Interlopul Box și o fostă cântăreață, suspecți într-un dosar de răpire și sechestrare. Infracțiunea a avut loc acum trei ani

×
Codul embed a fost copiat

Trei bărbați membri ai unui clan interlop din Capitală sunt acuzați că au răpit și sechestrat doi invidizi. Prezentă la săvârşirea faptelor ar fi fost și cântăreața Emmy.

Infracțiunea a avut loc acum trei ani, iar anchetatorii au avut probleme ca să probeze faptele.

Aceste probleme au existat în primul rând pentru că nici unul dintre cei implicați în această agresiune și lipsire de libertate nu a vrut să declare nimic la audieri, nici vitimele și nici agresorii.

Se pare că totul s-ar fi petrecut la sfârșitul lunii februarie din anul 2020 într-un imobil din sectorul trei al Capitalei. Acolo unde Marian Sârbu zis și „Box”, un fost bodyguard al clanului Cămătaru ar fi lipsit de liberatate un bărbat cu ajutorul unui alt individ.

În aceeași zi și în locuință, ajutat de trei bărbați, dar și de o femeie, indentificată ulterior pe polițiști drept Negurici Emilia, cunoscută și sub numele de ”Emy” o fostă cântăreață, ar fi agresat un alt bărbat și l-ar fi lipsit de libertate.

Citește și
protest anti trump washington
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump

Pe cele două victime le-ar fi amenințat cu un obiect ascuțit spun surse din anchetă, iar această anchetă a durat trei ani pentru s-au strâns în această perioada probe importante la dosar. Polițiștii capitalei s-au sesizat din oficiu având în vedere că nu a fost deocamdată depusă nicio mărturie.

Până în acest moment au fost făcute rețineri și arestări. Doi indivizi au fost deja arestați în acest dosar, un alt individ implicat în această cauză este deja arestat preventiv pentru altă cauză, iar un al patrulea bărbat a fost plasat sub control judiciar.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump
Noi proteste în marile orașe din SUA, înaintea paradei militare organizată în cinstea lui Donald Trump

Zeci de mii de americani au protestat sâmbătă în oraşe mari, împotriva abordării „autoritariste” pe care o are preşedintele Donald Trump, într-o zi marcată de asasinarea unei politiciene democrate în statul Minnesota.

Românii au profitat de ultimele zile cu tarife mici pe litoral. Cât a plătit o turistă pe un mic dejun, în Eforie Nord
Românii au profitat de ultimele zile cu tarife mici pe litoral. Cât a plătit o turistă pe un mic dejun, în Eforie Nord

Peste 50.000 de turiști se relaxează la mare, profită de vremea bună, dar și prețurile, încă mici din extrasezon. Pe unele plaje, însă au fost valuri mari și curenti foarte periculoși.

Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Recomandări

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.