Jucării neutre din punct de vedere al sexului, impuse de o lege în California. Sunt vizate marile magazine

Jucării neutre din punct de vedere al sexului, impuse de o lege în California. Sunt vizate marile magazine
Shutterstock

O lege impune jucării neutre din punct de vedere al sexului în marile magazine din California. Pe lângă cele deja consacrate, este de acum obligatorie și jucăria „neutră”, care nu este nci fetiță, nici băiețel.

Marii comercianţi cu amănuntul din California sunt obligaţi acum să aibă raioane de jucării neutre din punct de vedere al sexului, potrivit unei noi legi, scrie CNN, preluat de news.ro.

Legea, care a intrat în vigoare luni, provine dintr-un proiect din 2021 din cadrul legislativului californian care impune comercianţilor cu amănuntul de jucării cu o locaţie fizică în stat şi cel puţin 500 de angajaţi „să menţină o secţiune sau o zonă neutră din punct de vedere al sexului, care va fi etichetată la discreţia comerciantului cu amănuntul".

Evan Low, membru al Adunării din California, a declarat că a fost inspirat să introducă acest proiect de lege de o fetiţă de 8 ani care a întrebat: „De ce ar trebui ca un magazin să-mi spună ce este un tricou sau o jucărie pentru fete?".

Proiectul ei de lege îi va ajuta pe copii să se exprime liber şi fără prejudecăţi. Trebuie să lăsăm copiii să fie copii", a spus Low.

Citește și
Gaudeamus
Cărți pentru toate gusturile la târgul Gaudeamus. Iubitorii de lectură au cumpărat ediții de lux chiar și la jumătate de preț

Magazinele care nu se conformează noii legi ar putea fi supuse unei penalităţi de 250 de dolari pentru prima încălcare şi de până la 500 de dolari pentru următoarele încălcări, se arată în textul proiectului de lege.

Ar trebui să avem cu toţii compasiune pentru persoanele care se confruntă cu disforia de gen. Dar activiştii şi legiuitorii de stat nu au dreptul de a-i forţa pe comercianţii cu amănuntul să adopte mesaje aprobate de guvern cu privire la sexualitate şi gen. Este o încălcare a libertăţii de exprimare şi este pur şi simplu greşit", a declarat la vremea respectivă preşedintele Consiliului Familiei din California, Jonathan Keller.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 49-16 voturi în septembrie 2021 şi a fost promulgat de guvernatorul Gavin Newsom în luna următoare.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
Jucării susceptibile a fi contrafăcute în valoare de peste un milion de lei, descoperite de poliţişti în Portul Constanţa
Jucării susceptibile a fi contrafăcute în valoare de peste un milion de lei, descoperite de poliţişti în Portul Constanţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit în Portul Constanţa bunuri susceptibile de a fi contrafăcute, inscripţionate cu numele unor mărci cunoscute, în valoare totală de aproximativ 1.000.000. lei.

 

Cărți pentru toate gusturile la târgul Gaudeamus. Iubitorii de lectură au cumpărat ediții de lux chiar și la jumătate de preț
Cărți pentru toate gusturile la târgul Gaudeamus. Iubitorii de lectură au cumpărat ediții de lux chiar și la jumătate de preț

De sărbători, dăruim haine și jucării, dar și cărți de povești albume de artă sau volume tematice alese, atent în funcție de pasiunile celor apropiați!

Experiment Știrile PRO TV într-o grădiniță. Mai multe jucării nu înseamnă neapărat un copil fericit
Experiment Știrile PRO TV într-o grădiniță. Mai multe jucării nu înseamnă neapărat un copil fericit

De Black Friday românii au umplut coșurile în special cu jucării, iar cele mai căutate au fost păpușile, jocurile de construit sau cele interactive, arată un top realizat de o platformă de vânzări online.  

Solidaritate în București cu cei răpiți de Hamas. Jucării de pluș legate la ochi, pentru copiii chinuiți de teroriști
Solidaritate în București cu cei răpiți de Hamas. Jucării de pluș legate la ochi, pentru copiii chinuiți de teroriști

Israelienii din București și susținătorii acestora s-au reunit duminică într-un nou miting organizat în centrul Capitalei.  

O organizație caritabilă pentru copii le cere oamenilor să nu mai doneze jucării erotice
O organizație caritabilă pentru copii le cere oamenilor să nu mai doneze jucării erotice

O organizație caritabilă pentru copii din Țara Galilor le-a cerut oamenilor să nu mai doneze jucării sexuale, folosite sau nu, pentru că ”nu sunt chiar genul de jucării pe care le căutăm”.

 

Recomandări
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici
Școala din România construită „ca afară”. Copiii pleacă de la privat pentru a învăța aici

Încheiem campania: „Școli în construcție. Viitor, în pauză”, într-o notă optimistă. Vă arătăm că, acolo unde primarii au folosit fonduri europene și au construit școli, rezultatele se văd, iar comunitățile se dezvoltă mulțumite.

Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Regele Spaniei a ajuns în România. Va vizita împreună cu preşedintele Nicuşor Dan Centrul de instruire întrunită de la Cincu

Majestatea Sa Felipe al VI-lea, Regele Spaniei, se află marţi în România, unde, împreună cu preşedintele Nicuşor Dan, va vizita Centrul de instruire întrunită de la Cincu.

Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale
Proteste violente în Los Angeles. Statul California l-a dat în judecată pe Donald Trump pentru mobilizarea Gărzii Naționale

În a patra zi de proteste în Los Angeles, Washingtonul a luat o nouă decizie controversată. Pentagonul a anunțat că trimite 700 de pușcași marini, cu misiune temporară, în metropolă.