Incendiu într-un bloc de locuințe din Harghita-Băi. Ar fi fost provocat de proprietarul apartamentului

pompieri
ISU

Incendiul care a avut loc într-un bloc de locuinţe din Harghita-Băi a fost lichidat, a informat sâmbătă ISU Harghita.

Potrivit sursei citate, până la sosirea echipajelor, din blocul cu 12 apartamente se autoevacuaseră 20 persoane, scrie Agerpres.

Din primele cercetări, se pare că incendiul a fost provocat intenţionat de către proprietar, a precizat ISU Harghita

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după amiaza, la un apartament situat într-un loc de locuinţe din Harghita-Băi, iar locatarii s-au autoevacuat înainte de sosirea pompierilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, Alina Ciobotariu, a precizat că la faţa locului s-au deplasat patru echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime şi o ambulanţă SMURD.

Citește și
incendiu azil giurgiu
Incendiu cu degajări mari de fum în Giurgiu. Zeci de bătrâni au fost evacuați dintr-un cămin

Locatarii s-au autoevacuat înainte de sosirea forţelor de intervenţie, având în vedere faptul că incendiul se manifesta generalizat în apartamentul situat la etajul II.

Suprafaţa afectată este de aproximativ 30 metri pătraţi.

Nu există pericol de propagare şi se lucrează pentru lichidarea incendiului, a mai precizat Alina Ciobotariu.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Incendiu violent la hala unui gater din Toplița. Pompierii au reuşit localizarea şi intervin pentru stingerea focului
Incendiu violent la hala unui gater din Toplița. Pompierii au reuşit localizarea şi intervin pentru stingerea focului

Pompierii militari şi civili intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu violent care a cuprins hala unui gater din municipiul Topliţa, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu.

Incendiu cu degajări mari de fum în Giurgiu. Zeci de bătrâni au fost evacuați dintr-un cămin
Incendiu cu degajări mari de fum în Giurgiu. Zeci de bătrâni au fost evacuați dintr-un cămin

Zeci de persoane în vârstă cazate într-un cămin pentru bătrâni din Giurgiu au fost evacuate, sâmbătă dimineaţă, după ce un incendiu a cuprins o locuinţă situată în apropiere.  

O casă din Rusia, cuprinsă de flăcări, s-a transformat într-un mare bloc de gheață, după intervenția pompierilor
O casă din Rusia, cuprinsă de flăcări, s-a transformat într-un mare bloc de gheață, după intervenția pompierilor

O vilă dintr-un oraș din estul Rusiei s-a trasformat într-un mare bloc de gheață, după ce pompierii au intervenit pentru stingerea unui incendiu ce cuprinsese o parte din clădire.

Incendiu la un liceu din Bacău, provocat de copii. Peste 260 de persoane au fost evacuate
Incendiu la un liceu din Bacău, provocat de copii. Peste 260 de persoane au fost evacuate

Un incendiu a izbucnit, vineri dimineaţă, la Liceul Tehnologic ”Alexandru Vlahuţă” din localitatea Podu Turcului, judeţul Bacău, focul manifestându-se într-o clasă, la o planşă de polistiren, şi fiind stins de cadrele didactice.

Incendiu la un depozit de fructe din Breaza. Focul s-a extins rapid la încă o hală. Nu s-au înregistrat victime
Incendiu la un depozit de fructe din Breaza. Focul s-a extins rapid la încă o hală. Nu s-au înregistrat victime

Pompierii din judeţul Prahova intervin, joi seară, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un depozit de fructe din Breaza, focul manifestându-se generalizat la o hală de 400 de metri pătraţi.

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

LIVE SCORE | România - Cipru, meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Delir pe Arena Națională, după două goluri marcate
LIVE SCORE | România - Cipru, meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Delir pe Arena Națională, după două goluri marcate

Echipa naţională a României joacă în compania Ciprului, marţi, în preliminariile Cupei Mondiale 2026. Meciul se dispută pe Arena Naţională.