De ce dronele rusești nu pot fi doborâte, înainte să cadă la noi, explică Ciolacu: „Acest lucru nu este încă permis”

×
Codul embed a fost copiat

Dronele căzute pe teritoriul României nu pot fi doborâte, spune Marcel Ciolacu, pentru că „trebuie să tragem pe teritoriul Ucrainei şi cred că acest lucru nu este încă permis”, explică premierul, după cel mai recent astfel de eveniment.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri, în contextul căderii unor fragmente de drone ruseşti pe teritoriul naţional, că există o monitorizare permanentă, precizând totodată că România nu are posibilitatea de a le doborî pe teritoriul Ucrainei, transmite Agerpres.

Cu ocazia unei vizite efectuate în judeţul Buzău, premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă în ultimele nopţi România a doborât vreo dronă rusească intrată pe teritoriul naţional.

"Ca să le dobori trebuie să tragem pe teritoriul Ucrainei şi cred că acest lucru nu este încă permis, nu am auzit de vreo decizie în acest sens. Este o monitorizare şi aţi văzut că aceste drone sunt lovite de obicei de artileria ucraineană şi cad imediat pe malul Dunării. Încă nu este absolut niciun pericol pentru românii din zonă. A fost o abordare chiar cu calm, controlabilă, nu a mai intrat nimic pe o distanţă.... O singură dată s-a întâmplat, după cum bine ştiţi, s-au luat măsurile pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. Am făcut un sistem nou de radare", a declarat premierul Marcel Ciolacu.

Industria de apărare merge „pe împrumut”

Totodată, premierul Ciolacu a subliniat că industria de apărare din România a intrat într-o nouă dinamică.

Citește și
drona Plauru
Reacția târzie a NATO, după ce bucăți din drone rusești au căzut din nou pe teritoriul României. Cum a catalogat incidentul

Mă bucură că industria de apărare pentru prima oară lucrează şi în patru schimburi. Va veni şi acest împrumut de la Congresul Statelor Unite de 2 miliarde, cumva direcţionat pentru industria de apărare, un domeniu pe care încet, încet, îl acoperim. Lucrurile chiar au intrat într-o anumită dinamică", a precizat Marcel Ciolacu.

În cursul zilei de joi au fost găsite resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2 în proximitatea localităţii Plauru din judeţul Tulcea. Ministerul Apărării Naţionale reiterează că a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în permanent cu acestea. De asemenea, MApN condamnă atacurile executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional.  

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
VIDEO Nicușor Dan, show total la Gala Neagu! Președintele a fost chemat să arunce de la 7 metri
Citește și...
Zonele din România în care ar mai fi căzut bucăți din dronele de atac ale Rusiei. Armata e la fața locului | VIDEO
Zonele din România în care ar mai fi căzut bucăți din dronele de atac ale Rusiei. Armata e la fața locului | VIDEO

Ministerul Apărării Naţionale (MApN) anunţă, vineri, că sunt continuate cercetările în zonele din proximitatea porturilor ucrainene pentru identificarea posibilelor fragmente de drone căzute pe teritoriul naţional.

Reacția târzie a NATO, după ce bucăți din drone rusești au căzut din nou pe teritoriul României. Cum a catalogat incidentul
Reacția târzie a NATO, după ce bucăți din drone rusești au căzut din nou pe teritoriul României. Cum a catalogat incidentul

NATO a anunţat joi că nu are niciun indiciu că resturile de drone rusești găsite în România sunt dovada unui atac intenţionat asupra teritoriului Alianței.

Şeful Statului Major al Apărării, despre dronele ruseşti: Sunt, probabil, combătute de apărarea antiaeriană ucraineană
Şeful Statului Major al Apărării, despre dronele ruseşti: Sunt, probabil, combătute de apărarea antiaeriană ucraineană

România are un sistem de supraveghere antiaeriană „foarte bun", iar rămăşiţele de drone rusești găsite în România sunt, cel mai probabil, rezultatul acţiunilor armatei ucrainene, a declarat şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad.

 

MApN: Au fost identificate resturi de la o dronă rusească de tip Geran1/2, în apropierea localităţii Plauru, din Tulcea
MApN: Au fost identificate resturi de la o dronă rusească de tip Geran1/2, în apropierea localităţii Plauru, din Tulcea

MApN anunţă că, în urma căutărilor începute miercuri, după atacuri cu drone ale forţelor ruse în Ucraina, au fost identificate resturi de la o dronă de provenienţă rusească de tip Geran1/2, în apropierea localităţii Plauru, din judeţul Tulcea.

Forţele ucrainene au anunţat că trei drone ruseşti au trecut graniţa cu România
Forţele ucrainene au anunţat că trei drone ruseşti au trecut graniţa cu România

Forţele ucrainene au distrus 25 din cele 38 de drone ruseşti lansate în cursul nopţii, a indicat joi şeful forţelor aeriene ucrainene, transmite Reuters.

Recomandări
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc
Cristina Neagu a jucat ultimul meci al carierei cu lacrimi în ochi. Mesajul de rămas bun al legendei handbalului românesc

Cristina Neagu, una dintre cele mai bune jucătoare de handbal din toate timpurile, și-a luat duminică, rămas bun de la sportul pe care l-a iubit și respectat timp de 25 de ani.

Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu
Președintele Nicușor Dan a anunțat la Știrile PRO TV când vom avea premier. Ce spune despre Cristina Neagu

Președintele Nicușor Dan a declarat în exclusivitate pentru Știrile PRO TV că este posibil ca, până la sfârșitul săptămânii viitoare, să avem un premier. Șeful statului a participat la ”Gala Neagu- Retragerea unei legende”.  

Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical
Canicula a revenit în România. Temperatura resimțită a fost și de 37 de grade la umbră. Vremea se schimbă însă radical

Un val de aer fierbinte venit din nordul Africii ne-a reamintit că vara are și minusurile ei. Deja s-au înregistrat 37 de grade la umbră, mult peste valorile perioadei.