AstraZeneca a trimis mai puţine doze decât trebuia în România. Şi vaccinul Moderna e aproape epuizat

×
Codul embed a fost copiat

163.000 de doze de vaccin anti-Covid, de la AstraZeneca, au ajuns ieri în România, cu 12.000 mai puține decât era prevăzut.

Între timp, au fost folosite aproape toate dozele de la Moderna, iar cele de la Pfizer sunt păstrate în mare parte pentru asigurarea rapelurilor.

Cei trei producători au însă programate noi livrări, săptămâna viitoare.

În România au intrat până acum 78.000 de doze de la Moderna şi au mai rămas nefolosite 1500, care probabil se vor termina în cursul zilei de mâine. Cel mai probabil, acesta este motivul pentru care în ultimele zile o parte dintre cei care ştiau că urmează să primească prima doză de la Moderna au fost vaccinaţi cu Pfizer în momentul în care au ajuns în cabinetul de vaccinare.

Însă nici de la Pfizer nu mai sunt foarte multe dintre cele peste 1.3 milioane de doze primite de pe 27 decembrie şi până acum. În schimb, mai sunt, cu transportul de astăzi, 300.000 de doze de la Astra Zeneca şi, de altfel, programările în acest moment pe platformă se pot face doar pentru acest ser, de la Astra Zeneca.

Citește și
astrazeneca
UE ar putea folosi vaccinuri AstraZeneca produse în India. Negocieri cu Moderna pentru 150 mil. doze

Săptămâna viitoare sunt aşteptate trei transporturi de la Pfizer, de la Moderna şi de la AstraZeneca, cel mai probabil dozele pe care le vom primi de la Moderna vor fi păstrate pentru asigurarea rapelului celor care au fost vaccinaţi cu prima doză a serului produs în Stele Unite, şi este posibil ca în februarie să mai vină o livrare de la Astra Zeneca.

În luna martie sunt aşteptate aproape un milion de doze de la Pfizer, peste un milion de doze de la Astra Zeneca şi aproximativ 260.000 de doze de la Moderna. Atenţie însă, acesta este un calendar estimativ, deoarece producătorii pot să modifice datele şi numărul de doze cu până la 24 de ore înainte de livrarea efectivă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Programările pentru vaccinarea cu Pfizer şi Moderna, disponibile începând cu 15 martie
Programările pentru vaccinarea cu Pfizer şi Moderna, disponibile începând cu 15 martie

Au rămas peste 100.000 de locuri libere pentru vaccinul AstraZeneca, potrivit datelor din platforma de programare.

UE ar putea folosi vaccinuri AstraZeneca produse în India. Negocieri cu Moderna pentru 150 mil. doze
UE ar putea folosi vaccinuri AstraZeneca produse în India. Negocieri cu Moderna pentru 150 mil. doze

Uniunea Europeană negociază cu americanii de Moderna achiziția a încă 150 de milioane de doze de vaccin anti-COVID.

Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă
Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, omologat de OMS pentru a fi folosit în regim de urgenţă

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că a omologat pentru utilizare în regim de urgenţă vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania AstraZeneca în colaborare cu Universitatea Oxford.

Recomandări
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori
STENOGRAME. Doar 3 dintre cei 17 angajaţi de la ISCTR Timişoara nu au luat bani. Un inspector a luat mită de 43 de ori

Doar trei dintre cei 17 angajaţi ai ISCTR Timişoara nu au luat mită, în perioada în care au fost monitorizaţi, doi dintre ei fiind detaşaţi la această instituţie în interes de serviciu.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”
Protestele se extind în SUA. Trump vede o ”invazie străină” și trimite armata în Los Angeles: ”Sunt niște animale”

istrația Trump plănuiește să trimită mii de migranți, printre care și 100 de români și câteva sute de europeni, la baza militară de la Guantanamo, anunță publicația Politico.