În Gorj, peste 150 de persoane cu handicap, inclusiv cu însoțitori, au permis de conducere. Anunțul prefectului județului

Persoană cu handicap
StirilePROTV

Prefectul judeţului Gorj, Iulian Popescu, a anunţat, luni, că va sesiza în cursul zilei Direcţia Generală Anticorupţie şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

Sesizarea vizează situaţia celor 170 de persoane care, cu toate că sunt încadrate într-un grad de handicap, au permise de conducere valabile.

Prefectul a anunţat, într-o conferinţă de presă, că a aşteptat ca să aibă toate datele complete la persoanele respective, punctând că prejudiciul creat statului în urma acestor nereguli este "exorbitant" şi că trebuie recuperat.

În context, el a reiterat cazul unui bărbat din comuna Runcu, încadrat în urmă cu 20 de ani, în 2004, într-un grad de handicap, dar care figurează cu permisul de conducere valabil până în 2027, respectivul preschimbându-şi documentele de trei ori în acest interval.

"Voi trimite în cursul zilei documentele către Direcţia Generală Anticorupţie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj. (...) Am aşteptat ca să am toate datele solicitate - data la care au fost încadraţi pentru prima oară în grad de handicap, de câte ori au fost pentru preschimbare. Este un prejudiciu foarte mare. (...) Vă dau exemplul unui bărbat din comuna Runcu, încadrat în grad de handicap în 2004, inclusiv cu însoţitor. Între timp, s-a prezentat şi şi-a schimbat permisul de conducere de trei ori. Aici este vădită o problemă penală, iar dacă aş face calculul sumelor primite până acum, sumele sunt exorbitante. Nu e vorba numai de banii primiţi direct de la stat, ci şi de facilităţile acordate de istraţiile locale de-a lungul timpului, scutiri de taxe, impozite. Toţi aceşti bani trebuie recuperaţi pentru că este un prejudiciu foarte mare şi vreau ca să se tragă un semnal de alarmă", a spus Iulian Popescu.

Citește și
capota gorj
Un tânăr din Gorj a rămas fără permis după ce şi-a plimbat un prieten prin oraş, pe capota autoturismului | Video

Totodată, el a adăugat că va extinde ancheta privind încadrările în grade de handicap şi la alte deficienţe, inclusiv cele psihiatrice şi cele de lipsa acuităţii auditive, care sunt incompatibile cu deţinerea permisului de conducere.

În urmă cu aproximativ o lună, Prefectura Gorj a demarat o anchetă pe baza unor informaţii conform cărora, în judeţ, mai multe persoane încadrate cu handicap pe probleme de vedere, în diverse grade de handicap, au, în acelaşi timp, permis de conducere.

Detaliile au fost făcute publice după ce, la sfârşitul săptămânii trecute, în urma unor percheziţii ale DGA privind eliberarea de pensionări anticipate pe caz de boală, în acest caz fiind făcute mai multe reţineri, organele de control au mers către zona controalelor medicale, în speţă a permiselor de conducere.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Medicii, asistenta și infirmiera de la Gorj, arestați preventiv. Cum s-a ales doctorul cu trei apartamente
Medicii, asistenta și infirmiera de la Gorj, arestați preventiv. Cum s-a ales doctorul cu trei apartamente

Medicii, asistenta și infirmiera reținuți pentru pensionări pe caz de boală în schimbul unor sume de bani au fost arestați preventiv. O doctoriță oftalmolog a fost arestată la domiciliu, pentru că are 80 de ani.

Un tânăr din Gorj a rămas fără permis după ce şi-a plimbat un prieten prin oraş, pe capota autoturismului | Video
Un tânăr din Gorj a rămas fără permis după ce şi-a plimbat un prieten prin oraş, pe capota autoturismului | Video

Un tânăr şofer din Gorj care abia a obţinut permisul de conducere a fost amendat şi are dreptul de conduce suspendat după ce şi-a plimbat un prieten pe capota maşinii pe străzile din Târgu Jiu.

Recomandări
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice
Harta atacurilor israeliene asupra Iranului. Unde s-ar fi aflat țintele nucleare ascunse pe teritoriul Republicii Islamice

Israelul a atacat Iranul, vizând instalația nucleară de la Natanz și alte obiective legate de programele nucleare și de rachete balistice.

Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar PSD-ul livrează informații false „pe surse”
Culisele negocierilor PSD-PNL-USR-UDMR. Viitorul premier e o nebuloasă, iar PSD-ul livrează informații false „pe surse”

Funcția de premier e o provocare prea mare pentru partidele din coaliție, și după situația economică dezastruoasă a României, nimeni nu ar vrea să și-o asume, susțin surse apropiate negocierilor dintre partide.

„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic
„Planul perfect”. Cum a reușit Mossad-ul să lanseze atacul chiar din Iran. Ce a strecurat în mare secret pe teritoriul inamic

Agenția de informații israeliană Mossad a afirmat că a introdus ilegal rachete în Iran și a instalat roiuri de drone explozive înainte de atacul Israelului asupra țării.