Când se merge cu colindul. Ce spune tradiția și care sunt obiceiurile

Printre acestea, Nașterii Domnului și o modalitate de a transmite urări de sănătate, belșug și noroc celor dragi. Iată când se merge cu colindul în 2024 și ce alte obiceiuri au românii în preajma sărbătorilor de iarnă.

De unde a început totul

Colindele, așa cum le cunoaștem astăzi, au o poveste fascinantă, cu rădăcini adânci în tradițiile precreștine ale Europei. Aceste cântece, care aduc bucurie și vestesc sărbătorile, nu au fost inițial asociate cu Crăciunul. Cu mii de ani în urmă, ele erau cântate la celebrările solstițiului de iarnă, cel mai scurt moment al anului, care are loc în jurul datei de 21 decembrie.

La origine, cuvântul „colind” desemna un dans sau un cântec de laudă și veselie, iar melodiile aveau scopul de a marca trecerea peste anotimpul întunecat și de a celebra reînnoirea luminii. Pe atunci, colindele erau cântate în toate cele patru anotimpuri, dar doar cele legate de Crăciun au supraviețuit în timp.

În perioada creștină timpurie, Crăciunul a fost poziționat în calendar aproape de Solstițiul de Iarnă. Astfel, cântecele precreștine au fost treptat înlocuite cu imnuri religioase care vesteau Nașterea Domnului. Primele colinde creștine, scrise în latină, nu au avut însă un succes răsunător, deoarece limba era greu de înțeles pentru oamenii de rând.

În anul 129, un episcop roman a introdus un cântec numit „Imnul Îngerilor” la o slujbă de Crăciun în Roma, marcând unul dintre primele exemple de colinde religioase. Mai târziu, în 760, Comas din Ierusalim a compus un imn dedicat Crăciunului pentru Biserica Ortodoxă Greacă. Deși multe astfel de cântece au fost create, ele rămâneau accesibile doar celor familiarizați cu latina.

Totul s-a schimbat odată cu Sfântul Francisc de Assisi, care, în 1223, a introdus reprezentările de Crăciun în Italia. În timpul acestor piese, oamenii cântau colinde în limba vorbită de comunitate, ceea ce le-a făcut mult mai populare. Astfel, tradiția colindelor s-a răspândit rapid în Franța, Spania, Germania și alte țări europene.

Una dintre primele colinde de acest tip a fost compusă în 1410, deși doar un mic fragment din ea a supraviețuit. Cântecul povestea despre Maria și Iisus întâlnind diferite persoane în Betleem. În perioada elisabetană, colindele deveniseră mai degrabă cântece de petrecere decât imnuri religioase, fiind cântate în case și la întâlniri festive, mai puțin în biserici.

Această tranziție de la ritualuri păgâne la tradiții creștine a dat naștere colindelor așa cum le cunoaștem astăzi, transformându-le într-o parte esențială a bucuriei Crăciunului.

Când se merge cu colindul

În România, tradiția colindatului rămâne una dintre cele mai îndrăgite obiceiuri ale sărbătorilor de iarnă, fiind păstrată cu sfințenie de la an la an. În funcție de fiecare regiune, colindatul vine cu propriile tradiții și particularități. În unele zone, copiii încep să meargă cu colindul încă din 6 decembrie, de Sfântul Ioan.

Momentul culminant al colindatului este în seara de Ajun, pe 24 decembrie, când colindele sunt dedicate Nașterii Domnului. Printre cele mai cunoscute colinde interpretate în această seară se numără: „Închinarea Magilor” sau „Astăzi s-a născut Hristos”, și multe altele.

În această perioadă, există și tradiția mersului cu icoana. Preoții și copiii duc din casă în casă icoana Nașterii Domnului, binecuvântând gospodăriile și vestind nașterea Lui Hristos.

Totuși, în anumite zone din țară, colindatul începe abia pe 23-24 decembrie, când grupuri de colindători merg din ușă în ușă pentru a răspândi bucuria Nașterii Domnului. În schimbul colindelor, gazdele oferă daruri simbolice, cum ar fi nuci sau portocale. În zilele noastre, tradiția s-a adaptat, iar colindătorii primesc adesea bani și dulciuri.

În dimineața de Ajun, copiii deschid colindele cu binecunoscutul refren “Bună dimineața la Moș Ajun”, urmat de cântece care prevestesc Nașterea Domnului, aducând bucurie și lumină în fiecare casă.

Ce obiceiuri au românii de Sărbători

Sărbătorile de iarnă în România sunt o perioadă cu adevărat specială, un moment de bucurie în care tradițiile și obiceiurile străvechi prind viață. De la colindele care umplu străzile și casele cu o atmosferă magică, la mesele îmbelșugate și aroma de cozonaci proaspăt scoși din cuptor, românii celebrează Crăciunul și Anul Nou cu o pasiune și o autenticitate molipsitoare.

Unul dintre cele mai importante momente ale sărbătorilor este colindatul. În Ajunul Crăciunului, cete de colindători, de la cei mai mici la cei mai mari, pornesc pe ulițele satelor și ale orașelor, vestind Nașterea Domnului. Cântecele lor, transmise din generație în generație, aduc un mesaj de speranță și lumină, iar colindătorii sunt răsplătiți cu daruri simbolice: mere, nuci, covrigi sau bani. În anumite zone ale țării, colindatul este însoțit de obiceiuri teatrale, cu personaje mascate care aduc un plus de veselie și dinamism.

Bradul, simbol al renașterii și al speranței, ocupă un loc important în casele românilor în preajma sărbătorilor de iarnă. Împodobit cu globuri colorate, beteală strălucitoare și luminițe, bradul creează o atmosferă feerică, iar sub ramurile sale, Moș Crăciun lasă daruri pentru cei mici. Despachetarea cadourilor în dimineața de Crăciun este un moment de bucurie pură, încărcat de emoție și nerăbdare, conform Invietraditia.ro.

Masa de Crăciun este un adevărat ospăț, o celebrare a bucătăriei tradiționale românești. scorțișoară și cuișoare, completează perfect atmosfera caldă și festivă.

Noaptea de Anul Nou este marcată de Plugușor și Sorcova, obiceiuri prin care se urează sănătate, prosperitate și noroc în anul care vine. Petrecerile, dansurile și artificiile sunt nelipsite, iar atmosfera este una de bucurie și optimism.