Descinderi de amploare în București, la o zi după moartea interlopului Emi Pian. Clanul vizat de polițiști

Descinderi de amploare în București, la o zi după moartea interlopului Emi Pian
Pro TV

Poliţiştii şi procurorii fac, miercuri dimineață, 37 de percheziţii în Bucureşti şi în judeţele Ilfov şi Constanţa, într-o cauză vizând destructurarea a două grupuri infracționale organizate specializate în săvârșirea infracțiunii de contrabandă

"În cauză există suspiciunea rezonabilă că în zona Piața Reșita din București, Sector 4, activează două grupări infracționale, al căror nucleu este reprezentat de doi frați, care au ca principală preocupare comercializarea de țigări fără marcaj fiscal, provenite, de regulă, din Republica Moldova, introduse nelegal pe teritoriul României cu sprijinul unor cetățeni moldoveni și deținute cu încălcarea dispozițiilor legale", se arată într-un comunicat DIICOT.

Potrivit unor surse, este vorba despre membri ai clanului Văncică.

Cum acționau cei vizați de anchetă

 

Activităţile de comercializare a ţigărilor provenite din contrabandă sunt desfăşurate în două ”puncte de desfacere”, poziţionate strategic la extremităţile Pieţei Reşiţa, arată sursa citată.

Citește și
cross
Ultimul mesaj al şefului clanului Duduianu, cu puţin înainte să fie ucis de un rival. "Viaţa mea"

"Astfel, unul dintre ei coordonează activitatea infracțională de comercializare a țigărilor de contrabandă ce se desfășoară la o garsonieră pe care o deține la parterul unui bloc din apropierea pieței, acesta fiind sprijinit de alte persoane care în momentul în care în zonă îşi fac apariţia organele de poliţie, îl anunţă pentru a închide fereastra. Pe de altă parte, celălalt lider coordonează activitatea infracţională de comercializare a ţigărilor de contrabandă ce se desfăşoară într-un spaţiu comercial aflat pe exteriorul complexului din Piaţa Reşiţa, în care funcţionează aparent un amanet. Și la acest punct de desfacere sarcinile membrilor grupării sunt foarte bine stabilite, în sensul că, în timp ce una dintre persoanele menţionate mai sus se află în interiorul amanetului şi vinde ţigări de contrabandă pe fereastra uşii de acces în amanet, ceilalţi stau afară în stradă şi abordează potențialii clienți, pe care îi îndrumă să cumpere ţigări", se menționează în comunicat.

DIICOT explică, totodată, că cei aflaţi în afara amanetului asigură zona şi îl anunţă de fiecare dată (de cele mai multe ori prin intermediul unei staţii de emise recepţie) pe cel aflat în interior despre eventuala prezență în zonă a organelor de poliție.

Cu cât se vindeau țigările

 

Activitatea de comercializare a țigaretelor se desfășoară și aici după un program strict, începând cu ora 08:00 și până în jurul orei 19:00, existând, de asemenea, o medie de aproximativ 200 de clienți pe zi, iar prețul unui pachet de țigarete este de aproximativ 10 lei.

La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 26 persoane.

Acțiunea DIICOT are loc la o zi după ce un cunoscut interlop, cunoscut sub numele de ”Emi Pian”, a fost ucis în Capitală, după un conflict în sectorul 6 al Capitalei.

Florin Mototolea era liderul unei dintre cele mai periculoase astfel de grupări din București: clanul Duduianu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
NEWS ALERT E gata! Se face transferul verii în Europa: 150.000.000€
Citește și...
Suma uriașă care a provocat conflictul ce i-a adus moartea lui ”Emi Pian”, liderul clanului Duduianu
Suma uriașă care a provocat conflictul ce i-a adus moartea lui ”Emi Pian”, liderul clanului Duduianu

Capitala a fost împânzită de forţe de ordine marți noapte, după ce liderul temutului clan Duduianu, cunoscut drept "Emi Pian”, a fost ucis cu o noapte în urmă de membrul unui clan rival.

Ultimul mesaj al şefului clanului Duduianu, cu puţin înainte să fie ucis de un rival.
Ultimul mesaj al şefului clanului Duduianu, cu puţin înainte să fie ucis de un rival. "Viaţa mea"

Ultimul mesaj al şefului clanului Duduianu, cu puţin înainte să fie ucis de un rival. "Viaţa mea"

”Emi Pian”, liderul clanului Duduianu, ucis într-un conflict între interlopi, în Bucureşti
”Emi Pian”, liderul clanului Duduianu, ucis într-un conflict între interlopi, în Bucureşti

Un cunoscut interlop a fost ucis marți-noapte, în Capitală, după un conflict ce aduce a reglare de conturi. ”Emi Pian”, pe numele lui adevărat Florin Mototolea, era liderul unei dintre cele mai periculoase astfel de grupări din București: clanul Duduianu.

Incendiu în Chitila, la casa unui interlop. Pompierii intervin cu 14 autospeciale
Incendiu în Chitila, la casa unui interlop. Pompierii intervin cu 14 autospeciale

Un incendiu puternic a izbucnit, marți dimineață, la o locuinţă din şoseaua Chitilei, flăcările extinzându-se și la alte proprietăți din apropriere.

Recomandări
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită
Corupție la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Timișoara. 12 inspectori și 2 șefi ar fi luat mită

12 inspectori și doi șefi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din Timișoara sunt cercetați pentru corupție. Ar fi luat mită de la firme private de transport.

Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare
Parlamentul a votat legea împotriva antisemitismului și fascismului. Pedepse de până la 5 ani de închisoare

Deputații AUR, S.O.S. România și POT au criticat proiectul de combatere a antisemitismului, invocând restrângerea libertății de exprimare, în timp ce PSD, PNL, USR și UDMR l-au susținut ca măsură de protecție împotriva extremismului.

România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO
România - Italia, debutul tricolorilor la EURO U21 2025, azi de la 22:00 pe PRO TV și pe VOYO

Campionatul European de tineret este transmis în exclusivitate de PRO TV, Pro Arena și de VOYO.