Eroii neamului, pomeniți joi la Patriarhie. Și Armata a organizat evenimente

×
Codul embed a fost copiat

Mare sărbătoare, joi, pentru creştinii ortodocşi: Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor.

În toate bisericile şi mănăstirile s-au ţinut slujbe speciale, iar credincioşii au venit în număr mare, chiar şi cu ouă roşii, după cum e obiceiul, ca la Paste.

Iar la Patriarhie au fost pomeniţi toţi eroii neamului. Se împlinesc 40 de zile de la Învierea Domnului, iar creştinii se salută unul pe celălalt cu „Hristos S-a înălţat!" şi răspund cu „Adevărat S-a înălţat!". Sărbătoarea aminteşte de Înălţarea Mântuitorului Iisus, la Ceruri, de pe Muntele Măslinilor din Ierusalim, semn că ucenicii pot începe vestirea Evangheliei. În acest sens, peste zece zile, sunt Rusaliile.

În România, din 1920 încoace, de Înălţare sunt cinstiţi şi pomeniţi toţi eroii neamului, ostaşii şi luptătorii români din toate timpurile, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre şi în închisori pentru apărarea patriei şi a credinţei.

Pe Deaul Mitropoliei, dar şi în toate lăcaşurile de cult din ţară au răsunat cloipotele, în urmă cu o oră, în semn de recunoştinţă. Din 2001, ziua este considerată sărbătoare națională bisericească.

Citește și
Defilare cu torțe pe străzi, în memoria ostașilor, de Ziua Armatei
Defilare cu torțe pe străzi, în memoria ostașilor, de Ziua Armatei

Armata Romană organizează ceremonii cu depuneri de coroane, în toate garnizoanele şi în locurile unde există cimitire sau monumente ale eroilor, în ţară, dar şi în străinătate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
GALERIE FOTO Cea mai sexy hocheistă din lume își pune fanii pe jar: „Dovada că îngerii există”
Citește și...
Înălțarea Domnului 2019, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să facă astăzi credincioșii
Înălțarea Domnului 2019, tradiții și obiceiuri. Ce trebuie să facă astăzi credincioșii

Înălțarea Domnului 2019, tradiții și obiceiuri. Creștinii prăznuiesc astăzi înălțarea lui Iisus la ceruri, care marchează 40 de zile de la Înviere. Praznicul are loc joia din a 6-a săptămână după Paști.

Defilare cu torțe pe străzi, în memoria ostașilor, de Ziua Armatei
Defilare cu torțe pe străzi, în memoria ostașilor, de Ziua Armatei

Ziua Armatei a fost sărbătorită, joi, în ţară prin ceremonialuri militare şi religioase şi depuneri de coroane de flori la monumentele eroilor, și s-a încheiat cu Retragerea cu torţe în cursul serii.

Defilare impresionantă la Buzău. Sute de militari au făcut paradă cu torțe de Ziua Eroilor
Defilare impresionantă la Buzău. Sute de militari au făcut paradă cu torțe de Ziua Eroilor

Defilare impresionantă miercuri seară, la Buzău. În ritm de fanfară şi în pas cadenţat, sute de militari au făcut paradă purtând torţe aprinse. Iar în public au fost aproape 7.000 de oameni.

Recomandări
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră
Catastrofă ecologică la Praid. Nivelul de sare din râul Târnava Mică, similar cu cel din Marea Neagră

Salinitatea din râul Târnava Mică e similară cu cea a Mării Negre, din cauza că Salina Praid este spălată de apele pârâului Corund. Poluarea cu cloruri omoară peștii, obișnuiți cu apa dulce, dar și familiile de castori care viețuiesc pe lângă râu.

Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină
Israel și Iran continuă atacurile și amenințările reciproce. Guvernul Netanyahu cere istrației Trump să intervină

Armata Israelului a confirmat o lovitură aeriană asupra sediului Ministerului iranian al Apărării din Teheran. Iranul afirmă că a folosit noul său tip de rachetă balistică în ultimele lovituri asupra Israelului, relatează CNN.

Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani
Analiză POLITICO: Spațiul Schengen „se topește sub ochii noștri”. Criza cu care se confruntă după 40 de ani

Zona Schengen a Uniunii Europene nu mai este spațiul de liberă circulație dinamic și optimist de altădată, notează POLITICO într-o analiză dedicată provocărilor actuale cu care se confruntă statele membre.