Iași: Beat și orbit de furie, după o ceartă cu nevasta, un tânăr de 32 de ani a produs un accident cumplit

×
Codul embed a fost copiat

Orbit de furie și aflat sub influenţa alcoolului, un şofer a fost cât pe ce să provoace o tragedie pe un bulevard aglomerat din Iaşi.

Maşina pe care o conducea s-a răsturnat, după ce s-a izbit violent de un stâlp de semnalizare dintr-o staţie de tramvai.

Acum, individul vă răspunde penal pentru fapta sa.

Accidentul s-a produs sâmbătă seară, în zona staţiei de tramvai din cartierul Alexandru cel Bun. Şoferul, un individ de 32 de ani, ar fi condus cu viteză şi, în cele din urmă, a pierdut controlul asupra maşinii. După ce a intrat din plin în refugiul pentru călători, autoturismul a ajuns cu roţile în sus, în mijlocul bulevardului. Din fericire, niciun alt participant la trafic nu a fost rănit.

Martor: "Se circulă cu viteză, mai ales spre noapte. Am înțeles că toți sunt periculoși, mai ales când consuma alcool".

Citește și
petarde
Iași: Autobuzele au devenit ținta tinerilor care aruncă cu petarde și pocnitori

Înainte să urce băut şi nervos la volan, şoferul s-ar fi certat cu soţia. Acum, va raspunde penal pentru accidentul pe care l-a provocat.

Ioana Bîlea, purtător de cuvânt IPJ Iași: „În urma testării șoferului cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,09 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Cercetările sunt cotinuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenta alcoolului sau alte substanțe”.

Traficul în zonă a fost parţial blocat aproape o oră, până când strada a fost curăţată.

Articol recomandat de sport.ro
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Cosmin Olăroiu, amendă uriașă: 120.000 de euro! Culisele unui scandal colosal
Citește și...
O firmă din Iaşi a cumpărat spaţiu publicitar în Times Square pentru a le ura „La mulţi ani” românilor din întreaga lume
O firmă din Iaşi a cumpărat spaţiu publicitar în Times Square pentru a le ura „La mulţi ani” românilor din întreaga lume

O companie din Iași a închiriat pentru două zile spațiu publicitar în Times Sqaure pentru a le transmite românilor ”La mulți ani”.

Iași: Autobuzele au devenit ținta tinerilor care aruncă cu petarde și pocnitori
Iași: Autobuzele au devenit ținta tinerilor care aruncă cu petarde și pocnitori

Gesturi de o incoștiență revoltătoare în Iași, unde autobuzele au devenit ținta celor care aruncă cu petarde și pocnitori.

Recomandări
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială
Ministrul Economiei: Din datele de până acum, în cel mai sumbru scenariu, surparea minei vechi de la Praid ar fi parţială

Ministrul Economiei, Bogdan Ivan, afirmă că din datele preliminarii avute până acum se poate spune că la Salina Praid nu se va produce, „în cel mai sumbru scenariu”, un „eveniment cataclismic”, ci o „surpare parţială” a minei vechi.

Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi
Furtună puternică în București. Pompierii au intervenit în mai multe zone. Trei zboruri, redirecţionate pe alte aeroporturi

Rupere de nori în București. Meteorologii au emis o avertizare nowcasting Cod portocaliu de averse torențiale pentru municipiul București, valabilă luni până la ora 16:20.

Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”
Reacție dură de la BNR privind taxarea tuturor plăților: „Vrem să facem România ca Venezuela? Este o aberaţie!”

Eugen Rădulescu, consilier personal al guvernatorului BNR, critică dur ideea introducerii unei taxe pe tranzacțiile bancare, catalogând-o drept „o aberație” inspirată din politicile economice ale Venezuelei.