Jumătate dintre decesele provocate de COVID 19 în România s-au înregistrat în 5 județe

×
Codul embed a fost copiat

Jumătate dintre decesele provocate de COVID 19, dar și jumătate dintre îmbolnăviri, s-au înregistrat în patru județe, plus Capitala.

Institutul Național de Sănătate Publică a făcut marți radiografia primelor două luni de epidemie COVID 19, în România. Și a prezentat și portretul robot al celor care au avut de suferit de pe urma noului virus.

48,5% dintre decese sunt în Suceava, Hunedoara, Arad, București și Galați, iar 43,8% dintre românii bolnavi sunt în Suceava, București, Botoșani, Arad și Bihor.

Acum, aproape trei sferturi dintre cei care au murit din cauza COVID-19 erau oameni în vârstă, de peste 60 de ani, 90% dintre ei având cel puțin o boală cronică. Majoritatea sunt bărbați, 64%. Unii medici spun că bărbații au mai multe obiceiuri proaste ca femeile: alcool, tutun, viață sedentară. Alții susțin că e vorba despre diferențe anatomice la nivel pulmonar.

1 din 9 cazuri a fost înregistrat în rândul personalului medical, din păcate, adică acei oameni care sunt în prima linie a luptei cu boala. Vorbim acum de 1286 de medici și asistenți sanitari bolnavi și de 8 decese.

 

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Coronavirus România, 28 aprilie. 663 de decese şi 11.616 de persoane infectate
Coronavirus România, 28 aprilie. 663 de decese şi 11.616 de persoane infectate

Coronavirus România, 28 aprilie. Până la această oră, în țara noastră s-au înregistrat 663 de decese. De asemenea, au fost confirmate 11.616 cazuri de persoane infectate cu noul virus.

Țara europeană care testează toată populația pentru noul coronavirus
Țara europeană care testează toată populația pentru noul coronavirus

Toată populaţia Luxemburgului va fi testată pentru noul coronavirus, respectiv circa 625.000 de persoane, a anunţat marţi executivul acestui stat membru al UE, scrie EFE.

Studiu: Aerul poluat accelerează răspândirea noului coronavirus
Studiu: Aerul poluat accelerează răspândirea noului coronavirus

Există o relație directă între aerul poluat și coronavirus, ceea ce poate însemna că combaterea poluării aerului va fi o parte crucială în eliminăriea virusului, scrie BBC.

Recomandări
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă
Regele Spaniei, întâlnire cu Nicușor Dan: În vremuri cu atâtea schimbări şi incertitudini, ordinea internaţională se schimbă

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat marţi că este o perioadă extrem de provocatoare în ceea ce priveşte securitatea euroatlantică şi a subliniat că Spania are o contribuţie consistentă şi concretă în a întări Flancul estic al NATO.

Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO
Atac armat la o şcoală din Austria: cel puţin 5 morţi şi mai mulţi răniţi. Făptaşul, un elev, s-ar fi sinucis. FOTO & VIDEO

Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte câteva au fost rănite într-un atac comis la o şcoală din oraşul austriac Graz, a relatat marţi presa austriacă, între care şi tabloidul Kronen Zeitung, relatează Reuters.  

Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete
Furtuna care a paralizat Capitala, explicată de ANM: Nu excludem complet posibilitatea ca evenimentul să se repete

Furtuna de luni din Capitală a fost cauzată de căldura extremă (32°C), umezeala crescută și instabilitatea atmosferică, explică Florinela Georgescu, director de prognoze al ANM.