Incendiu la locomotiva unui tren care transporta ţiţei, în Sălaj. „Focul nu s-a propagat la vagoane”

Incendiu Salaj
News.ro

Un incendiu a izbucnit, luni seară, în judeţul Sălaj, la locomotiva unui tren care transporta ţiţei.

”În această seară, la ora 20.41, pompierii Secţiei Simleu Silvaniei au fost solicitaţi să intervină la un incendiu izbucnit la locomotiva unei garnituri de tren ce transporta ţiţei, aflat în gara localității Şimleu Silvaniei. Garnitura de tren era formată din 2 locomotive şi 19 vagoane”, a transmis, luni seară, ISU Sălaj.

Sursa citată a precizat că locomotiva afectată a fost separată de vagoane imediat, conform News.ro.

”Incendiul s-a manifestat iniţial cu flacără şi cu degajări moderate de fum. Nu au fost în victime, incendiul nu s-a propagat la vagoane”, a mai transmis sursa citată.

Potrivit pompierilor, incendiul a fost lichidat, zona a fost balizată, asigurându-se măsurile de securitate la incendiu.

Citește și
Şeful Departamentuui pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat,
Șeful DSU: Persoanele evacuate de la Praid vor putea reveni după o perioadă de monitorizare a senzorilor micro-seismici

Pompierii au precizat, de asemenea, că nu s-a impus evacuarea zonei.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Șeful DSU: Persoanele evacuate de la Praid vor putea reveni după o perioadă de monitorizare a senzorilor micro-seismici
Șeful DSU: Persoanele evacuate de la Praid vor putea reveni după o perioadă de monitorizare a senzorilor micro-seismici

Secretarul de stat Raed Arafat a declarat, joi, că persoanele evacuate la Praid vor rămâne evacuate iar singurul moment în care putem să-i aducem înapoi este după implementarea senzorilor microseismici.

Un bărbat din Sălaj a murit, iar altul a fost rănit într-un incendiu provocat de o țigară aprinsă
Un bărbat din Sălaj a murit, iar altul a fost rănit într-un incendiu provocat de o țigară aprinsă

Un bărbat în vârstă de 59 de ani a decedat şi altul, de 55 de ani, a suferit arsuri grave, într-un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi la o locuinţă din Cehu Silvaniei, din cauza unei ţigări nestinse uitate în interiorul imobilului.

Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la evazionişti care ar fi provocat un prejudiciu de peste 36,6 mil. lei bugetului de stat
Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov la evazionişti care ar fi provocat un prejudiciu de peste 36,6 mil. lei bugetului de stat

Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice pun în aplicare, joi, 13 mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti şi judeţul Ilfov într-un dosar privind neplata accizelor la stat, cu un prejudiciu de circa 36.600.000 de lei.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri
INS: Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,45%, în mai. Unde au fost în cele mai mari scumpiri

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna mai 2025, la 5,45%, de la 4,9% în aprilie, în condiţiile în care serviciile s-au scumpit cu 7,09%, mărfurile alimentare cu 6,53% iar cele nealimentare cu 4%, potrivit datelor INS.

Un avion cu peste 200 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India
Un avion cu peste 200 de pasageri la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit în India

Un avion cu peste 200 de pasageri la bord, care se îndrepta spre Marea Britanie, s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei, anunță BBC.