Decizie a judecătorilor în cazul lui Mario Iorgulescu, acuzat de omor

mario iorgulescu

Tribunalul Bucureşti a decis vineri ca Mario Iorgulescu să fie arestat preventiv, pe o perioadă de 30 de zile, de la data încarcerării, în condiţiile în care fiul preşedintelui LPF se află internat într-o clinică din Italia.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată la Curta de Apel Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a mai emis un mandat pe numele lui Iorgulescu la începutul lunii martie, decizie care a fost anulată de Curtea de Apel Bucureşti pe motiv că nu au fost respectate acte de procedură.

Mario Iorgulescu este urmărit penal pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Curtea de Apel a anulat un mandat de arestare în lipsă

 

Citește și
cristina neagu
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Pe 7 martie, Curtea de Apel Bucureşti a anulat un mandat de arestare în lipsă emis de Tribunalul Bucureşti pe numele lui Mario Iorgulescu, în dosarul în care acesta este acuzat de omor.

Pe 5 martie, Tribunalul Bucureşti itea Mario Iorgulescu a fost dat în urmărire internaţională de către Poliţia Română.

Avocaţii lui Mario Iorgulescu au contestat decizia şi au avut câştig de cauză la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care a anulat decizia tribunalului şi a dispus ca cererea procurorilor să se rejudece.

Mario Iorgulescu a produs un grav accident în 2019

 

În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, fiind sub influenţa alcoolului şi după ce a consumat cocaină.

Procurorii au susținut că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe.

Anchetatorii explică faptul că Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h, în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc.

Conform procurorilor, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”
Cum s-a descurcat Nicuşor Dan la aruncarea de la 7 metri, la Gala Neagu. ”Am jucat handbal, dar nu aveam lipici pe minge”

Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, duminică, după ce a participat la Gala Neagu – Retragerea unei legende, că împreună cu foşti sportivi de mare performanţă trebuie elaborată o strategie „pe mulţi ani de acum încolo”.

Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare
Rezultate LOTO 6/49 duminică, 8 iunie 2025. Numerele câștigătoare

Noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc au avut loc duminică, după ce la tragerile de joi s-au acordat peste 17.000 de câştiguri, în valoare totală de peste 1,16 milioane de lei, a anunţat Loteria Română.

Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta
Peste 70.000 de români își petrec Rusaliile pe litoral. Ce prețuri sunt vara aceasta

Sunt 70.000 de turiști în prima zi de Rusalii pe litoral. Indiferent de cât vor rămâne, toți au putut să se bucure de soarele generos și de marea albastră care dă semne că începe să se încălzească.  

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.