Dezastrul lăsat de inundațiile din Germania și Belgia ar fi putut fi evitat măcar parțial, dacă existau avertizări

×
Codul embed a fost copiat

Oamenii încă se luptă cu dezastrul lăsat în urmă de inundaţii, în vestul Europei. Cel puţin 190 de oameni şi-au pierdut viaţa, iar sute de persoane sunt încă date dispărute.

 

Echipele de salvatori se tem că multe dintre victime au fost prinse sub dărâmături, sau au rămas blocate în maşinile luate de ape.

Pompierii încearcă să scoată apa care a acoperit cu totul o parcare subterană a unui supermarket, Bad Neuenahr-Ahrweiler, unul dintre cele mai afectate oraşe din Germania.

Holger Quint, coordonator operaţiuni de salvare: „Credem că sunt circa 40-50 de maşini la al doilea nivel al parcării şi ne temem că că vom găsi mulţi oameni blocaţi în maşinile lor.”

Citește și
furtuni
Ploile și furtunile au făcut prăpăd în Transilvania și nordul Moldovei. Valea Prahovei, grav afectată

Cei care au scăpat teferi în urma viiturilor se străduiesc să mai salveze o parte din bunuri, îngropate în mormanele de dărâmături. Dar dezastrul i-a lăsat fără curent electric şi acces la apă potabilă. Oamenii se tem că aceste probleme sunt departe de a fi rezolvate.


Sam Kiley, reporter CNN: „Râul Ahr a trecut prin acest oraş cu o furie de neimaginat şi a luat cu el bucăţi din case, a aruncat copaci prin ferestrele altor locuinţe. Dar multe case au fost distruse până la fundaţie, luate cu totul de apă şi duse în aval. Şi dacă nu vă puteţi imagina forţa viiturii, uitaţi-vă la această grămadă de dărâmături cărate dintr-o casă în alta."

Dincolo de disperarea oamenilor de a-i găsi pe cei dispăruţi şi de a mai salva câte ceva din locuinţele distruse, mulţi se întreabă dacă tot acest dezastru putea fi evitat.

Sam Kiley, reporter CNN: „Toate acestea s-au întâmplat după ce mai mulţi experți europeni au avertizat guvernele din Europa de Vest că sunt ameninţate de astfel de inundaţii. Aşa că în Germania și în Belgia au apărut controverse cu privire la modul în care aceste informații au fost utilizate de guvern acestor state. Dar incapacitatea de a veni cu un răspuns ar putea fi de fapt o incapacitate de a înţelege puterea naturii în contextul schimbărilor climatice."

Primarul din oraşul Verviers, localitatea din Belgia lovita cel mai rău de inundaţii, spune că autorităţile din zonă NU au fost alertate la timp de hidrologi şi meteorologi, astfel încât oamenii să poată fi evacuaţi la timp.

Muriel Targnion, primarul din Verviers: „La ora zece seara nu era nicio picătură de ploaie aici în Verviers, iar la 3 dimineaţa am văzut aproape un tsunami. Dacă am fi fost avertizați, am fi putut evacua o parte din populație, am fi putut evita decesele, am fi putut muta mașini, oamenii şi-ar fi putut salva din lucruri. Nu am fi evitat toate pagubele, dar am fi putut salva vieți și o parte din bunurile importante."

Şi în Germania sunt tot mai multe voci care acuză autoritățile de neglijență şi susţin că dacă populaţia ar fi fost avertizată, bilanţul ar fi fost altul.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Scăpăm de caniculă, dar dăm de ploi violente și grindină. Risc major de inundații în mai multe regiuni
Scăpăm de caniculă, dar dăm de ploi violente și grindină. Risc major de inundații în mai multe regiuni

Astăzi temperaturile scad peste tot, însă instabilitatea crește. În cea mai mare parte a tarii vor fi averse, frecvente descărcări electrice, vijelii și căderi de grindină, iar ploile pot lăsa în urmă peste 70 de litri de apă pe metru pătrat.

Ploile și furtunile au făcut prăpăd în Transilvania și nordul Moldovei. Valea Prahovei, grav afectată
Ploile și furtunile au făcut prăpăd în Transilvania și nordul Moldovei. Valea Prahovei, grav afectată

Ploile și furtunile au făcut ravagii în Transilvania şi nordul Moldovei, care se află sub o avertizare cod portocaliu de fenomene meteo periculoase.

Zeci de români au fost surprinsi în mijlocul inundațiilor devastatoare din Germania: „Mulți au pierdut totul”
Zeci de români au fost surprinsi în mijlocul inundațiilor devastatoare din Germania: „Mulți au pierdut totul”

Zeci de români au fost prinși și în mijlocul inundațiilor care au lăsat în urmă distrugeri uriașe în Europa de Vest.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.