Încă doi cardiologi anchetați în cazul stimulatoarelor luate de la decedați. Cum i le-ar fi furnizat medicului Tesloianu

×
Codul embed a fost copiat

Procurorii Parchetului General extind ancheta în scandalul dispozitivelor medicale prelevate de la decedați și refolosite în clinica de cardiologie intervențională de la Iași.

Pe lista celor urmăriți penal apar încă doi cardiologi. Primul, angajat la Spitalul Militar din Brașov, este bănuit că îi furniza stimulatoare doctorului Dan Tesloianu. Al doilea, fost șef de secție de la Spitalul Sfântu Spiridon, ar fi ajutat la sterilizarea dispozitivelor înainte de a fi implantate, spun anchetatorii.

Doctorul Eduard Belu de la Spitalul Militar din Brașov a fost pus sub învinuire sub acuzația de complicitate la abuz în serviciu. Potrivit anchetatorilor, el ar fi unul dintre cei care îi furniza doctorului Dan Tesloianu stimulatoare cardiace și defibirilatoare, prin intermediul unui asistent de la spitalul Sfântul Spiridon din Iași. Acesta transporta periodic cu sacoșa stimulatoare cardiace și defibirilatoare.

Adrian Rusu, avocatul doctorului Eduard Belu: „Departe de persoana doctorului Belu Eduard orice acuzație în legătură cu prelevarea acestor dispozitive de la cadavre. Dispozitivele erau obținute de la producători, în cadrul conlucrărilor profesionale. Medicul, efectiv, dădea unui coleg care avea un necesar mai mare de asemenea dispozitive, dispozitive care excedeau activității lui profesionale. Erau în ambalajul original, sigilate, le preda pentru a fi utilizate.
Reporter: Și în schimb ce primea?
Adrian Rusu, avocatul doctorului Eduard Belu: Absolut nimic.”

Doctorul Belu recunoaște însă că dispozitivele furnizate colegului său de la Iași aveau altă destinație.

Citește și
strangere de mana
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar

Adrian Rusu, avocatul doctorului Eduard Belu: „Unele dispozitive erau demo, în termen de sterilizare, altele erau cu termen de sterilizare depășit și putea fi folosite în activități didactice, de studii, dar altele erau în termenul de sterilizare. Dar și dispozitivele cu termen de sterilizare depășit puteau fi sterilizate.”

Tot pentru complicitate la abuz în serviciu este urmărit penal și doctorul Antoniu Petriș, fostul șef al secției de Cardiologie de la spitalul ieșean. Este bănuit că ar fi girat sterilizarea dispozitivelor medicale prelevate de la decedați și pe care ulterior doctorul Tesloianu le refolosea, deși normele europene și un ordin de ministru i-ar fi interzis acest lucru. Ba chiar, producătorii avertizau că sunt dispozitive de unică folosință și nu pot fi refolosite, nici măcar după sterilizare.

Dr. Antoniu Petriș, fost șef secție cardiologie: „El era coordonatorul programului național, a avut la dispoziţie dispozitive; o parte cumpărate de spital, pe vremuri, ulterior, prin programul național. Celelalte dispozitive, practic, din trecut, au fost utilizate pe vremea profesorilor noștri și doar în măsura, probabil, eu asta mă gândesc, nu a avut într-o situație de urgență, a putut să folosească așa ceva. Eu pot doar să vă garantez că dacă erau complicații în cursul spitalizării, am fi aflat de ele, în afară de complicațiile curente de pe masă; complicațiile infecțioase, iarăși am fi aflat de el fiindcă pacienții acești se prezentau periodic la control. Dacă erau probleme de disfuncționalitate, de asemenea am fi aflat, pentru că trebuiau să pună încă un aparat, deci practic să crească masa de aparate care trebuiau montate.”

Exxtrem de importante în economia acestui caz se vor dovedi expertizele medico-legale. Institutul Național Mina Minovici va trebui să stabilească fără echivoc dacă reimplantarea dispozitivelor medicale prelevate de la decedați a provocat sau nu o alterare a stării de sănătate a pacienților sau chiar a provocat moartea acestora.

 

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar

Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România și-a schimbat proprietarul. Firma trece de la fondul de investiții Mid Europa Partners la Sameday, partenerul eMag.

S-a încheiat mandatul lui Marian Enache la conducerea CCR. Va rămâne ca președinte interimar
S-a încheiat mandatul lui Marian Enache la conducerea CCR. Va rămâne ca președinte interimar

Mandatul lui Marian Enache ca preşedinte al Curţii Constituţionale a încetat marţi, iar de miercuri, el ar urma să asigure ca interimar conducerea CCR, conform unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial.

Cinci persoane au primit condamnare cu suspendare, după ce ar fi stropit roșiile cu substanțe chimice nocive
Cinci persoane au primit condamnare cu suspendare, după ce ar fi stropit roșiile cu substanțe chimice nocive

Magistrații Judecătoriei Pogoanele au dispus pedepse de închisoare cu suspendare pentru cele cinci persoane trimise în judecată de procurori după ce ar fi stropit cu bună știință legume cu substanțe chimice nocive.

 

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.