GCS: La nivel național, în acest moment, sunt disponibile două paturi libere de ATI pentru bolnavii COVID

ati

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că la nivel naţional, joi, sunt disponibile două paturi libere de ATI, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-CoV-2.

Coronavirus în România, bilanț 28 octombrie. Conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.748 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 392 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19.

De asemenea, la nivel naţional există o rezervă operaţională de 154 paturi ATI destinate pacienţilor de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienţilor ATI depăşeşte capacitatea secţiilor principale.

1.881 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii ţări.

"La nivel naţional, la acest moment sunt disponibile două paturi libere de ATI, unul în judeţul Bihor, respectiv unul în judeţul Satu Mare, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiţii medicale care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2", a informat GCS.

Citește și
covid rosu
Coronavirus în România, bilanț 28 octombrie. 13.197 cazuri noi de infectare și 415 decese, în ultimele 24 de ore

Potrivit sursei citate, se lucrează în continuare pentru operaţionalizarea şi asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare.

"Menţionăm faptul că în procesul de operaţionalizare a unor noi paturi ATI se pune accent pe cele destinate persoanelor care prezintă anumite condiţii medicale şi care sunt şi confirmate cu SARS-COV-2, pentru că în aceste cazuri respectivii pacienţi prezintă afecţiuni grave ce pot constitui comorbidităţi şi sunt expuşi unui risc mult mai mare", a precizat GCS.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
România, țara în care salvările se intersectează cu dricurile:
România, țara în care salvările se intersectează cu dricurile: "Să mă ierte soțul că nu l-am ascultat"

Este o perioadă neagră pentru noi toți și prea puțini mai sunt cei care nu cunosc pe cineva căruia Covid-19 să nu-i fi adus durere și chiar haine de doliu.

Coronavirus în România, bilanț 28 octombrie. 13.197 cazuri noi de infectare și 415 decese, în ultimele 24 de ore
Coronavirus în România, bilanț 28 octombrie. 13.197 cazuri noi de infectare și 415 decese, în ultimele 24 de ore

Până astăzi, 28 octombrie, pe teritoriul României au fost în 1.616.027 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 7.905 sunt ale unor pacienți reinfectați.

Botoșani: O tânără de 24 de ani a murit de COVID-19, la o lună după ce a născut. Femeia nu era vaccinată
Botoșani: O tânără de 24 de ani a murit de COVID-19, la o lună după ce a născut. Femeia nu era vaccinată

O femeie în vârstă de 24 de ani, dintr-o localitate din județul Botoșani, a fost răpusă de COVID, la o lună după ce a născut.

Recomandări
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.

După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO
LIVE SCORE | Spania - România, la EURO U21. „Tricolorii mici”, obligați să nu piardă. Meciul se vede pe PRO TV și pe VOYO

Naționala U21 a României joacă acum, la Bratislava, împotriva selecționatei similare a Spaniei, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.