Elevi din Iași caută sponsorizări pentru a putea participa la o competiție de robotică din SUA. De ce sumă au nevoie

×
Codul embed a fost copiat

Două echipe de elevi din Iași caută sponsori pentru a participa la o competiție de robotică din Statele Unite. Una dintre ele a luat locul al doilea, anul trecut, la campionatul mondial.

Deocamdată au primit 18.000 de euro de la autoritățile locale din Iași, dar suma nu e nici jumătate din cea necesară pentru transportul și cazarea celor 24 de elevi. La începutul anului școlar, Ministerul Educației a aprobat o serie de concursuri care vor primi finanțare. Însă, acesta nu a fost luat în calcul.

Tinerii din cele doua echipe, elevi ai Liceului Grigore Moisil din Iași au luat premii anul acesta la campionatul național „First Tech Challenge”. Au fost apoi invitați la evenimentul Universității din Maryland, unde numai 40 dintre cele 190 de echipe înscrise au intrat în competiție.

Ștefan Buruiană, elev: „Am petrecut foarte mult în acest laborator, lucrând la robot. Am avut săptămâni până la 100 de ore de lucru. ”

Antonia Ciobanu, elevă: „Această participare ne vă face foarte vizibili.”

Citește și
elevi nasa
O echipă de elevi din București a câștigat premiul cel mare la o competiție de știință organizată în Los Angeles

Andreea Răutu, elevă: „Faptul că am fost acceptați la această competiție este o performanță foarte mare. Ne permite să arătăm toată munca noastră.”

Elevii au nevoie de 50.000 de euro pentru deplasare, dar astfel de competiții nu sunt finanțate de stat.

Mihaela Țibu, profesor coordonator: „E o competiție de nivel foarte ridicat. Nu am beneficiat nici anul trecut de finanțare. Toți suntem nevoiți să apelăm, să ne prezentăm povestea comunității. ”

Adina Romanescu, director Liceul de Informatică Grigore Moisil Iași: „Competiția nu se află în lista competițiilor avizate de Ministerul Educației. ”

Radu Pogonariu, programator companie Finlanda (Ericcson), fost participant: „Am fost în 2019 la competiția din Maryland. În cadrul conferinței, elevii au acces la informații de top din domeniul științei, în special din zona explorării spațiului se întâlnesc experți din industrie și se creează conexiuni.”

Anul trecut, una dintre cele două echipe de la Iași a câștigat locul al 2-lea la Campionatul Mondial de Robotică, organizat tot în Statele Unite, la Houston.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Ținute demne de podium, create de elevi din Alba din materiale reciclabile. „Trebuie să salvăm planeta”
Ținute demne de podium, create de elevi din Alba din materiale reciclabile. „Trebuie să salvăm planeta”

Din gunoaie au reușit să creeze ținute demne de podium. Este reușita mai multor liceeni din Alba, care s-au întrecut în creații vestimentare colorate și inedite.

O echipă de elevi din București a câștigat premiul cel mare la o competiție de știință organizată în Los Angeles
O echipă de elevi din București a câștigat premiul cel mare la o competiție de știință organizată în Los Angeles

12 elevi ai Colegiului Național de Informatică „Tudor Vianu” din București s-au întors luni noapte din Los Angeles, după ce le-a fost înmânat trofeul unei competiții prestigioase de știință.

Câți bani trebuie să scoată din buzunar părinții pentru banchetele copiilor. Dorian Popa a cântat pentru elevi de clasa a 4-a
Câți bani trebuie să scoată din buzunar părinții pentru banchetele copiilor. Dorian Popa a cântat pentru elevi de clasa a 4-a

A început sezonul banchetelor de absolvire - bucuria adolescenților. În vreme ce ei se gândesc la petrecerea pe care n-o vor uita și la hainele cu care atrage toate privirile, părinții plătesc pentru tot. Sumele pot trece de 5.000 de lei.

Recomandări
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR
Negocieri în impas. Surse: Bolojan nu ar mai vrea să fie premier. Măsura propusă de PSD și respinsă total de PNL, USR și UDMR

În țară se încheie o nouă zi de negocieri pentru salvarea bugetului, însă partidele tot nu au ajuns la un numitor comun.

Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT
Motivarea CCR privind secretizarea declarațiilor de avere. Opinii separate ale judecătorilor Curții. DOCUMENT

CCR a publicat motivarea hotărârii prin care a declarat neconstituționale obligațiile prevăzute pentru demnitari și funcționari publici de a-și face publice în declarațiile de avere veniturile soțului, soției și copiilor.

Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty
Naționala României, debut cu stângul la EURO U21. „Tricolorii mici” au cedat în fața Italiei U21, după ce au ratat un penalty

Naționala U21 a României a pierdut, miercuri, în fața selecționatei similare a Italiei, în meciul de debut la Campionatul European de tineret din Slovacia. Turneul final este transmis în direct pe PRO TV, PRO Arena și pe VOYO.