România va fi „împânzită” cu hoteluri de 5 stele. Unde vor fi deschise cele mai multe

×
Codul embed a fost copiat

România urcă în clasamentul ospitalității, cu peste 20 hoteluri de brand internațional care vor fi deschise în următorii cinci ani.

Față de 2019, de pildă, interesul pentru aceste unități de cazare a crescut cu 28%. Bucureștiul are cea mai mare creștere a gradului de ocupare din marile orașe europene, peste Budapesta, Viena sau Amsterdam.

La începutul anului, în România existau 49 de hoteluri clasificate la 5 stele dintre care aproximativ 20 sunt afiliate unor branduri internaționale.

Segmentul hotelier de lux de la noi se aliniază treptat la standardele marilor capitale europene, astfel că în următorii 5 ani peste 20 de astfel de proiecte vor fi finalizate, majoritatea în București.

Takuya Aoyama, managerul unui lanț hotelier: „Dacă ne uităm la amplasare și la dimensiunea țării, ar trebui din principiu să fie o destinație interesantă pentru toți. Și aveți munții, marea, cultura, tradițiile. Acestea sunt lucrurile care atrag oamenii”.

Citește și
accident
Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital

La nivel național, gradul de ocupare pentru hoteluri este în această lună de 56%, în creștere cu 8% față de anul trecut.

România are o creștere anuală de 8%, peste media Europei, arată STR, liderul global în analiza comparativă a datelor de piață pentru industria ospitalității. România depășește Ungaria (91%) și Bulgaria (89%) ca nivel de revenire a industriei ospitalității după pandemie.

Capitala conduce în privința prețului pe cameră, cu o medie de 500 de lei pe noapte, urmată îndeaproape de Cluj cu 380 de lei. Tot mai mulți turiști și oameni de afaceri aleg orașele mari pentru evenimente, conferințe și city break-uri.

Nina Moldovan, președinte board de istrare: „A crescut foarte mult piața de evenimente. Festivaluri, festivaluri culturale și evenimente personale și conferințe suficient de mari care aduc un trafic destul de bun. Am decis acum un an și jumătate să începem și extinderea hotelului, care de fapt e mai mult cu facilități”.

Comparativ cu vecinii din regiune, România are o piață mai stabilă și promite creșteri sustenabile în următorii ani.

Călin Ile, vicepreședinte Concordia: „Toate piețele turistice din Europa s-au dezvoltat. Noi am rămas puțin în urmă, dar acum vine și rândul nostru și drept urmare, lanțurile vin în România. Se observă o creștere mai mare pe segmental luxury pentru că randamentele sunt mai bune și pentru că consumatorii s-au rafinat și caută atracții complete”.

La nivel european, rezervările pentru vacanțele din această vara sunt mai puține decât cele în anul trecut când au fost organizate campionatul de fotbal și jocurile olimpice.

Articol recomandat de sport.ro
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Avocata familiei Ganea: "Când părinții își îngroapă copilul, ceilalți ar trebui să-și plece capul. Nu să ridice vocea"
Citește și...
Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital
Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital

Un accident grav s-a produs joi pe DN7, în Călimănești-Seaca, implicând un autoturism și două autotrenuri. Un bărbat a fost descarcerat și predat conștient medicilor. Trei persoane au primit îngrijiri, iar două au fost transportate la spital.

Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos
Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos

Omenirea se află acum la începutul unei noi ere, o eră în care spaţiul devine parte din viaţa cotidiană, economică, culturală şi spirituală, a explică cosmonautul Dumitru Prunariu, care a punctat că viaţa modernă depinde de spaţiul cosmic.

Un bărbat de 40 de ani, reținut de DIICOT pentru trafic de droguri de mare risc. Au fost descoperite 44 de plante
Un bărbat de 40 de ani, reținut de DIICOT pentru trafic de droguri de mare risc. Au fost descoperite 44 de plante

Polițiștii și procurorii DIICOT Vâlcea au destructurat o cultură ilegală de canabis într-o locuință din Copăceni. Au fost ridicate 44 de plante, iar un bărbat de 40 de ani a fost reținut pentru trafic de droguri, urmând a fi prezentat instanței.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.