Incendiu puternic în Sectorul 3 din București. O casă şi un garaj au fost cuprinse de flăcări. O persoană a fost rănită

×
Codul embed a fost copiat

Pompierii au intervenit, vineri, pentru stingerea unui puternic incendiu care a cuprins o casă şi un garaj din Sectorul 3 al Capitalei.

„Intervenim pentru stingerea unui incendiu, produs la o casă şi o anexă (garaj), pe strada Cuibaru Ioan, sector 3, Bucureşti. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă şi degajări mari pe fum pe o suprafaţă de aproximativ 300 mp”, a transmis, vineri, ISU Bucureşti-Ilfov.

Sursa citată a precizat că o persoană cu arsuri la nivelul mâinilor se află în grija echipajului SMURD.

„Pentru gestionarea situaţiei de urgenţă intervenim cu: 8 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, 1 autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, 1 autospecială de descarcerare şi 2 ambulanţe SMURD”, a mai transmis sursa citată.

Citește și
Incendiu Mureș
Incendiu la o casă din Mureș. Două persoane au suferit arsuri

Se lucrează pentru localizarea şi lichidarea incendiului.

Articol recomandat de sport.ro
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Naționala României, descrisă în două cuvinte greu de digerat după eșecul cu Austria
Citește și...
Un bărbat din Vrancea a murit, după ce i-a ars casa
Un bărbat din Vrancea a murit, după ce i-a ars casa

Un bărbat în vârstă de 47 de ani din comuna Nistorești a murit în urma unui incendiu care i-a cuprins locuința, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea.

Incendiu la o casă din Mureș. Două persoane au suferit arsuri
Incendiu la o casă din Mureș. Două persoane au suferit arsuri

Două persoane au suferit arsuri de gradul I și II pe mâini și pe față iar o alta a avut un atac de panică, în urma unui incendiu care le-a cuprins casa, la Târgu Mureș.

Incendiu violent la o casă din Timișoara. De la ce au pornit flăcările
Incendiu violent la o casă din Timișoara. De la ce au pornit flăcările

Un incendiu violent a mistuit acoperișul unei case, în Timișoara. Proprietara se întorcea de la muncă atunci când a văzut flăcările și i s-a făcut rău, așa că a avut nevoie de ajutorul medicilor.

Recomandări
Președintele Nicușor Dan participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO
Președintele Nicușor Dan participă la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”. Evenimentul, în direct la PRO TV și VOYO

Președintele Nicușor Dan participă duminică la ”Gala Neagu - Retragerea unei legende”. Evenimentul special care reprezintă ultimul meci al Cristinei Neagu va fi transmis în direct și în exclusivitate, începând cu ora 16:00, la PRO TV și pe VOYO.

Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final
Proiectul de modernizare a drumului care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final

Proiectul de modernizare a drumului național 69, care va conecta Timișoara de Arad și de autostrada A1 se aproprie de final.

Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”
Protest la Timișoara, după crima din Cosmopolis. Sute de persoane au ieșit în stradă. „Rușinea este a abuzatorului”

Sute de persoane au ieșit în stradă la Timișoara, pentru a trage un semnal de alarmă în privința violenței asupra femeilor.