GALERIE FOTO. Furtuna a făcut ravagii în București și alte opt judeţe

furtuna
Pro TV

Municipiul Bucureşti şi judeţele Argeş, Caraş Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Prahova, Teleorman şi Vâlcea au fost afectate de vânt şi de aversele torenţiale din ultimele 24 de ore.

Pentru înlăturarea urmărilor generate de fenomenele meteorologice periculoase, pompierii au acţionat pentru evacuarea apei din 5 subsoluri şi 14 curţi.

Intervenţia salvatorilor a fost necesară şi pentru degajarea a 8 elemente de construcţie şi a 22 copaci, care au avariat 15 autoturisme parcate, anunţţă IGSU..

La acest moment, echipajele de pompieri acţionează pentru înlăturarea a 3 copaci căzuţi pe carosabil (2 în judeţul Gorj, 1 în judeţul Dolj).

Până în această seară, ora 23.00, rămâne valabilă informarea meteorologică emisă de istraţia Naţională de Meteorologie care vizează instabilitate atmosferică accentuată în sudul, centrul şi sud-estul ţării, precum şi în zonele montane. Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15...25 l/mp.

Citește și
Raflia
Patru scheme de tratament împotriva COVID-19, testate în România. Mesajul lui Alexandru Rafila

Centrul Operaţional Naţional al IGSU monitorizează şi analizează eventualele efecte apărute în urma manifestării fenomenelor meteo periculoase, pentru dispunerea măsurilor imediate în vederea eficientizării intervenţiilor operative.

IGSU recomandă cetăţenilor să respecte următoarele reguli în cazul manifestării vântului puternic şi a descărcărilor electrice:să întrerupă activităţile în aer liber, să se adăpostească în casă, într-o construcţie ori într-un autoturism, să închidă ferestrele şi uşile şi să deconecteze aparatele şi alte echipamente electrice precum computerele şi aparatele de aer condiţionat, acestea putând fi defectate ca urmare a descărcărilor electrice atmosferice.

 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul
Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 $ pe unitate. Ce a spus miliardarul

Declarația lui Musk ce duce acţiunile Tesla la 1.000 dolari pe unitate. Ce a spus miliardarul

Patru scheme de tratament împotriva COVID-19, testate în România. Mesajul lui Alexandru Rafila
Patru scheme de tratament împotriva COVID-19, testate în România. Mesajul lui Alexandru Rafila

Au fost stabilite spitalele din România în care se vor testa 4 scheme de tratament împotriva COVID-19.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.