Lucian Bode, despre războiul din Ucraina. „Suntem pregătiţi pentru orice scenariu”

Lucian Bode

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, afirmă că România este pregătită pentru orice scenariu şi deplin implicată „în furnizarea unui răspuns coordonat şi articulat" la situaţia creată după invazia rusă din Ucraina.

El a precizat luni, cu prilejul unei vizite în Punctul de Trecere a Frontierei Siret, că „România rămâne ferm angajată în efortul comun de a proteja pacea şi securitatea în regiune şi de a acorda sprijin umanitar naţiunii ucrainene".

Colaborarea noastră cu partenerii europeni este extrem de strânsă, iar în aceste momente este nevoie mai mult ca oricând să ne coordonăm acţiunile noastre. Doresc să îi mulţumesc doamnei comisar (Ylva Johansson - n.r.) pentru acest gest de solidaritate faţă de noastră. România apreciază măsurile adoptate de Comisia Europeană în contextul situaţiei din Ucraina şi implicarea în relaţia cu statele membre. De asemenea, salutăm sancţiunile dure şi necesare impuse la nivelul Comisiei Europene Federaţiei Ruse. Traversăm în aceste zile o situaţie pe care nu credeam că o vom trăi. România rămâne ferm angajată în efortul comun de a proteja pacea şi securitatea în regiune şi de a acorda sprijin umanitar naţiunii ucrainene. Suntem pregătiţi pentru orice scenariu şi deplin implicaţi în furnizarea unui răspuns coordonat şi articulat la această situaţie", a declarat Bode.

Totodată, ministrul de Interne a subliniat că România a fost printre primele state care au răspuns la solicitările partenerilor din Ucraina, subliniind că pentru ţara noastră „componenta umanitară este una deosebit de importantă".

Din acest motiv, România a fost printre primele state care au răspuns la solicitările partenerilor din Ucraina, inclusiv prin intermediul Mecanismului pentru protecţie civilă al Uniunii. Aşa cum ştiţi, primul transport de medicamente a fost livrat pe data de 25 februarie", a spus Bode.

Citește și
Ucraina
DOCUMENT. Parlamentul României condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei

Bode a însoţit-o la Siret pe Ylva Johansson, comisarul european responsabil pentru afaceri interne, care a vizitat Punctul de Trecere a Frontierei, dar şi tabăra mobilă de refugiaţi amenajată pe stadionul din localitate.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Război în Ucraina. Forţele ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina
Război în Ucraina. Forţele ruse se află în apropierea celei mai mari centrale nucleare din Ucraina

Este a cincea zi de război în Ucraina vecină și prima în care au loc negocieri pe muchie de cuțit între delegațiile celor două tabere.

DOCUMENT. Parlamentul României condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei
DOCUMENT. Parlamentul României condamnă agresiunea Federaţiei Ruse asupra Ucrainei

Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului a adoptat, luni, în unanimitate, o Declaraţie de susţinere a integrităţii teritoriale, suveranităţii şi independenţei Ucrainei.

Preţul petrolului Brent a depăşit 100 de dolari pe baril, rubla s-a prăbuşit cu 30%, acţiunile asiatice au scăzut
Preţul petrolului Brent a depăşit 100 de dolari pe baril, rubla s-a prăbuşit cu 30%, acţiunile asiatice au scăzut

Preţul petrolului Brent a depăşit 100 de dolari pe baril, dolarul s-a apreciat, în timp ce rubla s-a prăbuşit cu 30%, la un minim record.

Guvernul a aprobat sprijin de urgență pentru refugiații din Ucraina și trimite alimente, medicamente și muniție pe front
Guvernul a aprobat sprijin de urgență pentru refugiații din Ucraina și trimite alimente, medicamente și muniție pe front

Guvernul României a adoptat duminică o ordonanță de urgență, în baza căreia se acordă sprijin și asistență umanitară refugiaților din Ucraina.  

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.