Decizie bizară a PSD: Vasile Dîncu, propus preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO

Vasile Dîncu
NATO News

Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Camera Deputaţilor şi Senat l-au propus, vineri, pe senatorul PSD Vasile Dîncu să ocupe funcţia de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO, scrie Agerpres.

Propunerea a fost făcută către Birourile permanente reunite ale Parlamentului, care au decis vineri că alegerea lui Dîncu în funcţia de preşedinte al Delegaţiei Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a NATO va fi supusă votului în şedinţa de plen comun din data de 21 februarie.

Decizia este bizară în condițiile în care, Klaus Iohannis și Ministerul de Externe și aliniată la Uniunea Europeană.

”În cursul acestei dimineți, am înaintat Prim Ministrului României, Nicolae Ciucă, demisia mea din funcția de ministru al apărării naționale", a scris el pe pagina personală de facebook, pe 22 octombrie anul trecut. 

"Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei. Consider necesară retragerea mea din această funcție pentru a nu prejudicia în niciun fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte absolut necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării Naționale și a Armatei Române", a adăugat el.

Citește și
strangere de mana
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar

Cu câteva zile înainte, Vasile Dîncu, a avut o serie de declarații care au fost interpretate atât de unele partide de opoziție cât și de Cotroceni drept controversate, neclare.

"Războiul va mai continua, singura şansă a păcii poate să fie negocierea cu Rusia. Sigur, e vorba de o negociere complexă. Ideal ar fi să se ajungă la o situaţie de negociere, chiar dacă s-ar ajunge la un conflict îngheţat, negocierea tot ar face mai mult bine decât ceea ce se întâmplă acum, distrugerea de vieţi omeneşti, de bunuri", a declarat el în cadrul unui interviu.

Poziția sa nu este, însă, și cea a oficială a României, a Uniunii Europene ori a NATO, după cum a subliniat și președintele Klaus Iohannis.

La scurt timp după interviul acordat de Dîncu, președintele României, Klaus Iohannis, a comentat într-o conferință de presă poziția neclară a ministrului Apărării.

"În acest război Rusia atacă Ucraina. Ucrainenii plătesc preţul de sânge în acest război şi trebuie să acceptăm cu toţii ideea că doar Ucraina va decide când şi cum şi ce negociază. Această poziţie este poziţia noastră oficială, este poziţia oficială a UE şi probabil unii demnitari de la noi trebuie să citească mai frecvent revista presei să afle aceste poziţii", a declarat Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Țiriac nu uită și nu iartă: "I-am declarat pe toți gangsteri. Public!"
Citește și...
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar
O mare companie din România a fost vândută. Cine este noul proprietar

Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România și-a schimbat proprietarul. Firma trece de la fondul de investiții Mid Europa Partners la Sameday, partenerul eMag.

S-a încheiat mandatul lui Marian Enache la conducerea CCR. Va rămâne ca președinte interimar
S-a încheiat mandatul lui Marian Enache la conducerea CCR. Va rămâne ca președinte interimar

Mandatul lui Marian Enache ca preşedinte al Curţii Constituţionale a încetat marţi, iar de miercuri, el ar urma să asigure ca interimar conducerea CCR, conform unei hotărâri publicate în Monitorul Oficial.

Cinci persoane au primit condamnare cu suspendare, după ce ar fi stropit roșiile cu substanțe chimice nocive
Cinci persoane au primit condamnare cu suspendare, după ce ar fi stropit roșiile cu substanțe chimice nocive

Magistrații Judecătoriei Pogoanele au dispus pedepse de închisoare cu suspendare pentru cele cinci persoane trimise în judecată de procurori după ce ar fi stropit cu bună știință legume cu substanțe chimice nocive.

 

Recomandări
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD
Negocieri fără acord pe măsurile fiscale. Partidele nu se înțeleg la creșterile de taxe. Ce a cerut PSD

Discuțiile dintre partide pentru formarea Guvernului continuă în format extins. Liderii s-au alăturat specialiștilor care negociază măsurile fiscale.

Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane
Reformele întârziate care blochează banii din PNRR. În patru ani, România a îndeplinit doar 14% din jaloane

România a primit de la Comisia Europeană 1,3 miliarde de euro, bani din PNRR. Însă suma este mai mică decât cea cerută.

România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori
România, victorie fără emoții cu Cipru, în preliminariile CM 2026. Ce urmează pentru tricolori

Echipa naţională a României a câștigat, marți seară, pe Arena Națională, duelul cu Cipru, scor 2-0, în preliminariile Cupei Mondiale 2026.