană, iar recuperarea este mai dificilă. Totodată, după externare bebeluşul este într-o situație de risc, deoarece e greu de crezut că un copil poate fi îngrijit corespunzător de un alt copil.

Ion Plăcintă, şef secţie Obstretica Ginecologie, Spitalul Județean Vrancea: Riscul, în primul rând, este prematuritatea. Naşterea pe cale naturală, în majoritatea cazurilor este dificilă, dacă nu imposibilă, şi atunci atunci recurgem la naşterea prin cezariană.”

Adina Lăscan, DGASPC Vrancea: „Statutul lor social este vulnerabil şi vor fi ulterior supuse abuzului şi discriminării. Mai mult decât atât, aceste copile poartă diferite sarcini, fără a fi pregătite emoţional sau fizic pentru aşa ceva şi mergând, uneori, până a le pune viaţa în pericol.”

Majoritatea minorelor care nasc în spital nu au o sarcină supravegheată de un medic de familie sau de un specialist și provin din familii sărace. Multe dintre fete au renunțat demult la școală sau nu au frecventat-o deloc, Nu știu să scrie ori să citească și uneori nici nu au certificat de naștere sau vreun alt act de identificare.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
La naștere, unei femei nu i-a mai bătut inima 68 de minute. Ce a urmat
La naștere, unei femei nu i-a mai bătut inima 68 de minute. Ce a urmat

O mamă de 22 de ani a trecut prin momente cumplite în cea mai fericită zi a vieții ei, nașterea propriului copil.

A rămas însărcinată la 15 ani și a născut. Ce s-a întâmplat după aceea
A rămas însărcinată la 15 ani și a născut. Ce s-a întâmplat după aceea

O femeie din Australia, care a născut pentru prima oară la 16 ani, a dezvăluit că mai are încă 7 copii cu acelaşi bărbat.

O adolescenta din Pakistan a fost arsa de vie de propria mama, dupa ce s-a casatorit fara acordul ei. Marturia femeii
O adolescenta din Pakistan a fost arsa de vie de propria mama, dupa ce s-a casatorit fara acordul ei. Marturia femeii

O femeie din Pakistan si-a ars de vie fiica de 17 ani dupa ce s-a maritat impotriva dorintei familiei sale.

O fetita din Galati a devenit mama la doar 13 ani, fara sa faca vreun control in timpul sarcinii. Cine a dus-o la spital
O fetita din Galati a devenit mama la doar 13 ani, fara sa faca vreun control in timpul sarcinii. Cine a dus-o la spital

O adolescenta din judetul Galati a devenit mama la varsta de doar 13 ani, fara sa fi facut vreun control medical in cele noua luni de sarcina.
 

O adolescenta si mama ei au ramas gravide cu acelasi barbat. Politistii l-au retinut cand au aflat cine este
O adolescenta si mama ei au ramas gravide cu acelasi barbat. Politistii l-au retinut cand au aflat cine este

Acuzatii infioratoare pentru un barbat de 37 de ani, din Bistrita-Nasaud, care a fost retinut dupa ce ar fi intretinut relatii sexuale cu fiica sa de numai 15 ani.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.