Gest uriaș făcut de un adolescent din România. Și-a salvat prietenul de la înec, deși avea o mână fracturată

×
Codul embed a fost copiat

Gestul incredibil al unui băiat de 14 ani din Sibiu. Deşi avea mâna fracturată, în ghips, nu a ezitat nicio secundă. A sărit să-şi salveze prietenul de la înec şi a reuşit.  

Amândoi au ajuns la spital cu hipotermie, dar sunt teferi.

Cei doi băieţi de 14 şi 15 ani au mers departe de casă ca să lanseze nişte bărcuţe pe lac. La un moment dat una dintre ambarcaţiuni a rămas fără baterie în mijlocul apei.

Matei, salvatorul: "Prietenul meu a încercat să se ducă după ea şi
i-am spus să nu se ducă că nu ştia să înoate. El a spus că poate şi mai mulţi au sărit în lacul ăsta şi nu s-a întâmplat nimic. S-a dus şi pe la jumătate a obosit şi a încercat să se zbată ca să nu se scufunde”.

În aceste condiţii Matei, nu a stat pe gânduri şi a sărit să-şi salveze prietenul.

Matei, salvatorul:
"A luat 2-3 guri de apă şi când am văzut am zis sar direct după el. I-am spus la fratele lui să sune direct la ambulanţă. Am dat jos ghipsul încercând să înot cât mai bine după el. Mâna era fracturată şi mă durea foarte tare dacă o indoaiam sau depuneam efort, am încercat să-l împing cât mai repede".

Citește și
bici
Un individ și-a bătut fosta iubită cu biciul, din gelozie. Acum e arestat preventiv

În ajutorul adolescenţilor au venit şi doi jandarmi.

Floriana Picioiu, purtător de cuvânt Jandarmeria Sibiu:
"Când au ajuns băiatul fusese tras foarte aproape de mal de către prietenul său. Jandarmii au reuşit să-l scoată la mal şi să-l aşeze într-o poziţie de siguranţă."

Pentru că băiatul de 15 ani respira cu dificultate medicii au decis să îl ţină sub supraveghere câteva zile.

Mirela Bădescu, medic Smurd: "Unul post-submersie scos din apă de prietenul lui, era conştient, dar era somnolent şi dispneeic."

În mare pericol au fost şi un bărbat şi o femeie aflaţi la picnic pe o insulă din apropierea barajului de la Mihăileşti.

Oamenii s-au trezit înconjuraţi de apă după o reglare de nivel şi pentru că le-a fost imposibil să mai ajungă la mal au sunat la 112.

Poliţiştii le-au cerut ilor barajului să oprească apă iar pompierii au intervenit cu o barcă şi i-au salvat.

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Un individ și-a bătut fosta iubită cu biciul, din gelozie. Acum e arestat preventiv
Un individ și-a bătut fosta iubită cu biciul, din gelozie. Acum e arestat preventiv

Un individ de 23 de ani din județul Dâmbovița a fost arestat preventiv după ce și-a bătut fosta iubită cu un bici și a sechestrat-o, din cauza geloziei.

Risc de blocaj în transportul feroviar. CFR Călători avertizează că ar putea intra în incapacitate de plată
Risc de blocaj în transportul feroviar. CFR Călători avertizează că ar putea intra în incapacitate de plată

CFR Călători avertizează că fondurile insuficiente și veniturile mai mici decât cele așteptate pentru 2025 pot afecta grav transportul public de pasageri.

Copilul de opt ani, dispărut în Mureș, a fost găsit. Băiatul plecase vineri spre casa unchiului său
Copilul de opt ani, dispărut în Mureș, a fost găsit. Băiatul plecase vineri spre casa unchiului său

Amplă acțiune de căutare a unui băiat de opt ani care, vineri seară, a plecat de acasă din localitatea Gălești spre casa unchiului său din aceeași comună, dar nu s-a mai întors.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.