Elev găsit spânzurat la o zi după ce a dat BAC-ul. ”Sunt terminată. Doamne ferește!”

politie
Pro TV

Un adolescent în vârstă de 18 ani, absolvent al Liceului Teoretic „Aurel Lazăr” din Oradea, a fost găsit spânzurat de crengile unui copac, la o zi după ce susţinuse examenul de Bacalaureat.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor, Alina Dinu, a declarat, sâmbătă că nu există suspiciuni în privinţa morţii tânărului, cercetările fiind continuate de poliţişti sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, relatează Mediafax. 

„Poliţiştii au fost sesizaţi vineri după amiază printr-un apel la 112, iar la faţa locului s-au deplasat poliţiştii Biroului de Combatare a Infracţiunilor contra Persoanei din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea şi poliţişti ai Serviciului Criminalistic. Victima a fost identificată ca fiind un tânăr de 18 ani din localitatea bihoreană Alparea. Cauza exactă a decesului urmează să fie stabilită în urma efectuării necropsiei. În cauză nu există suspiciuni de comitere a vreunei fapte de natură penală, cercetările fiind continuate de poliţişti sub supravegherea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor”, a spus Dinu.

Surse judiciare au declarat la rândul lor că adolescentul a fost găsit spânzurat de crengile unui copac situat într-o pădurice din spatele unei benzinării de pe strada Ştefan cel Mare din Oradea, apelul la 112 aparţinând unui cetăţean care trecea prin zonă.

Adolescentul nu a lăsat niciun bilet, astfel că nimeni nu înţelege ce l-ar fi determinat să recurgă la un asemenea gest, mai ales că fusese un elev cu rezultate bune la învăţătură, excela la limbile străine, fiind pasionat în special de limba chineză. Tânărul tocmai susţinuse examenul de Bacalaureat.

Citește și
supravietuitor avion
Singurul supraviețuitor al accidentului aviatic din India povestește cum s-a salvat. „Mi-am dat seama că sunt în viață”

“Sunt terminată. Nu mă așteptam la așa ceva. Era un copil pe care te puteai baza. Știa engleza la perfecție. Știa flamandă și chineză. Dorința lui era să cunoască limbile străine. Era un elev foarte inteligent. Anul trecut a fost cu noi în China. Ba chiar, anul acesta își luase nivelul II la Chineză. Anul trecut, la Podul Chinezesca luat locul II pe țară. Doamne ferește! Ce probleme ascunse ar fi putut avea de nu a putut trece peste ele!!!”, a declarat prof. Rodica Turcaș, directorul adjunct al Liceului Teoretic Aurel Lazăr, pentru Bihon.ro.

Tânărul, care provenea dintr-o familie numeroasă, era mereu zâmbitor și nu dădea semne că ar avea probleme. Fusese un elev silitor, terminând clasa a XII-a cu premiul III, tocmai susținuse examenul de Bacalaureat și se aștepta la o notă mare. Băiatul mai avea doar câteva zile până să împlinească 19 ani, relatează  ebihoreanul.ro.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Un licean s-a spânzurat chiar înainte de Bac. Detaliul care ar putea explica gestul
Un licean s-a spânzurat chiar înainte de Bac. Detaliul care ar putea explica gestul

Caz cutremurător în Petrila, judeţul Hunedoara, unde un elev de liceu s-a spânzurat duminică seară.

Recomandări
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni
Israel vs Iran. Cifre oficiale: Cât de puternice sunt forțele militare ale celor două națiuni

Israel este de 75 de ori mai mic decât Iranul ca suprafață și are o populație de 10 ori mai puțin numeroasă, dar la nivel militar cele două state dispun, oficial, de forțe aproape similare. Realitatea arată însă că Israel este superior Iranului.

Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință
Israelul a atacat Iranul. A lovit instalațiile nucleare iraniene și a ucis numeroși lideri militari și oameni de știință

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală
Sorin Grindeanu le-a cerut parlamentarilor să renunțe la banii încasați din chirii, dacă au locuință în Capitală

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spune că le-a cerut tuturor colegilor parlamentari să renunţe de urgenţă la sumele provenite din deconturi ale chiriei în condiţiile în care au o proprietate în Capitală.