Eveniment în gara din Alexandria, au intervenit trupele antitero. Precizări oficiale de la SRI

antitero

Serviciul Român de Informaţii a organizat, joi, în judeţul Teleorman, în gara din Alexandria, un exerciţiu ce a avut ca scop gestionarea urgenţelor generate de o ameninţare privind un atac armat.

 

Potrivit unui comunicat al SRI, exerciţiul, care a început la ora 12:30, a fost desfăşurat de structuri din compunerea Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului (SNPCT).

"Simularea a avut ca scop gestionarea urgenţelor generate de o ameninţare privind un atac armat. Potrivit scenariului, acţiunea a avut loc în gara din localitate, unde o persoană ar fi fost înjunghiată, iar alta a fost luată ostatică. Exerciţiul a fost realizat cu implicarea unor jucători de rol din instituţiile participante, iar scenariul a presupus utilizarea armelor de antrenament, cu muniţie neletală specifica antrenamentelor, precum şi muniţiei de manevră", se precizează în comunicat.

Efective de la instituțiile de forță 

La exerciţiu au participat sursa citată. 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
SRI a desecretizat dosarul dispariției unui înalt diplomat rus. „Afacerea Butenko” ar fi dus la „un nou Sarajevo”
SRI a desecretizat dosarul dispariției unui înalt diplomat rus. „Afacerea Butenko” ar fi dus la „un nou Sarajevo”

SRI a descretizat joi o serie de documente din 1938 despre dispariția diplomatului rus Theodor Hrisanfovici Butenko, afacere care a stârnit vâlvă la acea vreme. O ipoteză ar fi fuga acestuia în Occident.

Studentul german cu mamă turcoaică și tată marocan, considerat pericol terorist de SRI, declarat indezirabil în România
Studentul german cu mamă turcoaică și tată marocan, considerat pericol terorist de SRI, declarat indezirabil în România

Liassy Anas Farhat, studentul german cu mamă turcoaică și tată marocan, considerat pericol terorist de SRI, a fost declarat indezirabil pe teritoriul României de o instanță a Curții de Apel București.

Incendiu la o unitate militară SRI din București. Vecinii spun că au auzit o explozie în interiorul clădirii
Incendiu la o unitate militară SRI din București. Vecinii spun că au auzit o explozie în interiorul clădirii

Incendiu marți dimineață la o unitate militară SRI din Sectorul 1 al Capitalei. Mai multe persoane au sunat la 112 si au spus că au auzit o explozie în interiorul clădirii.

SRI neagă că organizația „Vlad Țepeș” s-a întâlnit într-unul din sediile sale, cum susține Radu Theodoru
SRI neagă că organizația „Vlad Țepeș” s-a întâlnit într-unul din sediile sale, cum susține Radu Theodoru

Doi indivizi din grupul celor acuzați de trădare și legături cu agenți ai unor puteri străine au fost găsiți de poliție și duși în arest.

Eugen Bejinariu (PSD) este noul șef al Comisiei de control al SRI, iar Alexandru Muraru (PNL) șef al Comisiei SIE
Eugen Bejinariu (PSD) este noul șef al Comisiei de control al SRI, iar Alexandru Muraru (PNL) șef al Comisiei SIE

Parlamentul a ales, luni seară, în şedinţa comună a celor două Camere, componenţa comisiilor pentru controlul SRI şi SIE. Astfel, Comisia SRI urmează să fie condusă de social-democratul Eugen Bejinariu, iar comisia SIE de liberalul Alexandru Muraru.

Recomandări
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim
Riposta Iranului. Teheranul a lansat zeci de rachete asupra Israelului. Explozii în Tel Aviv și Ierusalim

Israel a lansat noi atacuri asupra Iranului vineri seara, după ce a lansat cel mai amplu atac din istorie asupra vechiului său dușman, distrugând uriașul complex nuclear subteran al Teheranului și eliminând întreaga conducere militară de top.

Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți
Ilie Bolojan, despre criza bugetară: Nu există soluții magice. Cei care le promit sunt niște falși profeți

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, prezintă, vineri, date despre situaţia ecomomică a României şi negocierile din ultima săptămână.

Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”
Singura șansă de salvare a Salinei Praid ar fi umplerea ei cu pietriș, spun experții. „Să fie betonate căile de acces”

Mina veche de la Praid este compromisă, iar singura șansă de salvare ar fi umplerea ei cu pietriș. Soluția aparține experților Asociației Europene a Producătorilor de Sare.