MAE va organiza peste 900 de secții de votare în străinătate, aproape dublu față de 2019

urna vot, alegeri
Shutterstock

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, a anunţat luni că la alegerile europarlamentare din 9 iunie MAE va organiza peste 900 de secţii de votare, aproape dublu faţă de cele de la scrutinul din 2019.  

„Vom organiza, prin intermediul misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate, un număr de peste 900 de secţii de votare, mai exact 916, aproape dublu faţă de cele 471 organizate la alegerile europarlamentare din 2019. Este, totodată, cel mai mare număr de secţii de votare organizate vreodată în străinătate, peste maximul anterior de 835 de secţii organizate la alegerile prezidenţiale din 2019", a spus Odobescu.

Luminiţa Odobescu a susţinut luni o conferinţă de presă, împreună cu preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, pe tema organizării în străinătate a alegerilor pentru Parlamentul European.

Articol recomandat de sport.ro
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
"Mi s-a rupt inima!" Reacția Simonei Halep după cea mai lungă finală din istoria Roland Garros
Citește și...
Cum vor arăta buletinele de vot la alegerile din 2024. DOCUMENT
Cum vor arăta buletinele de vot la alegerile din 2024. DOCUMENT

12 partide sau alianţe și patru candidați independenți s-au înscris la alegerile europarlamentare. Biroul Electoral Central a validat lista finală a candidaților la alegeri 2024 și a stabilit ordinea în care vor fi înscrise partidele pe buletinul de vot.

„Nu luați democrația ca pe un dat
„Nu luați democrația ca pe un dat". Într-un clip emoționant, Parlamentul European îi îndeamnă pe tineri să iasă la vot

„Aveți grijă de democrație, când nu vom mai fi". Este mesajul emoționant, al unor bunici, din mai multe țări europene, inclusiv România, către nepoții lor, și tânăra generație.

BEC a stabilit ordinea candidaturilor pe buletinele de vot pentru europarlamentare. Alianța PSD-PNL nu deschide lista
BEC a stabilit ordinea candidaturilor pe buletinele de vot pentru europarlamentare. Alianța PSD-PNL nu deschide lista

Biroul Electoral Central (BEC) a stabilit, luni, prin tragere la sorţi, ordinea pe buletinele de vot. UDMR deschide lista, urmat de alianţa PSD-PNL, Partidul Reînnoim Proiectul European al României, AUR, PUSL şi alianţa Dreapta Unită.

Sondaj la comanda PSD: Bucureștenii îl vor tot pe Nicușor Dan în fruntea PMB. Firea l-a întrecut pe Piedone
Sondaj la comanda PSD: Bucureștenii îl vor tot pe Nicușor Dan în fruntea PMB. Firea l-a întrecut pe Piedone

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, urmat de Gabriela Firea şi de Cristian Popescu Piedone, conform unui sondaj Avangarde.

Veste bună pentru români, privind alegerile din vară. BEC a decis
Veste bună pentru români, privind alegerile din vară. BEC a decis

Biroul Electoral Central a stabilit, vineri, măsurile pentru exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale la alegerile din data de 9 iunie, menţionând, între altele, că în secţiile de votare din străinătate nu se utilizează această urnă.

Recomandări
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA
„Nu am avut nicio problemă până când nu a intervenit Trump”, guvernatorul Californiei cere retragerea Gărzii Naționale din LA

Guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a cerut oficial o anulare a deciziei președintelui american Donald Trump de a trimite unități ale Gărzii Naționale la Los Angeles ca răspuns la violențele izbucnite.

Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro
Cum să îți protejezi casa, în caz de inundații sau cutremur, cu mai puțin de 11 lei pe lună. Poți primi până la 20.000 euro

Inundatiile de săptămâna trecută au distrus sute de locuinte, si din pacate doar o mică parte erau protejate împotriva dezastrelor naturale.

Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.