După furtunile care au distrus o bucată bună din litoral, plaja din Mamaia este sufocată acum de alge în putrefacție

×
Codul embed a fost copiat

După furtunile din ultimele zile, plajele de pe litoralul românesc sunt sufocate de algele aduse de valuri la malul mării. În Mamaia, pe porțiuni întinse, apa arată ca o câmpie înverzită, iar turiștii nu mai au cum să intre în mare.  

Algele marine au apărut de dimineață pe mai multe plaje din stațiunea Mamaia. Biologii spun că apa mării este în continuare caldă, are acum 24 de grade Celsius, ceea ce face ca plantele să se desprindă mai ușor de pe fundul mării și să se lase purtate de valuri la țărm, mai ales după furtunile care au avut loc săptămâna trecută.

Așa a apărut, în multe zone, acest covor care, din cauza căldurii de afară, intră în putrefacție și emană un miros greu de at.

Apele Române spun că acest fenomen va continua

Turiștii care au venit marți la plajă au încercat să găsească porțiuni unde marea este mai curată și să evite astfel de zone.

Cei de la Apele Române spun că vor interveni ca să curețe suprafețele afectate de plantele marine, dar că în perioada care urmează este posibil ca acest fenomen să dea în continuare bătăi de cap celor aflați pe litoral.

Citește și
ploaie cu soare
Vremea la extreme în România. ANM anunță furtuni puternice și temperaturi caniculare. Zonele vizate. HARTĂ
Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Litoralul, distrus de un ciclon din Marea Neagră: ”Crater a făcut aici! Tsunami!”. Oamenii plâng: ”Teroarea de pe lume”
Litoralul, distrus de un ciclon din Marea Neagră: ”Crater a făcut aici! Tsunami!”. Oamenii plâng: ”Teroarea de pe lume”

Pe litoral, oamenii numără pagubele după furtuna puternică de vineri noapte. Șuvoaiele au rupt plaja din Vama Veche și au distrus tot ce era pe nisip. În alte stațiuni, hoteluri, case și parcări au fost inundate.  

Vremea la extreme în România. ANM anunță furtuni puternice și temperaturi caniculare. Zonele vizate. HARTĂ
Vremea la extreme în România. ANM anunță furtuni puternice și temperaturi caniculare. Zonele vizate. HARTĂ

Zona de litoral a judeţelor Constanţa şi Tulcea se află până duminică dimineaţă sub coduri galben şi portocaliu de ploi abundente şi vijelii.

Imagini dramatice la Costinești. Un copil de 11 ani a fost salvat la limită din valuri, părinții îl urmăreau de pe mal
Imagini dramatice la Costinești. Un copil de 11 ani a fost salvat la limită din valuri, părinții îl urmăreau de pe mal

Pe litoral a fost arborat steagul roșu, iar valurile înalte au fost cât pe ce să mai ia o viață după ce duminică un băiat de 11 ani s-a înecat la Constanța.

Plajele de pe litoral, arhipline și la finalul sezonului estival. Cât mai costă o porție de hamsii
Plajele de pe litoral, arhipline și la finalul sezonului estival. Cât mai costă o porție de hamsii

Deși sezonul estival se apropie calendaristic de final, marea are încă multe promisiuni de făcut. Sâmbătă, plajele au fost pline ochi la fel și parcurile acvatice sau terasele.

Cea mai reușită vacanță de Sfânta Maria pe litoral din ultimii ani. Câți bani „au spart”, la mare, cei 250.000 de turiști
Cea mai reușită vacanță de Sfânta Maria pe litoral din ultimii ani. Câți bani „au spart”, la mare, cei 250.000 de turiști

A fost cea mai reușită vacanță de Sfânta Maria pe litoral din ultimii ani.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.