Incendii de vegetație în România. Unele ar fi fost provocate de țigări aruncate la întâmplare

×
Codul embed a fost copiat

Au fost momente de panică luni, pe autostrada București - Pitești, unde un incendiu violent a mistuit vegetația de la marginea drumului. Din cauza fumului dens, traficul a fost restricționat.

În județul Vâlcea, în munții Căpățânii, a luat foc o lizieră de brazi, iar în Argeș pompierii s-au luptat cu 14 focare în weekend.

Nu este exclus ca unele incendii să fi fost provocate de țigări aruncate la întâmplare, spun pompierii.

Un apel la 112 i-a pus în alertă, luni seară, pe pompierii din Vâlcea. Un cioban anunța că pe Vârful Folea, în apropiere de Băile Olănești, a izbucnit un incendiu de vegetaţie. Peste 4 hectare au fost mistuite.

Cătălin Popescu, purtător de cuvânt al ISU Vâlcea: „Am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu de fond forestier în Munţii Căpăţânii. La o altitudine de 1.500-1.600 de metri, pompierii militari s-au deplasat cu 4 autospeciale, cele de stingere nu au putut ajunge până în apropierea focarului. Incendiul se maifestă la nivelul solului, nu arde coronamentul, arde vegetaţia uscată şi doborâturile din acea zonă.”

Citește și
incendiu cale ferata Dolj
Incendiu puternic de-a lungul unei căi ferate, pe o lungime de 10 kilometri, în Dolj. Video

Col. Ing. Dan Pascaru, inspector-șef al ISU Vâlcea: „Am trimis la faţa locului două AMOP-uri şi două maşini de prima intervenţie, acestea nu au decât 300 de litri de apă în dotare.”

Alături de militari au intervenit salvamontiştii şi voluntarii serviciului pentru Situaţii de Urgenţă.

Un incendiu violent a izbucnit şi la marginea autostrăzii A1, pe sensul de mers spre București, pe raza judeţului Dâmboviţa. La fața locului au fost trimise patru autospeciale. Banda de urgență și prima bandă au fost închise, iar pompierii s-au luptat cu flăcările aproape trei ore.

Plutonier adjutant șef Daniel Constantin Bolân, ISU Dâmbovița: ”Am găsit foarte multe flăcări, fum intens, a pus în pericol circulaţia de pe autostradă. Undeva la 6.000-7.000 mp”

Probleme au fost şi în Argeş, unde militarii s-au luptat weekend-ul trecut cu 14 focare. A ars vegetaţia uscată pe o suprafaţă de aproape 4 hectare, dar şi o livadă cu 90 de pomi fructiferi, în comună Lunca Corbului. Militarii urmează să stabilească cu exactitate de la ce au pornit incendiile.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Incendiile continuă să mistuie Grecia. ”Nu ştim ce ne va aduce ziua de mâine. Suntem cu toţii disperaţi”
Incendiile continuă să mistuie Grecia. ”Nu ştim ce ne va aduce ziua de mâine. Suntem cu toţii disperaţi”

Grecia, lovită de cel mai mare val de căldură din ultimii 30 de ani, dă piept cu noi incendii de vegetație.

Incendiu puternic de-a lungul unei căi ferate, pe o lungime de 10 kilometri, în Dolj. Video
Incendiu puternic de-a lungul unei căi ferate, pe o lungime de 10 kilometri, în Dolj. Video

Pompierii doljeni intervin, vineri după-amiază, pentru lichidarea unor incendii izbucnite pe marginea liniei ferate, între localităţile Răcari de Sus şi Răcari de Jos.

Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în Europa. Mii de pompieri se luptă cu flăcările
Incendiile de vegetație continuă să facă ravagii în Europa. Mii de pompieri se luptă cu flăcările

Ațâțat de un vânt capricios, incendiul care face ravagii, de luni, în provincia ză Var, aproape de Riviera ză, s-a extins spre nord. Sunt cel puțin 2 morți și 24 de răniți, au anunțat autoritățile.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.