Fetiță de 11 ani, legată cu sfori de un stâlp în fața casei. A fost găsită dezbrăcată

×
Codul embed a fost copiat

Copilărie de coşmar pentru o fată din Iaşi cu dizabilităţi psihice severe. Ea a fost găsită de poliţişti legată cu sfori şi eşarfe de un stâlp, din faţa casei. Era dezbrăcată şi lăsată acolo chiar de părinţii ei.

Mama le-a spus autorităţilor că a lăsat-o singură doar câteva minute, cât a mers să cumpere apă şi pâine. Familia locuieşte într-o baracă improvizată la marginea oraşului. Aflaţi în patrulare poliţiştii locali au fost cei care au descoperit grozăvia.

Şocaţi agenţii au sunat la 112 iar o ambulanţă a transportat fata la Spitalul de Copii "Sf. Maria".

Tamara Solange-Rosu, şefa UPU Spitalul de Copii Iaşi: "A fost evaluată clinic şi biologic, nu prezenta mărci traumatice, însă a fost internată în clinica de neurologie a spitalului nostru deoarece are o afecţiune cronică care nu a fost evaluata în ultimii patru ani"

Cazul a fost preluat şi de Protecţia Copilului. Aşa au aflat autorităţile că părinţii obişnuiau să-şi ţină fiica legată atunci când plecau de acasă.

Citește și
baiat mort
Un tânăr din Galați a fost ucis în bătaie la un majorat. Agresorii l-au abandonat apoi într-un parc și au fugit

Mădălina Constantin, purtător cuvânt DGASPC Iași: "Fetiţa a fost găsită într-o stare nu tocmai bună, dat fiind faptul că este un copil încadrat în grad de handicap grav. Copilul prezenta un aspect vestimentar neglijent, părea chiar înfometată.”

La rândul lor poliţiştii au deschis un dosar pentru rele tratamente aplicate minorului. După ce starea de sănătate a fetiţei se va ameliora aceasta va fi internată într-un centru pentru copii cu nevoi speciale.

Într-un cartier mărginaş al oraşului, în faţa unei case improvizate din cartoane, poliţiştii au văzut o fetiţă legată fedeleş de un stâlp. Locul a fost împânzit de echipaje de la ambulanţa şi asistenţi sociali.

Autorităţile au descoperit astfel că minora de 11 ani chinuită de cei care i-au dat viaţa este un bolnavă, nu vorbeşte şi până în 2015 era înregistrata cu grad de handicap grav.

În ultimii trei ani, părinţii nu au mai mers însă la Protecţia Copilului cu documentele fetiţei, astfel ca aceasta nu are în prezent certificat de handicap valabil. Copila a fost internată la spital şi medicii spun că are nevoie de îngrijiri mai mult timp.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Un tânăr din Galați a fost ucis în bătaie la un majorat. Agresorii l-au abandonat apoi într-un parc și au fugit
Un tânăr din Galați a fost ucis în bătaie la un majorat. Agresorii l-au abandonat apoi într-un parc și au fugit

Doi tineri dintr-o comună din județul Galați sunt după gratii, bănuiți că au omorât în bătaie un băiat de 20 de ani în orașul Berești.

Scene șocante într-un parc din Brașov. Un bărbat și-a bătut soția în fața copilului lor, care a început să plângă
Scene șocante într-un parc din Brașov. Un bărbat și-a bătut soția în fața copilului lor, care a început să plângă

Scene violente într-un loc de joacă din Brașov. Un bărbat de 27 de ani și-a lovit soția, iar copilul celor doi a asistat la intreaga scenă. Individul a fost filmat, iar acum este reținut de poliție.

Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori au fost agresate sexual de vărul și unchiul lor
Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori au fost agresate sexual de vărul și unchiul lor

Caz revoltător într-o comună din Argeș. Două surori de 9 și 12 ani ar fi fost violate în mod repetat de vărul și de unchiul lor.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.