Guvernul a actualizat lista țărilor cu risc epidemiologic ridicat. Ce state se află în zona roșie DOCUMENT

Lista țărilor cu risc epidemiologic a fost actualizată. SUA, Israel și Turcia intră în zona roșie
Profimedia

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a aprobat vineri o nouă listă a țărilor cu risc epidemiologic ridicat.

CNSU a publicat vineri ”Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată”, potrivit datelor ECDC de joi, 20 ianuarie.

”Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României Partea I și se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență, pentru punere în aplicare prin ordine și acte istrative ale conducătorilor acestora”, precizează CNSU.

Lista țărilor poate fi consultată la finalul articolului.

România, pe lista roșie, cu o incidență de 4,9

Printre țările aflate în zona roșie se află Franța, cu o incidență de 55,6 cazuri la mia de locuitori, Grecia (36), Spania (34), Italia (31,4) sau Marea Britanie (29,1).

Citește și
avion
Lista statelor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. DOCUMENT

România se află pe lista roșie, cu o incidență cumulată de 4,9.

În zona galbenă se află state precum Kosovo (2,9), Rusia (1,9) sau Ucraina (1,9), pe când lista verde cuprinde țări cu o rată de incidență mai mică de 1,5.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
Covid-19 în România. Jumătate din țară este în scenariul roșu. Lista județelor, 18 ianuarie
Covid-19 în România. Jumătate din țară este în scenariul roșu. Lista județelor, 18 ianuarie

Bilanțul de marți, 18 ianuarie 20212, arată că cele mai multe cazuri noi de infectare cu Covid-19 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti - 2.632 şi în judeţele Timiş - 938, Bihor - 834, Suceava - 604, Braşov - 562, Ilfov - 519 şi Cluj - 501.  

Lista statelor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. DOCUMENT
Lista statelor cu risc epidemiologic ridicat a fost actualizată. DOCUMENT

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat în ședința de vineri, 14 ianuarie 2022, Hotărârea numărul 4.

Coronavirus, 10 ianuarie, lista județelor. Cluj este în scenariu roșu, iar București se apropie
Coronavirus, 10 ianuarie, lista județelor. Cluj este în scenariu roșu, iar București se apropie

Coronavirus România, luni, 10 ianuarie. Cele mai multe cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 faţă de ultima raportare sunt în Bucureşti - 729 şi în judeţele Cluj - 440, Timiş - 327, Constanţa - 318, Suceava - 233 şi Ilfov - 19.

Recomandări
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA
Partidele nu reușesc să se pună de acord pe măsurile fiscale. PSD anunță că nu intră la guvernare dacă va crește TVA

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start
LIVE SCORE| România - Cipru, astăzi, de la 21:45, într-un meci crucial pentru calificarea la CM 2026. Echipele de start

Echipa naţională joacă în compania Ciprului, marţi, de la ora 21:45, în preliminariile Cupei Mondiale. Meciul se dispută pe Arena Naţională.