Kilometraj falsificat la jumătate din mașinile second-hand. Ce riscă samsarii

kilometraj

Samsarii de maşini second-hand, care umflă preţurile autovehiculelor după ce le falsifică kilometrajul, riscă 2 ani de închisoare.

Mai mulţi parlamentari, printre care şi fostul preşedinte Traian Băsescu vin cu o astfel de propunere. Dacă va deveni lege, vânzătorii vor fi obligaţi să completeze pe proprie răspundere numărul real de kilometri ai maşinii. Cei care mint şi sunt prinşi, vor fi traşi la răspundere pentru fals în declaraţii.

România a înregistrat, de la începutul anului şi până acum, un record negativ: din 7 maşini înmatriculate, 6 sunt aduse din străinătate, la mâna a două. Mai exact, 253.000 de autoturisme de care europenii din vest s-au debarasat au fost luate de bune de ai noştri. Hârburi pe patru roţi, unele sunt adevărate pericole în trafic.

Cristian Munteanu, preşedinte Asociaţia Service Auto Independente: "Cea mai mare explozie de înmatriculări de autovehicule din România o reprezintă cele din categoria cu o vechime de peste 17 ani. Asta înseamnă că acele autovehicule în următorii 2 ani de zile vor avea nişte probleme grave la sistemul de direcţie, la sistemul de frânare, la articulaţii, lucru care efectiv pune în pericol siguranţă rutieră."

Şi mai grav este că, potrivit mecanicilor auto, aproape jumătate dintre aceste rable au şi kilometrajul dat înapoi. Unele chiar de două-trei ori. La acest capitol, câţiva parlamentari susţin că au găsit o posibilă rezolvare.

Citește și
inspectori de masini
80% dintre masinile second hand puse la vanzare sunt cu probleme. Metoda simpla prin care poti afla daca au accidente ascunse

Tudor Ciuhodaru, co-iniţiator al propunerii legislative: "Să punem STOP șarlataniei..."

Concret, aleşii vor să modifice Codul Rutier astfel încât vânzătorul unei maşini să fie obligat să completeze în talon numărul kilometrilor rulaţi ai maşinii, la dată tranzacţiei.

"În cazul înstrăinării vehiculului, fostul proprietar al acestuia este obligat să completeze pe certificatul de înmatriculare o declaraţie pe proprie răspundere privind datele de identificare ale persoanei către care a înstrăinat vehiculul, dată înstrăinării, precum şi indicaţia contorului kilometric la dată înstrăinării", se spune în proiectul de modificare a legii.

Dacă ulterior, se va dovedi că a fost dat înapoi kilometrajul, vânzătorul poate fi acuzat de fals în declaraţii, infracţiune pedepsită de Codul Penal cu închisoare de la trei luni la doi ani sau cu amendă.

Primii vizaţi sunt cei care au făcut o afacere din comercializarea vechiturilor aduse de peste hotare. În practică, aceştia plătesc apoximativ 100 de euro pentru reducerea numărului de kilometri afişaţi în bordul maşinilor.

Efectul: preţul vehiculului creşte chiar şi cu 1.000 de euro, însă siguranţă cumpărătorului are de suferit. Legea care ar urmă să le vină de hac acestor samsari va intră în dezbaterea aleşilor la toamna.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Afacerea inselatoare a masinilor second hand dupa eliminarea taxei auto. Ce trebuie sa faci ca sa nu fii pacalit de samsari
Afacerea inselatoare a masinilor second hand dupa eliminarea taxei auto. Ce trebuie sa faci ca sa nu fii pacalit de samsari

Piata auto a explodat la inceput de an, dupa ce taxa de mediu a fost eliminata de autoritati. Astfel, procentul masinilor aduse din strainatate a crescut cu 200 la suta.

80% dintre masinile second hand puse la vanzare sunt cu probleme. Metoda simpla prin care poti afla daca au accidente ascunse
80% dintre masinile second hand puse la vanzare sunt cu probleme. Metoda simpla prin care poti afla daca au accidente ascunse

Fiti foarte atenti la masinile second hand care ar putea sa va tenteze sa le cumparati. Potrivit specialistilor, 80% dintre acestea pot avea probleme ascunse ori nestiute de vanzatori.

Cum afli kilometrii reali ai unei masini la mana a doua. Metodele prin care sa nu te lasi pacalit de samsarii auto
Cum afli kilometrii reali ai unei masini la mana a doua. Metodele prin care sa nu te lasi pacalit de samsarii auto

Multi dintre cumparatorii de autoturisme second-hand ii gasesc abia dupa achizitie "viicile ascunse". Un specialist a explicat care sunt cele mai frecvente greseli ale cumparatorilor neexperimentati.
 

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.