Majoritatea universităților vor avea cursuri online. Explicațiile ministrului Educației

Declarație de presă a ministrului Educației și Cercetării, Monica Anisie

Cele mai multe universități își vor desfășura cursurile online, a spus Monica Anisie. Măsurile de prevenire a infectărilor cu coronavirus au fost luate în orice situație, a precizat ministrul Educației.

După ce a discutat cu rectorii, Monica Anisie a spus că cele mai multe universităţi au decis ca de la 1 octombrie cursurile să aibă loc în sistem online, a declarat ministrul Educației într-o emisiune TV, potrivit news.ro.

Monica Anisie a fost întrebată despre măsurile ce se vor lua la începerea anului universitar.

„Acolo este vorba despre autonomie universitară, însă prin ordinul comun am dat nişte reguli şi acolo, reguli de respectare a unor măsuri pentru a preveni îmbolnăvirea. Am dat aceste măsuri, vor mai veni şi alte clarificări până la momentul 1 octombrie, când vom deschide anul universitar, însă, din ceea ce am discutat cu rectorii, majoritatea au decis să continue învăţarea în sistem online pentru studenţi”, a răspuns ministrul Educaţiei.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Ministrul Educației, detalii despre școala în condiții de pandemie. Durata unei ore de curs
Ministrul Educației, detalii despre școala în condiții de pandemie. Durata unei ore de curs

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat, marţi seara, că ora de curs în noul n școlar va dura 50 de minute, iar fiecare profesor trebuie să îşi adapteze sistemul de predare astfel încât să îşi poată acoperi întreaga programă.

Ce spune ministrul Educației despre amânarea cursurilor până la 1 octombrie
Ce spune ministrul Educației despre amânarea cursurilor până la 1 octombrie

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, susţine că aproximativ 80 la sută dintre unităţile de învăţământ sunt pregătite pentru deschiderea şcolilor în privinţa asigurării materialelor pentru combaterea îmbolnăvirii cu COVID-19.

Ministrul Educației: Şcolile vor avea stoc de măşti pentru elevi. Cum vor fi distribuite
Ministrul Educației: Şcolile vor avea stoc de măşti pentru elevi. Cum vor fi distribuite

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat că școlile vor trebui să aibă stocuri de măşti pentru elevii care nu au sau cărora li se rup cele pe care le poartă.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.