Doi agenţi de poliţie au murit într-un accident rutier, în Maramureș, iar colega lor e grav rănită

×
Codul embed a fost copiat

Doi agenţi de poliţie au murit într-un accident rutier şi o agentă de poliţie a fost spitalizată cu răni grave, a informat, vineri seara, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

Conform sursei citate, la ora 20:39, Poliţia a fost sesizată cu privire la producerea unui accident cu victime în oraşul Târgu Lăpuş.

Primele verificări au relevat faptul că şoferul unui autoturism ar fi pierdut controlul direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.

"Din păcate, în urma impactului, un pasager de 25 de ani, agent principal de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Târgu Lăpuş, a suferit leziuni incompatibile cu viaţa. Conducătorul auto, un tânăr de 28 de ani, agent de poliţie în cadrul Poliţiei oraşului Târgu Lăpuş, aflat în momentul accidentului în timpul liber, a decedat în drum spre spital. O tânără de 25 ani, agent de poliţie, a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale", a precizat Florina Meteş.

Citește și
fetita disparuta ucraina
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

Potrivit aceleiaşi surse, a fost constituită o echipă complexă, care se află la faţa locului şi desfăşoară verificări pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.

Articol recomandat de sport.ro
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Imagini de colecție de la nunta lui Florinel Coman! Cine îi este naș și cum s-a "gătit" superba mireasă
Citește și...
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație
Fetiță de 8 ani din Ucraina, dispărută în centrul Galațiului. Polițiștii fac apel la populație

O minoră de 8 ani, cetățeană ucraineană, a dispărut joi seară din zona centrală a municipiului Galați și este căutată de forțele de ordine. Fetița nu vorbește limba română, ceea ce complică eforturile de căutare.

Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital
Accident grav cu un autoturism și două TIR-uri la Călimănești. Un bărbat a fost descarcerat și dus la spital

Un accident grav s-a produs joi pe DN7, în Călimănești-Seaca, implicând un autoturism și două autotrenuri. Un bărbat a fost descarcerat și predat conștient medicilor. Trei persoane au primit îngrijiri, iar două au fost transportate la spital.

Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos
Dumitru Prunariu, primul român în spațiu, despre explorarea universului: Viața modernă depinde de cosmos

Omenirea se află acum la începutul unei noi ere, o eră în care spaţiul devine parte din viaţa cotidiană, economică, culturală şi spirituală, a explică cosmonautul Dumitru Prunariu, care a punctat că viaţa modernă depinde de spaţiul cosmic.

Recomandări
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie
Cum se negociază „salvarea bugetului” la Cotroceni: PSD și USR se ceartă iar UDMR „le trimite” la terapie

Consultările pentru formarea Guvernului dintre liderii partidelor și președintele Nicușor Dan au continuat joi la Palatul Cotroceni. Nu au avansat din cauza unor tensiuni între PSD și USR.

ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă
ANIMAȚIE. Cum s-a prăbușit avionul cu 242 de pasageri. Ce spune un fost pilot român care a zburat cu acest tip de aeronavă

O catastrofă aeriană cumplită s-a produs în India. Un avion Boeing 787 Dreamliner - cu 242 de oameni la bord, cu destinația Londra, s-a prăbușit la scurt timp după decolare.

Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent
Donald Trump anunță un posibil atac împotriva instalațiilor nucleare iraniene. „Nu vreau să spun iminent"

Un atac israelian asupra instalațiilor nucleare de suprafață ale Iranului „ar putea foarte bine să aibă loc" în curând, a declarat joi președintele Trump reporterilor de la Casa Albă.