Accident feroviar la Roșiori de Vede. Un tren de călători a trecut pe roșu și a lovit altul, de marfă

×
Codul embed a fost copiat

Un accident feroviar s-a produs luni dimineața, în jurul orei 04:00, în județul Teleorman, la intrarea în gara Roșiori Nord. Un tren de călători a intrat într-unul de marfă, pentru că mecanicul nu a văzut culoarea roșie a semaforului.

Un tren de călători, care circula pe ruta Arad - București Nord, a frânat brusc, pentru a evita impactul cu un marfar încărcat cu vehicule Ford, care se afla în fața lui.

"Confirmăm că un tren încărcat cu vehicule Ford a fost implicat într-un incident în această dimineață în gara Roșiori de Vede. În acest moment așteptăm mai multe informații. În conformitate cu politicile noastre, toate vehiculele aflate în tranzit fac obiectul asigurărilor", a transmis compania Ford.

Ulterior, CFR Călători a anunțat că "din cauza deraierii la intrare în stația Roșiori Nord a unui vagon din compunerea unui tren de marfă, ciculația trenurilor se desfășoară cu dificultate".

Citește și
eleve
Consilier judeţean și profesor în Teleorman, arestat preventiv pentru că ar fi agresat sexual două minore

În urma acestui incident, mai multe persoane din cele 280 aflate în trenul de călători au fost rănite. Trei dintre acestea au fost transportate la spital.

Incidentul a fost anunțat prin apel la 112, iar inițial s-a crezut că trenurile s-au ciocnit. Din acest motiv, autoritățile au activat Planul Roșu de intervenție.

Potrivit unei informări inițiale a ISU, ajunse la fața locului, echipele de intervenție au constatat că accidentul feroviar nu se confirmă.

Călătorii au fost preluați de două microbuze ISU, care i-au transportat către gara din Roșiori de Vede.

"În jurul orei 04:00, un apel la 112 anunța un accident feroviar, un tren de călători care a deraiat în județul Teleorman, între Roșiori de Vede si Măldăeni.

Astfel, pentru gestionarea eficientă a evenimentului, a fost activat Planul Roșu de Intervenție, care presupune suplimentarea echipajelor operative, inclusiv a celor medicale la fața locului.

Odată ajunse, forțele de intervenție au constatat că accidentul feroviar nu se confirma. Trenul circula pe ruta Arad - București Nord și s-a oprit brusc.

Mai multe persoane au fost evaluate la fața locului de echipajele medicale, trei victime fiind transportate la spital.

La acest moment, călătorii sunt transportați cu două microbuze ISU către gara din Roșiori de Vede.

Forțe angrenate:

ISU TR: 7 ambulanțe SMURD, 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 3 autospeciale de descarcerare, 2 microbuze, 8 ambulanțe SAJ;

ISU OT: 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 1 autospecială de descarcerare grea, 5 ambulanțe SMURD;

ISU DJ: 1 Autospecială pentru Transport Victime Multiple, 1 autospeciala de descarcerare grea, 3 ambulanțe SMURD.

Au mai fost prealertate ISU AG, respectiv ISU B-IF", a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, care a precizat că Planul Rășu a fost dezactivat.

Accident feroviar: mecanicul trenului de călători a intrat pe roșu

După aproape zece ore, compania CFR Călători a confirmat că a fost un accident, respectiv o coliziune între cele două trenuri, și, mai mult, mecanicul trenului de călători a intrat pe culoarea roșie a semaforului.

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că circulația pe raza stației CF Roșiori Nord se desfășoară în continuare doar pe liniile 1,2 și 3, iar pentru repunerea pe șină a celor două vagoane deraiate și a vagonului răsturnat, din compunerea trenului privat de marfă, personalul feroviar de specialitate al SRCF CRAIOVA va interveni cu o macara de mare tonaj (125 tone.

Menționăm totodată faptul că, din primele verificări și conform informațiilor preliminare transmise de personalul feroviar aflat la fața locului, mecanicul trenului IR 1822, care urma să intre în stație la altă linie, a depășit semnalul de intrare în stație, care era deja în poziția OPRIRE (culoarea ROȘIE) și a tamponat ultimul vagon al garniturii de marfă, aflată în mers pentru garare. Aceste informații sunt deja verificate și analizate de membrii Comisiei de anchetă AGIFER, comisie care va stabili cu exactitate cauzele producerii deraierii trenului privat de marfă.

Călătorii din trenul IR 1822 au fost preluați de trenul IRN 79, care a sosit în București Nord la ora 9.36.

În ceea ce privește trenul IR 1822, acesta a fost retras din zona semnalului de intrare al stației Roșiori Nord, la ora 11.17, garnitura urmând să circule, fără călători, până la București Nord.

Pentru restabilirea traficului feroviar în condiții normale pe raza stației CF Roșiori Nord, vă informăm că personalul feroviar de specialitate al SRCF Craiova va asigura tot ul tehnic necesar operatorului de marfă, astfel încât intervențiile de repunere pe șină a vagoanelor deraiate să se desfășoare în condiții de siguranță și să fie finalizate în cel mai scurt timp.

Reamintim faptul că, deraierea vagoanelor din compunerea trenului privat de marfă a avut loc în cursul acestei dimineți, la ora 03.54, pe linia 5, din stația CF Roșiori Nord. Trenul privat de marfă avea în compunere 26 de vagoane încărcate cu autoturisme și circula în relația Craiova - Palas.

CFR SA adresează scuzele necesare călătorilor și îi asigură că personalul feroviar depune toate eforturile pentru restabilirea circulației în cel mai scurt timp și în condiții normale, pe raza stației Roșiori Nord” a transmis CFR SA.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Ce au pățit trei teleormăneni care voiau să vândă la un amanet 70 de grame de tinichele despre care ziceau că ar fi aur
Ce au pățit trei teleormăneni care voiau să vândă la un amanet 70 de grame de tinichele despre care ziceau că ar fi aur

Trei bărbaţi din judeţul Teleorman, prinşi în flagrant de poliţiştii din municipiul Curtea de Argeş când încercau să amaneteze bijuterii despre care pretindeau că ar fi din aur, au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

 

Consilier judeţean și profesor în Teleorman, arestat preventiv pentru că ar fi agresat sexual două minore
Consilier judeţean și profesor în Teleorman, arestat preventiv pentru că ar fi agresat sexual două minore

Consilierul județean Bleajă, profesor la o şcoală din Zimnicea, a fost arestat preventiv sub acuzația de agresiune sexuală, conform deciziei magistraților Judecătoriei Zimnicea.  

Un cadru didactic a fost reținut de polițiști, după ce și-ar fi agresat sexual elevele, în Teleorman
Un cadru didactic a fost reținut de polițiști, după ce și-ar fi agresat sexual elevele, în Teleorman

Un cadru didactic din Zimnicea a fost reţinut pentru 24 de ore şi i s-a întocmit dosar penal pentru agresiune sexuală asupra unor eleve, a anunțat, joi, IPJ Teleorman.

Cine este criminalul din Teleorman, care a ucis doi tineri care l-au invitat în casa lor ca să petreacă
Cine este criminalul din Teleorman, care a ucis doi tineri care l-au invitat în casa lor ca să petreacă

Bărbatul care a ucis o tânără de 16 ani şi pe iubitul ei, cu doi ani mai mare, era chiar un cunoscut al celor doi. Tinerii îl invitaseră pe aceștia pentru a petrece.

Săptămână de coșmar în Teleorman. Doi morți și o dublă crimă, în doar două zile
Săptămână de coșmar în Teleorman. Doi morți și o dublă crimă, în doar două zile

Săptămână de coșmar în Teleorman, după ce mai multe evenimente macabre au zguduit comunitatea din județ.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.