Episcopul Huşilor recomandă credincioşilor să se abţină de la TV şi Facebook în post

Episcopul Huşilor, PS Ignatie
Agerpres

Episcopul Huşilor, PS Ignatie, le-a recomandat credincioşilor, în slujba Vecerniei de dinainte Postului Paştelui, să înceapă prima săptămână de post şi rugăciune cu renunţarea la canalele media.

"Să încercăm să renunţăm măcar la câte un păcat care simţim că ne domină. Bine ar fi ca în această primă săptămână, de intensă rugăciune, să închidem televizoarele şi toate reţelele de socializare şi să vedem cât de dependenţi suntem de toate aceste lucruri. Este o măsură duhovnicească, să vezi unde te afli, unde te situezi. Atenţie si la postul lăuntric, la postul inimii!", a transmis PS Ignatie.

Ierarhul a îndemnat, totodată, la iertare şi a explicând că una dintre condiţiile primordiale ale postirii este iertarea, dar fără ca aceasta să fie una condiţionată.

"Textul evanghelic ne sugerează că Dumnezeu ne dăruieşte iertarea cu o singură condiţie: să avem şi noi capacitatea de a dărui iertarea semenilor noştri. Cu alte cuvinte, Dumnezeu aşteaptă ca mai întâi noi să iertăm pe semenii noştri, iar mai apoi El să ne dăruiască iertarea. Înţelegerea aceasta este una total greşită! Dumnezeu nu iartă condiţionat! El nu este ca noi oamenii, noi punem condiţii! Noi ne-am obişnuit să iertăm şi să transmitem celui care ne-a greşit că îi facem un mare favor şi impunem condiţii! Sau, când vine cineva să îşi ceară iertare de la noi, avem toată grija să îi înşirăm toate greşelile pe care le-a făcut. Este o iertare care are în spate o răzbunare. (...)


Sunt multe momente, în traiectul vieţii noastre pământeşti, în care nu avem puterea să iertăm, şi, totuşi, Dumnezeu ne dă un har care te ajută să te depăşeşti pe tine însuţi, să-ţi depăşeşti neputinţa şi să dăruieşti iertarea", a spus episcopul Huşilor.

Citește și
hot care intra in casa
Ce a făcut un tânăr din Botoșani după ce a spart o biserică

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Biserica Ortodoxă Română nu ia partea Ucrainei în conflictul religios cu Rusia
Biserica Ortodoxă Română nu ia partea Ucrainei în conflictul religios cu Rusia

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), întrunit joi, a reiterat îndemnul la dialog pentru a găsi o soluţie la diferendul bisericesc din Ucraina.

Ce a făcut un tânăr din Botoșani după ce a spart o biserică
Ce a făcut un tânăr din Botoșani după ce a spart o biserică

Un tânăr de 25 de ani din oraşul Flămânzi a fost prins de poliţiştii din Botoşani după ce, în aceeaşi zi, a spart o biserică şi a furat un autoturism, a anunţat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Maria Carp.

A fost prins bărbatul care a spart o biserică din Capitală, în noaptea de Revelion. VIDEO
A fost prins bărbatul care a spart o biserică din Capitală, în noaptea de Revelion. VIDEO

Un bărbat de 37 de ani a fost arestat preventiv ca principal suspect în cazul furtului din biserica Sfântul Dumitru din Bucureşti, petrecut de Anul Nou. S-ar fi ascuns în biserică după închiderea ei şi ar fi furat bani din cutia milei şi dinîncasări.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.