Doi bebeluşi au contractat o bacterie periculoasă chiar în spital, în Baia Mare

×
Codul embed a fost copiat

Scandal la Spitalul Judeţean din Baia Mare după ce doi bebeluşi născuţi săptămâna trecută, prin cezariană, au contractat o bacterie periculoasă chiar în spital.

Vineri a ajuns acolo şi Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care ani de zile a fost manager al spitalului din Baia Mare. Pintea a declarat că s-a demarat o anchetă internă.

Totul a ieşit la iveală după ce un bebeluş născut săptămâna trecută a contractat, spun părinţii, imediat după naştere, stafilococul auriu. Părinţii bebeluşului au scris pe Facebook că sunt revoltaţi de toată situaţia şi aşa a prins curaj altă familie care susţine că şi bebeusul lor s-a îmbolnăvit imediat după naştere, în secţia pe neonatologie.

La maternitatea spitalului a ajuns şi Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a declarat că nu există spitale în lume fără infecţii intraspitalicesti, însă se vor lua măsuri. Deja s-a început acţiunea de dezinsecţie a tuturor saloanelor şi a sălilor de operaţie. Între timp se aşteaptă şi rezultatele analizelor. Cei doi bebeluşi sunt şi acum internaţi, pentru îngrijiri.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Citește și
bici
Un individ și-a bătut fosta iubită cu biciul, din gelozie. Acum e arestat preventiv

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Ion Țiriac, rețetă-fulger pentru metroul spre Otopeni: "Îl fac în 6 luni! Ușor de tot"
Citește și...
Un individ și-a bătut fosta iubită cu biciul, din gelozie. Acum e arestat preventiv
Un individ și-a bătut fosta iubită cu biciul, din gelozie. Acum e arestat preventiv

Un individ de 23 de ani din județul Dâmbovița a fost arestat preventiv după ce și-a bătut fosta iubită cu un bici și a sechestrat-o, din cauza geloziei.

Risc de blocaj în transportul feroviar. CFR Călători avertizează că ar putea intra în incapacitate de plată
Risc de blocaj în transportul feroviar. CFR Călători avertizează că ar putea intra în incapacitate de plată

CFR Călători avertizează că fondurile insuficiente și veniturile mai mici decât cele așteptate pentru 2025 pot afecta grav transportul public de pasageri.

Copilul de opt ani, dispărut în Mureș, a fost găsit. Băiatul plecase vineri spre casa unchiului său
Copilul de opt ani, dispărut în Mureș, a fost găsit. Băiatul plecase vineri spre casa unchiului său

Amplă acțiune de căutare a unui băiat de opt ani care, vineri seară, a plecat de acasă din localitatea Gălești spre casa unchiului său din aceeași comună, dar nu s-a mai întors.

Recomandări
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea
După Israel, Iranul și-a fixat alte ținte în Orientul Mijlociu. Teheranul, gata de atac dacă nu i se va respecta cererea

Iranul a avertizat Statele Unite, Marea Britanie și Franța că bazele și navele lor din regiune vor fi ținte dacă vor ajuta la oprirea atacurilor Teheranului asupra Israelului, a raportat sâmbătă presa de stat iraniană.

Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump
Nicușor Dan, la 145 de ani de relații diplomatice România-SUA: Suntem pregătiți să lucrăm împreună cu Donald Trump

Nicușor Dan a transmis la împlinirea a 145 de ani de relații diplomatice cu SUA, că România este pregătită să lucreze împreună cu Donald Trump pentru a atinge întregul potențial al parteneriatului strategic.

Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO
Spania U21 - România U21, azi, ora 19, în direct la PRO TV și pe VOYO. „Tricolorii mici” caută primele puncte la EURO

Naționala U21 a României joacă, astăzi, împotriva selecționatei similare a Spaniei, de la ora 19:00, în cadrul Campionatului European de tineret din Slovacia. Meciul este transmis în exclusivitate pe PRO TV și VOYO.