Inundații devastatoare în vestul țării. O casă modulară a fost luată pe sus de viituri

×
Codul embed a fost copiat

Este prăpăd în vestul țării, unde pe patru râuri au fost depășite cotele istorice.

Din această cauză s-au format viituri puternice, care au provocat distrugeri însemnate și chiar au luat pe sus o casă modulară din județul Bihor. Codul roșu de inundații rămâne în vigoare cel puțin până joi, la prânz.

Apa mare a purtat o casă modulară din comuna Pietroasa ca pe o jucărie.

Oamenii din zonă sunt disperați. În cursul nopții s-au acumulat 140 de litri de apa pe metrul pătrat. Râul Crișul Pietros a prins o forță incredibilă în urma ploilor căzute într-o perioadă scurtă de timp. În casa distrusă locuia o familie cu doi copii evacuată cu câteva ore înainte.

Citește și
inundatii
Mai multe familii din Alba şi Bihor au fost evacuate din calea inundațiilor

Localnică: "Riscu-i foarte mare, apa crește, din câte am văzut, din ce în ce mai mare."

În amonte un pod a fost rupt.

Locuitorii de la poalele Munților Bihorului s-au adunat pe marginea râului care părea că fierbe. Au privit neputincioși cum valurile șubrezesc încet-încet malurile.

Localnic: "Pericolu-i să rupă, aici, să intre pe sat."

Localnic: "Deci totu-i de sus, de acolo, de sus. Datorită faptului că nu-i îndiguită apa. Pericolul? Dacă vine aici o ia razna și pe care-i apucă, îi apucă, pe care nu, la revedere."

Nivelul istoric măsurat în anul 2000 pe Crișul Negru a fost depășit cu 60 de cm. Angajații de la Apele Române fac în permanență măsurători, la care a luat parte inclusiv prefectul județului Bihor.

Un drum care leagă zonele turistice Padiș și Boga a fost inundat, iar localnicii au primit mesaje de avertizare prin sistemul Ro-Alert.

Csilik AlexandruISU Crișana: ”Ridicăm un dig din saci și nisip pentru a proteja populația dimprejur. "

Ionel Laza, primarul comunei Pietroasa: "Avem afectate, în comună, patru gospodarii, drumuri comunale, drumul care leagă Pietroasa-Boga, Drumul Județean. "

Viitura, creată marți în amonte de Beiuș, a ajuns, miercuri, în zona Ginta. Unda de viitură a parcurs 90 de kilometri în aproape 20 de ore. Hidrologii români au avertizat, deja, autoritățile maghiare de problemele pe care le poate cauza debitul foarte mare al Crișului Negru. Râul rămâne sub cod roșu de inundații cel puțin până joi la ora 12.

Din cauza ploilor abundente, dar și a zăpezii care s-a topit brusc s-au produs viituri și în comuna Arieșeni, din județul Alba. Un pod a fost distrus, iar 50 de familii au rămas izolate.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Cod portocaliu de inundații în șapte județe. Unde se așteaptă chiar și 70 de litri pe metrul pătrat
Cod portocaliu de inundații în șapte județe. Unde se așteaptă chiar și 70 de litri pe metrul pătrat

Ploile nu contenesc până vineri, în jumătate de ţară, iar meteorologii au emis chiar un cod portocaliu, pentru 7 judeţe din vestul ţării.

Mai multe familii din Alba şi Bihor au fost evacuate din calea inundațiilor
Mai multe familii din Alba şi Bihor au fost evacuate din calea inundațiilor

Vremea deosebit de furtunoasă şi ploile abundente au creat numeroase probleme, iar codurile de vremea rea au fost prelungite până la noapte pentru mai multe zone din ţară.

Alertă de viituri. INHGA a emis cod roșu până joi la prânz
Alertă de viituri. INHGA a emis cod roșu până joi la prânz

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, un Cod roşu de viituri şi depăşiri ale Cotelor de apărare pe Crişul Negru, valabil până joi la orele prânzului.

Cod roşu de inundaţii, în judeţele Bihor şi Cluj
Cod roşu de inundaţii, în judeţele Bihor şi Cluj

Hidrologii au emis, marţi, o avertizare cod roşu pentru bazine hidrografice din judeţele Bihor şi Cluj, scrie News.ro. 

Cod roșu și portocaliu de inundații pe mai multe râuri din țară. Zeci de gospodării, inundate
Cod roșu și portocaliu de inundații pe mai multe râuri din țară. Zeci de gospodării, inundate

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi, o atenţionare Cod roşu de inundaţii, Cod portocaliu și Cod galben pentru mai multe râuri din țară.

Recomandări
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării
Dezastrul ecologic de la Praid, resimțit și într-o țară vecină. Peștii și familii întregi de castori mor din cauza poluării

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu
Speranța apărută în Iran, după atacurile Israelului. La ce se așteaptă deja mulți dintre iranieni, încurajați și de Netanyahu

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că le va ataca bazele și navele din regiune dacă vor ajuta Israelul să se apere.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.