Mansarda unui bloc din Timişoara, cu 4 apartamente, a ars în totalitate. VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Un incendiu puternic a izbucnit marți seară la mansarda unui bloc din Timișoara

Mansarda blocului din Timişoara în care au ars, marţi seara, toate cele patru apartamente şi acoperişul nu avea aviz de la ISU, dar în anul 2012, când au fost construite spaţiile respective, nu era necesar să se solicite aviz de securitate la incendiu, potrivit ISU Timiş.

"ISU Timiş a fost solicitat să intervină pentru lichidarea incendiului care se manifesta la acoperişul unei mansarde a unui bloc cu cinci etaje; un număr de 47 de persoane au fost evacuate; din fericire, nu s-au înregistrat victime. Din evidenţele noastre, nu a fost emis vreun aviz pentru acest obiectiv, dar în anul 2012, când s-a construit mansarda, nu era necesar să se solicite aviz de securitate la incendiu", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.

La sosirea echipajelor la locul intervenţiei, incendiul se manifesta cu ardere generalizată la acoperiş, pe o suprafaţă de 450 mp. S-a intervenit cu şapte autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două autoscări mecanice şi 40 de pompieri. De asemenea, la locul intervenţiei au fost prezente şi două echipaje pentru acordarea primului ajutor medical (unul SMURD şi unul SAJ), echipaje de poliţie şi jandarmi.

"În urma incendiului au ars acoperişul şi cele patru apartamente de la mansarda blocului. Incendiul a fost lichidat după aproape două ore, forţele noastre s-au retras la ora 20,30. Cauza probabilă a incendiului va fi stabilită miercuri de o echipă formată din specialişti ai ISU Timiş şi ai poliţiei", a precizat Elena Megherea

Citește și
strangere de mana
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar

 

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar

Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România și-a schimbat proprietarul. Firma trece de la fondul de investiții Mid Europa Partners la Sameday, partenerul eMag.

S-a încheiat mandatul lui Marian Enache la conducerea CCR. Va rămâne ca președinte interimar
S-a încheiat mandatul lui Marian Enache la conducerea CCR. Va rămâne ca președinte interimar

Mandatul lui Marian Enache ca preşedinte al Curţii Constituţionale a încetat marţi, iar de miercuri, el ar urma să asigure ca interimar conducerea CCR, conform unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial.

Cinci persoane au primit condamnare cu suspendare, după ce ar fi stropit roșiile cu substanțe chimice nocive
Cinci persoane au primit condamnare cu suspendare, după ce ar fi stropit roșiile cu substanțe chimice nocive

Magistrații Judecătoriei Pogoanele au dispus pedepse de închisoare cu suspendare pentru cele cinci persoane trimise în judecată de procurori după ce ar fi stropit cu bună știință legume cu substanțe chimice nocive.

 

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.