Explicaţia uluitoare a lui Victoraş Micula, prins de poliţie pe stradă, noaptea. "Sunt vicepreşedinte"

×
Codul embed a fost copiat

Victoraș Micula, fiul unuia dintre frații Micula, revine în centrul atenției.

De această dată, tânărul a fost amendat cu 5.000 de lei, pentru nerespectarea ordonanțelor militare, după ce a fost prins în miez de noapte, într-o localitate de lângă Oradea. El le-a spus agenților că este vicepreședintele unei asociații private de vânătoare și că avea în plan să prindă în fapt, un braconier.

Acum, îl acuză pe unul dintre polițiști de comportament abuziv.

Victor Micula: „Domnul polițist, înțeleg că ne-ați oprit pe noi, pe mine care sunt vicepreședinte, ca să nu pot ajunge la "branconier", da? Sunteți prieten cu braconierii de pe fondul celălalt."

Victoraș Micula susține că a primit un telefon din partea președintelui asociației de vânătoare din zonă, care îl anunță că ar fi auzit împușcături în apropierea localității Păleu. Polițiștii îl contrazic.

Citește și
Victoraș Micula
Probleme cu justiția pentru Victoraș Micula, după ce s-a jucat de-a mafioții cu amicii săi

Tânărul a filmat discuția dintre el și polițiști, iar acum îl acuză pe unul dintre agenți de abuz și de faptul că l-ar fi ironizat, după ce a pronunțat greșit un cuvânt.

Fiul magnatului din Oradea a fost amendat cu 5.000 de lei, la fel și cei trei bărbați care îl însoțeau. Potrivit autorităților, prezența lor în zona respectivă nu era justificată, conform criteriilor stabilite prin ordonanțele militare.

Victoraș Micula este cunoscut pentru faptele sale ieșite din comun. Când era elev a aterizat cu elicopterul aproape de liceul economic din Oradea la care învăța. Apoi, într-o vacanță a sărit din aparatul de zbor în mare și a mers direct la club. În aceeași vară, pentru că nu avea rezervare, a survolat un local aflat pe plajă până când a făcut rost de o masă.

Anul trecut, polițiștii au descins în complexul rezidențial în care stă Micula și i-au percheziționat casa, după ce, pe internet au apărut imagini cu Victoraș care folosea o armă. Tot atunci, ar fi gonit cu peste două sute de kilometri pe oră prin Oradea.

Articol recomandat de sport.ro
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
George Ganea, mesaj sfâșietor după moartea fratelui de doi ani: "Vă rog, nu-i mai judecați pe părinți!"
Citește și...
Victoraș Micula, amendat pentru că se plimba cu bolidul în miez de noapte. Cum l-ar fi ironizat polițistul
Victoraș Micula, amendat pentru că se plimba cu bolidul în miez de noapte. Cum l-ar fi ironizat polițistul

Victor Micula, fiul cunoscutului om de afaceri Viorel Micula, a ajuns din nou în centrul atenţiei. A fost amendat cu 5.000 de lei pentru nerespectarea ordonanţei militare, după ce a fost prins în miez de noapte într-o localitate de lângă Oradea.

Probleme cu justiția pentru Victoraș Micula, după ce s-a jucat de-a mafioții cu amicii săi
Probleme cu justiția pentru Victoraș Micula, după ce s-a jucat de-a mafioții cu amicii săi

Au fost descinderi şi percheziţii la una dintre reşedinţele lui Victor Micula, fiul unuia din fraţii milionari de la Oradea.

Victoras Micula, din nou in presa britanica dupa un mesaj postat pe Facebook:
Victoras Micula, din nou in presa britanica dupa un mesaj postat pe Facebook: "Nu se maresc salarii, imi iau eu un Bugatti"

Victoras Micula, fiul omului de afaceri Victor Micula, a ajuns in presa tabloida din Marea Britanie, dupa ce jurnalistii de la Mirror au scris despre numeroasele lui excentricitati.

Victoras Micula a ajuns in presa din Marea Britanie. Jurnalistii britanici scriu despre episoadele memorabile ale acestuia
Victoras Micula a ajuns in presa din Marea Britanie. Jurnalistii britanici scriu despre episoadele memorabile ale acestuia

Victoras Micula, fiul omului de afaceri Victor Micula, a reusit sa ajunga si in presa tabloida din Marea Britanie, dupa ce jurnalistii englezi au scris despre episoadele memorabile ale acestuia, prezentate si in Romania.

Recomandări
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”
Centrul credinței s-a mutat, pentru o zi, în România. ”Sper că va veni o zi când nimeni nu va mai urî pe nimeni”

O mare de credință s-a întins sâmbătă cât vezi cu ochii la Șumuleu Ciuc, în județul Harghita. Peste 300.000 de de romano-catolici din țară și străinătate au participat la unul dintre cele mai mari pelerinaje din Europa.

Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”
Rusia atacă furibund cu rachete blocuri de locuințe din Ucraina. Trump: ”I-au dat motiv lui Putin să-i bombardeze zdravăn”

Harkov, al doilea oraș ca mărime din Ucraina a fost lovit de cel mai mare atac rusesc cu drone de la începutul războiului.

Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia
Apa mării, surprinzător de caldă la început de iunie. Cât costă o bere în Mamaia

România este din nou în vacanță, iar litoralul pare să fie destinația aleasă. Plajele s-au animat de la primele ore, iar atmosfera este exact așa cum și-o doresc turiștii, relaxantă dar și cu un aer de sărbătoare.