Două adolescente de 15 și 17 ani au fost lovite de o șoferiță pe o șosea din Chitila. Care este starea lor | VIDEO

×
Codul embed a fost copiat

Două adolescente în vârstă de 15 și 17 ani au fost victimele unui accident rutier.

Un voluntar în programul "Există un EROU în fiecare dintre VOI", prezent la fața locului, susține că una dintre fete era inconștientă când au ajuns ei, și a fost intubată, iar cealaltă acuză dureri la nivelul coloanei.

O șoferiță care conducea pe șoseaua Banatului din Chitila le-a lovit din plin cu mașina.

Din primele informații, cele două copile au fost lovite de o șoferiță în timp ce traversau strada.

Una dintre adolescente a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportată la spital.

Citește și
ardei capia
Un TIR plin cu ardei capia s-a răsturnat pe un deal dintr-un sat din Maramureș. Ce au făcut localnicii

Conform unor surse medicale, fata de 15 ani este în stare foarte gravă,  având un politraumatism cu fractură de bază de craniu. Este intubată și ventilată mecanic. Rămâne internată în ATI neurochirurgie.

Cea de 17 ani este stabilă, conștientă, și a suferit mai multe contuzii.

Șoferița a fost testată cu etilotestul, rezultatul fiind zero.

„În jurul orei 13:51 polițiștii din Chitila au fost sesizați că pe șoseaua Banatului s a produs un accident rutier respectiv - un autoturism a lovit doi pietoni( două fete de aproximativ 17 ani), conducătorul auto a fost testată cu aparatul alcooltest rezultatul a ieșit negativ, la fața locului a fost prezentă ambulanța, care a acordat îngrijiri medicale, iar pe una dintre victime a transportat o la spital”, transmite IPJ Ilfov.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
FOTO Cel mai norocos er al României: camera lui de hotel are vedere directă la stadion
Citește și...
Imagini cu o mașină de poliție implicată în accident. Video-ul nu arată clar ceea ce Poliția susține
Imagini cu o mașină de poliție implicată în accident. Video-ul nu arată clar ceea ce Poliția susține

Au apărut imagini cu un accident de circulație în care a fost implicată o mașină de poliție din județul Arad.

Un TIR plin cu ardei capia s-a răsturnat pe un deal dintr-un sat din Maramureș. Ce au făcut localnicii
Un TIR plin cu ardei capia s-a răsturnat pe un deal dintr-un sat din Maramureș. Ce au făcut localnicii

Un accident s-a transformat într-o sesiune de aprovizionare cu legume, gratis, pentru localnicii dintr-un sat din Mehedinți.  

O femeie însărcinată a murit într-un accident, în Arad. Alte patru persoane, între care doi copii, sunt rănite | FOTO
O femeie însărcinată a murit într-un accident, în Arad. Alte patru persoane, între care doi copii, sunt rănite | FOTO

Un accident rutier a avut loc marți după-amiază în orașul Ineu, județul Arad, fiind implicate două autoturisme. O femeie însărcinată a murit.

Principala ipoteză luată în calcul de oficialii de la CFR după teribilul accident feroviar de la Roșiorii de Vede
Principala ipoteză luată în calcul de oficialii de la CFR după teribilul accident feroviar de la Roșiorii de Vede

O manevră interzisă și ilogică a mecanicului de tren, care a trecut pe roșu- aceasta este principala ipoteză luată în calcul de oficialii de la CFR după teribilul accident feroviar de la Roșiorii de Vede.

Recomandări
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni
Barometru: Peste 85% dintre români cred că România va avea probleme economice în următoarele luni

Peste 85% dintre români se aşteaptă ca România să se confrunte în următoarele luni cu probleme economice, relevă Barometrul Informat.ro - INSCOP Research realizat în perioada 26-30 mai 2025.

Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori
Un avion cu 242 de oameni la bord care zbura la Londra s-a prăbușit într-un cartier din India. Nu există supraviețuitori

Un avion cu 242 de persoane la bord care se îndrepta spre Marea Britanie s-a prăbușit joi lângă aeroportul Ahmedabad, din vestul Indiei. Avionul s-a prăbușit într-o zonă rezidențială, provocând zeci de morți și în clădirile de la sol. 

Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”
Vladimir Putin cere un plan de înarmare până în 2036. „E necesar să le creştem cât mai curând posibil capacităţile de luptă”

Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus miercuri elaborarea unui plan de stat de înarmare până în 2036, care să utilizeze experienţa de război în Ucraina şi tendinţele moderne în dezvoltarea armamentului la nivel mondial, relatează EFE.