Instanța a schimbat, înainte de decizia definitivă, încadrarea juridică în dosarul de corupție a lui Sorin Oprescu

Sorin Oprescu
Inquam Photos / Raul Stef

Încadrările juridice în dosarul de corupție al fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu, au fost schimbate. Curtea de Apel București a stabilit ca fapta acestuia privind Grupul Infracțional Organizat să fie soluționată prin prismă agravată.

”În temeiul art.386, alin.1, Cod de procedură penală, dispune, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a unora dintre faptele penale reţinute prin rechizitoriu, astfel cum a fost îndreptat prin Ordonanţa din data de 1.II.2016 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, din Dosarul nr.181/P/2015: 1. faţă de fiecare dintre apelanţii-intimaţi-inculpaţi Oprescu Sorin-Mircea, Popa Bogdan-Cornel, Stanca Cristian, Constantinescu Mircea-Octavian şi Albu Romeo, din infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, prevăzută de art.367, Cod penal, în infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat, în variantă agravată”.

Inițial, instanța care a judecat apelul din dosarul lui Sorin Oprescu anunțase că la data de 16 aprilie va pronunța decizia definitivă.

Cele două judecătoare din complet nu s-au înțeles în privința sentinței și au decis repunerea pe rol a dosarului, pentru a se pronunța decizia definitivă într-un complet de divergență.

"În temeiul art.394, alin.5, Cod de procedură penală, repune cauza pe rol, pentru constituirea completului de divergenţă. Acordă termen la data de 27.V.2020, ora 10,00, pentru când se citează toate părţile, cu încunoştinţare apărători aleşi sau din oficiu. Pronunţată în şedinţa publică din data de 16.IV.2021", se arată pe portalul Curții de Apel București.

Citește și
alcool
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

În acest context, un al treilea judecător va fi prezent la rejudecarea cauzei, pentru a se putea lua o decizie definitivă.


De ce este acuzat Sorin Oprescu

 

Sorin Oprescu este judecat, alături de alţi 8 inculpaţi, pentru luare de mită, spălare de bani, abuz în serviciu şi constituire a unui grup infracțional organizat.

Conform Direcției Naționale Anticorupție, pe 5 septembrie 2015, fostul edil al Capitalei ar fi primit suma de 25.000 de euro de la Bogdan Popa, director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti. Potrivit DNA, banii ar proveni din acte de corupţie.

Inițial, Sorin Oprescu a fost condamnat la 5 ani și 4 luni închisoare.

La termenul de judecată de la 1 aprilie 2021, DNA a cerut majorarea pedepsei lui Sorin Oprescu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu
Alcoolul și jocurile de noroc, frecvente în rândul liceenilor. „Drogurile legale” ridică cele mai mari probleme - Studiu

Medicul psihiatru Eugen Hriscu a afirmat, la Medika Andidrog, că un studiu arată cifre alarmante în rândul liceenilor din Capitală: 70% au consumat alcool, 40% s-au intoxificat, 14% au încercat droguri interzise și 40% au jucat la jocuri de noroc.

Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă
Salvamontiștii au intervenit în sprijinul a trei ucrainieni care au trecut granița prin munți. Unul dintre ei, în stare gravă

Salvamontiştii din Maramureş intervin, vineri seară, pentru salvarea a trei cetăţeni ucraineni care au trecut ilegal graniţa în România, prin Munţii Maramureşului. Unul dintre ei, în vârstă de 26 de ani, are nevoie urgentă de îngrijiri medicale.

Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute
Grupare care vindea substanțe psihoactive în București și Ilfov, destructurată. Cinci persoane au fost reținute

O grupare care vindea substanţe psihoactive în Bucureşti şi Ilfov a fost destructurată de poliţişti şi procurori, după mai multe percheziţii. Substanţele, vândute cu 15 lei doza, erau aduse din Ţările de Jos prin intermediul firmelor de curierat.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.