Încep lucrările de reabilitare a Podului Grant. Valoarea investiţiei este de 65 de milioane de lei

Podul Grant
Agerpres

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat începerea lucrărilor de reabilitare şi consolidare la Podul Grant, valoarea investiţiei fiind de 65 de milioane de lei.

“Începem lucrările la reabilitare-consolidare Podul Grant. După cum ştiţi, ele au fost începute de fosta istraţie pe un sens. O să terminăm celălalt sens, bretelele, partea inferioară care nu a fost făcută, lucrări în valoare de 65 de milioane de lei. Pentru acest pod Grant a fost făcută o expertiză în anul 2017, care a spus că starea sa este nesatisfăcătoare în zona centrală a lui. Acesta este motivul pentru care şi fosta istraţie şi noi ne ocupăm de Podul Grant. A fost atribuit contractul de proiectare şi execuţie”, a declarat Nicuşor Dan, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a fost întrebat care vor fi restricţiile de circulaţie şi cum vor circula tramvaiele după începerea lucrărilor.

“Până la 1 octombrie se va lucra exclusiv la două bretele care urcă pe pod. De la 1 octombrie se va lucra la partea principală a podului. Structura de rezistenţă cea mai afectată este partea centrală a podului. Una din liniile de tramvai este făcută deja. Trebuie refăcută cealaltă linie de tramvai. Toate lucrările pe care noi le facem sunt dinspre Crângaşi către Turda. Şi atunci acest sens al liniei de tramvai va fi înlocuit, refăcut şi atunci tramvaiul va circula alternativ pe cealaltă linie. (…) Un aspect tehnic este că se traversează liniile de cale ferată şi atunci este o condiţie pe care ne-a pus o CFR-ul să nu lucrăm la tronsonul principal înainte de 1 octombrie pentru că este un trafic mare către mare”, a explicat Nicuşor Dan, potrivit News.ro.

Primarul Capitalei a anunţat că în urma expertizării unor poduri şi pasaje din Bucureşti a reieşit că pentru trei dintre acestea este nevoie de lucrări urgente.

Citește și
Şeful Jandarmeriei Brăila
Şeful Jandarmeriei Brăila, anchetat de DNA, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

“Pentru că suntem la subiectul acesta, istraţia Străzilor a finalizat un contract atribuit la sfârşitul anului 2022 pentru expertizarea a 28 de poduri şi pasaje pe care municipalitatea le are în istrare. Există o împărţire în patru categorii: foarte bună, bună, satisfăcător, nesatisfăcător şi o categorie urgenţă, acolo unde trebuie intervenit de urgenţă. Din aceste 28 de poduri şi pasaje, avem trei care sunt în categoria satisfăcătoare, trei care sunt în categoria urgenţă şi toate celelalte 22 în categoria nesatisfăcător. Cele care sunt în categoria urgenţă sunt Podul Băneasa, Pasajul Lujerul şi Pasajul Obor. Pentru acestea va trebui să intervenim în perioada următoare. Lucrările sunt pentru cele două pasaje sunt estimate de ordinul 50 de milioane de lei pentru fiecare, pentru Podul Băneasa, undeva la 20 de milioane de lei”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Şeful Jandarmeriei Brăila, anchetat de DNA, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
Şeful Jandarmeriei Brăila, anchetat de DNA, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Șeful jandarmeriei Brăila, colonelul Nicolae Albăceanu, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Scandal într-o benzinărie din Capitală. Momentul în care un angajat este bătut și mușcat de un cuplu
Scandal într-o benzinărie din Capitală. Momentul în care un angajat este bătut și mușcat de un cuplu

Scene violente în magazinul unei benzinării din Capitală! Un angajat a fost atacat, bătut și mușcat de mână de un cuplu, din cauza unui conflict mai vechi. Scandalul a fost surprins de camerele de supraveghere.

Un șofer de 20 de ani a spulberat cu mașina un grup de tineri, în Caraș-Severin. Trei persoane au ajuns la spital
Un șofer de 20 de ani a spulberat cu mașina un grup de tineri, în Caraș-Severin. Trei persoane au ajuns la spital

Un șofer de 20 de ani ar fi pierdut controlul mașinii și a lovit un grup de tineri care se aflau lângă un autoturism parcat. Trei persoane au fost transportate la spital.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul cu zeci de rachete. AIEA avertizează: „Instalaţiile nucleare nu trebuie atacate niciodată”
Israelul a atacat Iranul cu zeci de rachete. AIEA avertizează: „Instalaţiile nucleare nu trebuie atacate niciodată”

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări
Israel - Iran. Secretarul general al NATO cere aliaţilor, inclusiv SUA, să acţioneze imediat în vederea unei dezescaladări

Secretarul general al NATO Mark Rutte estimează vineri că este ”crucial să se acţioneze în vederea unei dezescaladări”, după ce Israelul a atacat instalaţii nucleare şi militare în Iran, relatează AFP.  

Rusia avertizează asupra unui „al Treilea Război Mondial”, după escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu
Rusia avertizează asupra unui „al Treilea Război Mondial”, după escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu

Rusia și-a manifestat vineri „îngrijorarea” față de atacurile Israelului asupra unor obiective nucleare și militare din Iran, condamnând „escaladarea puternică a tensiunilor” din Orientul Mijlociu, potrivit AFP.