Incendiul de la o anexă a Operei Naționale București a fost stins. Nu au existat victime

Incendiu la Opera
ISU

Un incendiu a izbucnit, joi după-amiază, la o anexă lipită de clădirea Operei Naţionale din Bucureşti. Nu au fost în victime, iar pagubele materiale sunt nesemnificative.

„Din fericire, nu a existat nicio victimă, iar pagubele materiale sunt nesemnificative. Cei mai mulţi angajaţi ai ONB se află zilele acestea în concediu, iar zona respectivă este ferită de accesul persoanelor. Incediul a fost stins cu rapiditate şi nu s-a extins către clădirea ONB”, a precizat instituţia de cultură.

În prezent se fac cercetări pentru a se stabili condiţiile în care a izbucnit acest incendiu.

Potrivit ISU București-Ilfov, în interiorul anexei se aflau elemente de mobilier, anvelope, stingătoare de incendiu, mase plastice. Totodată, în spatele construcţiei se aflau depozitate în spaţiu deschis alte elemente de decor (schele metalice şi material lemnos).

Citește și
furtuna
Târgu Mureș, lovit de o furtună violentă după caniculă. Copaci doborâți și zeci de apeluri la 112

Faţada clădirii a fost afectată pe o suprafață de aproximativ 20 mp.

ISU B-IF precizează că fumul rezultat în urma incendiului a pătruns în clădirea Operei. 
 

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Târgu Mureș, lovit de o furtună violentă după caniculă. Copaci doborâți și zeci de apeluri la 112
Târgu Mureș, lovit de o furtună violentă după caniculă. Copaci doborâți și zeci de apeluri la 112

După codul galben de caniculă de peste zi, o furtună puternică a făcut ravagii, duminică, în Târgu Mureș. Vântul a pus la pământ mai mulți copaci, care au avariat mașini și stâlpi de curent. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită.

Zilele orașului Galați s-au încheiat cu un spectacol de drone care au format imagini emblematice pentru oraș
Zilele orașului Galați s-au încheiat cu un spectacol de drone care au format imagini emblematice pentru oraș

Zilele orașului Galați s-au încheiat cu un spectacol impresionant de drone.

Sute de elevi din Alba au simulat acordarea primului ajutor la o competiție. Care au fost cele mai dificile probe
Sute de elevi din Alba au simulat acordarea primului ajutor la o competiție. Care au fost cele mai dificile probe

Sute de elevi din Alba au demonstrat că știu să acorde primul ajutor, la o competiție care le-a testat abilitățile în situații-limită. De la manevra Heimlich și până la gestionarea unui stop cardiac, nicio situație nu le-a creat probleme.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.