Lista preoților reclamați pentru implicarea în alegerile prezidențiale. Pedepsele merg de la avertismente până la caterisire

×
Codul embed a fost copiat

Arhiepiscopul Tomisului și episcopul de Huși au primit un avertisment scris pe linie ierarhică și trebuie să își corecteze comportamentul pentru că s-au implicat în campania electorală.

Pe lângă ei, 30 de preoți și parohii așteaptă să își afle sancțiunile pentru acuzații asemănătoare. Arhiepiscopul de la malul mării, ajuns la a doua abatere, riscă să fie judecat de un înalt for al Bisericii Ortodoxe, dacă abaterile vor continua, iar pedepsele merg de la avertismente până la caterisire.

Credincioșii au reclamat mai mulți preoți la cancelaria Sfântului Sinod, cea mai înaltă autoritate a Bisericii Ortodoxe. Responsabilii au întocmit o listă în funcție de numărul de sesizări primite. Pe primele locuri sunt preotul Ciprian Mega, zis și preotul regizor, preotul Radu Preda și părintele Calistrat Chifan, de la Iași.

Din zona Moldovei, în decizia Sfântului Sinod sunt menționați zece clerici: episcopul din Huși – sancționat cu dojană, și nouă preoți din Iași, Neamț, Botoșani și Suceava.

Sfântul Sinod îi reproșează episcopului de Huși că l-a criticat în predica de Crăciun pe Călin Georgescu, fără să îi menționeze însă numele.

Citește și
Teodosie, o nouă sfidare față de Patriarhie. Ierarhul, chemat în fața Sfântului Sinod după declarațiile despre Georgescu
ÎPS Teodosie spune că știe că nu are voie să se implice în politică, dar nu se poate abține: „Georgescu e omul lui Dumnezeu”

În cazul episcopului de Huși, purtătorul de cuvânt al Episcopiei a susținut că nu este necesar niciun punct de vedere al instituției. În privința celorlalți preoți, reprezentanții celor două arhiepiscopii implicate spun că nu au stabilit încă nicio sancțiune. Vor analiza totuși, până la 1 martie, ce măsuri se impun.

Spre deosebire de ceilalți preoți, episcopul din Huși și arhiepiscopul Teodosie au primit dojană scrisă din partea Sinodului.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie a fost mustrat cu dojană sinodală scrisă după ce, într-un interviu acordat presei străine, l-a lăudat pe Călin Georgescu. Într-un dialog cu jurnaliștii de la publicația ză Le Figaro, acesta a afirmat că Georgescu este mai degrabă un om al lui Dumnezeu decât un politician.

Tot în cadrul interviului, Teodosie a avut cuvinte de apreciere și pentru președintele rus, Vladimir Putin, descriindu-l drept „un om al împăcării și un constructor de biserici.”

Cancelaria Sfântului Sinod a solicitat tuturor eparhiilor, încă din 12 decembrie anul trecut, să analizeze situațiile în care preoții s-au implicat în mod public în campania electorală și să aplice sancțiuni, după caz. În acest sens, preotul Ciprian Mega este oprit de la slujire de către Episcopia Oradei, pentru 30 de zile.

Eparhiile au timp până la 1 martie 2025 să decidă ce sancțiuni vor aplica preoților care apar în documentul Sfântului Sinod.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Reacția Arhiepiscopiei Tomisului, după ce IPS Teodosie l-a numit pe Călin Georgescu ”om al lui Dumnezeu”
Reacția Arhiepiscopiei Tomisului, după ce IPS Teodosie l-a numit pe Călin Georgescu ”om al lui Dumnezeu”

Arhiepiscopia Tomisului a transmis, marţi, o explicaţie după ce Înalt Prea Sfinţitul Teodosie l-a numit pe Călin Georgescu “om al lui Dumnezeu”, într-un interviu acordat ziarului z Le Figaro.

ÎPS Teodosie spune că știe că nu are voie să se implice în politică, dar nu se poate abține: „Georgescu e omul lui Dumnezeu”
ÎPS Teodosie spune că știe că nu are voie să se implice în politică, dar nu se poate abține: „Georgescu e omul lui Dumnezeu”

Arhiepiscopul Tomisului este chemat la judecată, a doua oară anul acesta, pentru că a încălcat în mod repetat regula neutralității politice a Bisericii.

ÎPS Teodosie: ”Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu” și Putin, ”un om al păcii”. Patriarhia Română anunță măsuri dure
ÎPS Teodosie: ”Georgescu este un trimis al lui Dumnezeu” și Putin, ”un om al păcii”. Patriarhia Română anunță măsuri dure

ÎPS Teodosie va fi judecat de Patriarhia Română și riscă sancțiuni fără precedent. Arhiepiscopul Tomisului a declarat în presa ză că ”Georgescu este trimisul lui Dumnezeu”, iar Putin, ”un om al păcii”.

Recomandări
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este o perioadă extrem de provocatoare în ceea ce priveşte securitatea euroatlantică şi a subliniat că Spania are o contribuţie consistentă şi concretă în a întări Flancul estic al NATO.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o şcoală din oraşul austriac Graz, a relatat marţi presa austriacă, între care şi tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.  

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.