Mai multe ONG-uri cer repornirea Sistemului Național Antigrindină. „Fermierii nu pot fi sacrificaţi pe altarul populismului”

Racheta antigrindina
Agerpres

Suspendarea Sistemului Național Antigrindină este o decizie gravă, luată fără consultare și fără bază științifică, avertizează Organizaţia Interprofesională a producătorilor de Legume şi Fructe.

„Sistemul antigrindină românesc, construit în ultimele două decenii, este o investiţie strategică în siguranţa agriculturii, fundamentată pe principii ştiinţifice clare. Este rezultatul colaborării între meteorologi, fizicieni atmosferici, cercetători şi ingineri, şi este aliniat cu soluţii implementate cu succes în alte state membre ale Uniunii Europene - precum Bulgaria, Austria, Slovenia, Franţa şi Italia.

Tehnologia utilizată - lansarea de rachete cu iodură de argint pentru dispersarea norilor cu potenţial distructiv - este recunoscută internaţional şi aplicată eficient în regiuni expuse la fenomene extreme.

În ciuda acestui context, printr-un ordin emis de Ministerul Agriculturii a fost dispusă suspendarea
sistemului, invocând în spaţiul public presupuse efecte negative asupra regimului pluviometric - afirmaţii care, până în prezent, nu au fost susţinute de date sau expertize ştiinţifice independente.

Este regretabil că o infrastructură atât de importantă a fost întreruptă fără o evaluare tehnică riguroasă şi fără consultarea organizaţiilor de fermieri afectaţi direct", au transmis reprezentanţii organizaţiilor agricole într-o scrisoare deschisă transmisă preşedintelui României, Nicuşor Dan şi prim-ministrului interimar, Cătălin Predoiu.

Citește și
racheta minuteman
Americanii au lansat „racheta apocalipsei”. Intercontinentala a parcurs 24.000 de kilometri într-o oră

În opinia acestora, decizia nu reflectă opinia majorităţii fermierilor şi a fost luată fără consultare reală, iar până în prezent nu a fost realizată nicio "consultare amplă, documentată şi transparentă".

Mai mult, organizaţii cu adevărat reprezentative - Clubul Fermierilor Români, Pro Agro, OIPA Legume-Fructe, FRULEG, ONIV - şi-au exprimat în repetate rânduri opoziţia clară faţă de această măsură.

„Decizia a fost influenţată de opinii venite din partea unor ONG-uri locale, fără expertiză sau reprezentativitate naţională, în timp ce vocea majorităţii fermierilor nu a fost ascultată. Mai mult, decizia de suspendare avenit şi ca urmare a asumării eventualelor pierderi de către fermierii care au solicitat-o.

Este esenţial să precizăm că nu toţi fermierii au fost consultaţi şi că mulţi dintre cei aflaţi în zonele protejate nu îşi asumă această decizie. Este legitim să întrebăm: poate un grup restrâns să decidă în numele tuturor? Şi, dacă da, îşi asumă şi consecinţele asupra celor care nu au fost de acord?", se menţionează în document.

Potrivit sursei citate, de la suspendarea sistemului antigrindină, mai multe regiuni din ţară - în special Moldova şi Muntenia - au fost deja afectate de episoade severe de grindină, cu pierderi semnificative în sectorul agricol chiar dacă majoritatea comunelor lovite de grindină nu erau în zona de acoperire a sistemului, iar aceasta nu poate fi un argument în justificarea deciziei de suspendare. Sistemul este în proces de extindere şi dezvoltare, tocmai pentru a reduce treptat riscurile în cât mai multe areale agricole.

„Suspendarea completă a acestuia blochează orice progres viitor şi expune nejustificat producătorii. Într-un climat din ce în ce mai instabil, abordarea preventivă este esenţială, iar menţinerea infrastructurii existente este o minimă garanţie de securitate pentru fermieri", atrag atenţia producătorii agricoli.

Exemplul ţărilor vecine

Cele două organizaţii oferă exemplul ţărilor vecine, unde ştiinţa stă la baza deciziilor strategice.

Astfel, Bulgaria protejează 3 milioane de hectare printr-un sistem antigrindină complet funcţional, cu 273 de puncte de lansare şi avioane specializate. Republica Moldova a achiziţionat recent 1.500 de rachete pentru a extinde protecţia agricolă.

În ambele ţări, sistemele au fost menţinute în funcţiune chiar şi în timpul ploilor recente, confirmând că existenţa lor nu are nicio legătură cu cantitatea de precipitaţii înregistrată, aceasta fiind determinată de factori macroclimatici regionali.

În acest context, OIPA Legume-Fructe şi FRULEG solicită repornirea de urgenţă a Sistemului Naţional Antigrindină, restabilirea bugetului alocat pentru anul 2025 şi blocarea oricărei încercări de redirecţionare abuzivă a fondurilor, iniţierea unei consultări reale, transparente şi documentate cu organizaţiile reprezentative ale fermierilor şi instituirea unei comisii ştiinţifice independente care să evalueze rolul sistemului şi să emită recomandări tehnice conforme cu bunele practici europene.

De asemenea, organizaţiile au făcut apel la "responsabilitate şi dialog", pentru ca România să nu piardă un instrument esenţial de protecţie agricolă exact atunci când are cea mai mare nevoie de el.

„Fermierii români nu pot fi sacrificaţi pe altarul populismului, al ignoranţei sau al superstiţiilor. Nu putem accepta ca deciziile strategice să fie luate pe baza unor frici colective manipulate, în detrimentul ştiinţei şi al rezultatelor deja demonstrate în teren.

Facem un apel la responsabilitate şi dialog, pentru ca România să nu piardă un instrument esenţial de protecţie agricolă exact atunci când are cea mai mare nevoie de el. Sistemul antigrindină trebuie repus în funcţiune imediat. Agricultura românească nu îşi permite luxul negării realităţii ştiinţifice", au mai transmis reprezentanţii OIPA Legume-Fructe şi Asociaţia Grupurilor şi Organizaţiilor de Producători Agricoli - FRULEG.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
China a lansat propria constelație de sateliți, creând un super-calculator AI în spațiu
China a lansat propria constelație de sateliți, creând un super-calculator AI în spațiu

Sateliţii, ce au fost lansaţi la 14 mai cu o rachetă Long March 2D de la Centrul de lansare a sateliţilor Jiuquan, fac parte dintr-un proiect de reducere a dependenţei chineze de computerele terestre.

Americanii au lansat „racheta apocalipsei”. Intercontinentala a parcurs 24.000 de kilometri într-o oră
Americanii au lansat „racheta apocalipsei”. Intercontinentala a parcurs 24.000 de kilometri într-o oră

US Air Force a lansat miercuri dimineață o rachetă balistică intercontinentală (ICBM) cu capacitate nucleară, capabilă să transporte un focos nuclear oriunde pe Pământ - ca parte a unui test regulat al rachetelor apocaliptice ale țării.

Rușii susțin că au ucis, într-un atac cu rachetă, zeci de soldați ucraineni care se antrenau. Ucraina neagă informațiile
Rușii susțin că au ucis, într-un atac cu rachetă, zeci de soldați ucraineni care se antrenau. Ucraina neagă informațiile

Vladimir Putin a vizitat Kursk pentru prima dată după ce Kremlinul a anunțat că a alungat trupele ucrainene de pe teritoriul rus.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.