Domeniul în care salariul net ar putea ajunge la 3.000 de lei, din luna iunie

bani
iStock

Guvernul PNL are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei, a declarat, luni, ministrul Agriculturii, Adrian Oros.

Acesta a precizat că anul acesta pentru Programul "Tânărul Fermier" se vor aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora.

"Domnilor, cei care au plecat din păcate în această perioadă, pleacă de ani de zile, ca urmare a contractelor pe care le au cu angajatorii de acolo. Mulţi dintre ei alungaţi de politica păguboasă a PSD-ului, din regiunile pârjolite de baronii voştri. Ce programe aţi gândit voi pentru românii care au plecat să muncească în Europa? Aţi alungat din ţară peste 4 milioane de români, în cei 22 de ani de guvernare, iar acum le propuneţi să cultive acasă sparanghel? Guvernul PNL are în lucru o strategie de aducere acasă a Diasporei, ridicând salariul net, în sectorul agricol, la 3.000 de lei. Anul acesta, Programul "Tânărul Fermier" va aloca 43 milioane de euro şi va avea două componente, astfel încât 50% din această sumă, adică 20 milioane de euro, va fi destinată celor din Diaspora", a spus ministrul Agriculturii în Parlament, potrivit Agerpres.

Adrian Oros a adăugat că, pentru prima dată, beneficiarii acestui program vor primi şi până la 50 de hectare în arendă sau concesiune.

"Nu le vom mai da prietenilor voştri pe redevenţe ridicole. Din iunie, vom implementa o schemă de sprijin pentru cei care angajează muncitori zilieri sau sezonieri. Am adoptat Hotărârea Guvernului nr. 356/2020 privind aprobarea Programului pentru stimularea angajării tinerilor în sectoarele agricultură, acvacultură şi industrie alimentară", a mai spus Oros.

Citește și
bani, lei
Plata a 75% din salariu, asigurată până la 1 iunie pentru 900.000 de români în șomaj tehnic

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Florin Cîțu: Nu se pune problema tăierii salariilor bugetarilor. Criza nu se compară cu cea din 2010
Florin Cîțu: Nu se pune problema tăierii salariilor bugetarilor. Criza nu se compară cu cea din 2010

Ministrul de Finanţe, Florin Cîţu, a declarat că nu se va pune problema tăierilor de salarii în sectorul bugetar şi că, deşi este mare, această criză nu poate fi comparată cu cea din 2010.

Plata a 75% din salariu, asigurată până la 1 iunie pentru 900.000 de români în șomaj tehnic
Plata a 75% din salariu, asigurată până la 1 iunie pentru 900.000 de români în șomaj tehnic

Guvernul le dă o veste bună celor 900.000 de români care sunt în șomaj tehnic.

Premierul Ludovic Orban: ”Există o prognoză de creştere economică destul de rapidă”
Premierul Ludovic Orban: ”Există o prognoză de creştere economică destul de rapidă”

Premierul Ludovic Orban a declarat că una dintre prioritatea cabinetului de miniștri pe care îl conduce, în contextul epidemiei de Covid-19, este plata pensiior și salariilor.

Ludovic Orban: Salarii mai mici pentru şefii instituţiilor, dar prezenţa obligatorie
Ludovic Orban: Salarii mai mici pentru şefii instituţiilor, dar prezenţa obligatorie

Noile reglementări îi vor atinge și pe cei care conduc instituții publice. Aceștia vor avea venituri mai mici, dar nu își vor putea neglija atribuțiile, a explicat premierul Ludovic Orban.

Recomandări
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice
Consultări la Cotroceni cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie. Se va discuta despre măsurile economice

Nicuşor Dan are, luni, la Palatul Cotroceni, consultări cu liderii partidelor care ar putea forma viitoarea coaliţie şi minorităţi pentru a agrea măsurile ecomomice care trebuie luate pe termen scurt şi mediu în vederea reducerii deficitului.

The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump
The Guardian: Europa riscă să piardă una dintre cele mai importante industrii din cauza tarifelor impuse de Trump

Industria siderurgică europeană este amenințată de tarifele de 50% impuse de Donald Trump, costurile ridicate la energie și surplusul de oțel ieftin din China, avertizează unul dintre cele mai mari grupuri industriale din Germania.

Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”
Violențele din Los Angeles se agravează. Liderii locali îl acuză pe Trump de o mișcare „deliberat inflamatorie”

Donald Trump a trimis duminică, la Los Angeles, trupele Gărzii Naționale, ca răspuns la violențele prostestatarilor furioși.