Iohannis îi retrage decoraţia lui Adrian Năstase. Decizia privind cei care au condamnări penale

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, marţi, că-i va retrage decoraţia lui Adrian Năstase, dar şi tuturor celor care au condamnări penale, precizând că operaţiune va fi finalizată în foarte scurt timp.

Întrebat dacă după controversa legată de invitarea lui Adrian Năstase la recepţia de Ziua Naţională ia în calcul retragerea decoraţiei acestuia, Klaus Iohannis a precizat: ”Da şi pot să vă spun chiar că am decis să retrag toate decoraţiile tuturor celor care au condamnări penale şi se încadrează în prevederile legii care prevede procedura de retragere a ordinelor naţionale. Am demarat efectiv această acţiune şi ea va fi finalizată în foarte scurt timp şi veţi primi prin intermediul Departamentului Comunicare exact lista decretele lor prin care retrag aceste ordine”, informează News.ro.

Fostul premier Adrian Năstase, care a ispăşit o condamnare la închisoare, a participat la recepţia de 1 Decembrie organizată la Palatul Cotroceni.

Năstase a primit invitaţia în virtutea faptului că a fost decorat în 2002, cu ordinul ”Steaua României în grad de Mare Cruce”.

 

Citește și
fetita disparuta ucraina
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Cum a ajuns Adrian Năstase la recepția de 1 decembrie de la Cotroceni. Ce spunea Iohannis în 2016
Cum a ajuns Adrian Năstase la recepția de 1 decembrie de la Cotroceni. Ce spunea Iohannis în 2016

Fostul premier Adrian Năstase a scris, luni, pe blogul personal că a fost prezent la recepția organizată duminică de președintele Klaus Iohannis pentru că .. a fost invitat.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.