Greva din învăţământ schimbă calendarul înscrierii în clasa pregătitoare. Cum arată noul calendar

greva
Agerpres

Ordinul pentru actualizarea datelor, trimis la Monitorul Oficial.

”A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului înscrierii în învăţământul primar 2023 - 2024. În perioada 3 - 18 mai au fost depuse şi validate cererile de înscriere de către părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali”, anunţă, vineri, Ministerul Educaţiei, conform News.ro.

Sursa citată a precizat că, pentru următoarea perioadă, au fost operate modificări.

Astfel, pentru prima etapă de înscriere:

În perioada 29 mai - 6 iunie 2023, vor avea loc:

Citește și
Sebastian Burduja, ministrul Energiei
Mecanismul de sprijin la energie pentru consumatorii vulnerabili din România, după 1 iulie. Promisiunile lui Burduja

procesarea, la nivelul unităţilor de învăţământ, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învăţământ decât şcoala de circumscripţie, pe locurile rămase libere;
repartizarea, la şcoala de circumscripţie, a copiilor ai căror părinţi/tutori legal instituiţi/reprezentanţi legali au solicitat înscrierea la altă şcoală decât şcoala de circumscripţie şi nu au fost repartizaţi din lipsă de locuri şi care au exprimat această opţiune în cererea de înscriere;
afişarea, în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratelor şcolare a listei copiilor înmatriculaţi şi a numărului de locuri libere.

Pentru a doua etapă de înscriere:

În perioada 6 - 12 iunie vor avea loc:

depunerea, la unitatea de învăţământ, a cererilor de înscriere pentru copiii care nu au fost cuprinşi în etapa anterioară;
validarea cererilor de înscriere la unitatea de învăţământ aflată pe prima poziţie în opţiunile privind înscrierea copiilor.
În perioada 13-19 iunie vor avea loc:

procesarea cererilor de înscriere, la nivelul unităţii de învăţământ, în limita locurilor rămase libere;
afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare.
În perioada 1 - 8 septembrie 2023, vor fi soluţionate, de către inspectoratele şcolare, cererile părinţilor/tutorilor legal instituiţi/reprezentanţilor legali ai copiilor care nu au fost încă înscrişi la vreo unitate de învăţământ.

Modificările au fost necesare din cauza grevei din Educaţie.

Potrivit calendarului iniţial, la 31 mai trebuia să aibă loc afişarea în unităţile de învăţământ şi pe site-ul inspectoratului şcolar a candidaţilor înmatriculaţi şi a numărului de locuri rămase libere.

Etapele pentru a doua sesiune de înscriere ar fi trebuit să înceapă în 5 iunie.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Mecanismul de sprijin la energie pentru consumatorii vulnerabili din România, după 1 iulie. Promisiunile lui Burduja
Mecanismul de sprijin la energie pentru consumatorii vulnerabili din România, după 1 iulie. Promisiunile lui Burduja

Consumatorii vulnerabili din România vor beneficia de un nou mecanism de sprijin pentru facturile la energie electrică începând cu 1 iulie, odată cu liberalizarea pieței, promite Burduja.

A început oficial sezonul estival pe litoral. Stațiunile preferate de turiști în ultima zi cu prețuri reduse
A început oficial sezonul estival pe litoral. Stațiunile preferate de turiști în ultima zi cu prețuri reduse

A fost o zi perfectă de vară la malul mării. În stațiunea Mamaia apa a fost liniștită, ideală pentru familiile cu copii mici. Cei care au dorit să-și petreacă ziua la plajă în doi și-au găsit loc în zonele cu DJ și cocktailuri.  

„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou
„E deplorabil!”. Localnicii din județul Mureș, disperați. Se spală la lighean și speră ca Salina Praid să nu cedeze din nou

Situația gravă de la Praid e departe de a se rezolva. De câte ori se vor produce prăbușiri în salină, râul Târnava Mică se va polua cu sare. Iar din această cauză, 40.000 de oameni din județul Mureș nu au apă curentă.

Recomandări
Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator
Trump anunță că este „posibil” ca SUA să se implice în războiul Israel-Iran și că Putin ar putea fi mediator

Preşedintele american a declarat duminică la ABC News că este „deschis” ideii ca Vladimir Putin să joace un rol de mediator în conflictul dintre Israel şi Iran, în care este „posibil” ca Statele Unite să se implice.

Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul
Iranul a lansat un nou atac cu rachete balistice asupra Israelului, dar niciuna nu și-a atins ținta. IDF a zguduit Teheranul

Armata israeliană afirmă că, duminică după-amiază, au fost lansate rachete din Iran, îndemnând cetățenii să se refugieze în zone protejate și să rămână acolo până la noi ordine.