Darius Vâlcov, achitat de Tribunalul Gorj într-un dosar de instigare la dare şi luare de mită

cross

Tribunalul Gorj a dispus, vineri, achitarea fostului ministru Darius Vâlcov într-un dosar în care este acuzat de instigare la dare şi luare de mită.

Tribunalul Gorj a mai decis achitarea altor trei inculpaţi din acest dosar - Eduard Cincu, subinginer cadastru la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OI) Olt, Mircea Dogaru, jurist la o firmă de cadastru, şi Elena Marinela Calotă-Sălcianu, al SC Millenium Topographica SRL.

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, Darius Vâlcov a iniţiat constituirea a trei societăţi care acţionau ca un tot unitar - SC Millenium Topographica SRL, SC Contis Company SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii.

Ulterior, fostul ministru al Finanţelor Publice ar fi decis să-l coopteze pe Eduard Cincu, funcţionar al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OI) Olt, care să verifice în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii uneia dintre firme - având ca activitate cadastru - astfel încât să nu fie în multe respingeri de la OI.

Citește și
Adriana Cotel
Apropiata lui Darius Vâlcov a fost dată afară de la conducerea Spitalul Fundeni

Conform anchetatorilor, Darius Vâlcov ar fi exercitat "activităţi de determinare mediată", în urma cărora doi angajaţi ai societăţii Millenium Topographica SRL, controlată de Vâlcov, i-au dat lui Eduard Cincu câte 1.000 de lei lunar în perioada 2012 - 2015, sumă necuvenită şi neevidenţiată în actele contabile.

Banii au fost remişi pentru ca funcţionarul de la OI Olt să avizeze documentaţia cadastrală întocmită de către angajaţii Millenium Topographica SRL.

"Inculpatul a săvârşit infracţiunea în modalitatea determinării mediate, indirecte, prin intermediul numitului Bărbulescu Daniel-Ionuţ, transmiţând decizia sa de a fi cooptat un funcţionar din cadrul OI Olt, încât societatea să nu înregistreze multe respingeri ale documentaţiilor cadastrale, indicând şi persoana care trebuia ată spre realizarea scopului său - directorul OI Olt, pentru ca acesta să desemneze un funcţionar capabil să ajute SC Millenium Topographica SRL, inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan stabilind nu numai faptul ca acesta să primească o sumă de bani, dar fixează şi cuantumul acesteia, aspecte ce sunt transmise mai departe de către numitul Bărbulescu Daniel Ionuţ inculpatului Cincu Eduard, în cadrul unei întâlniri, astfel încât inculpatul Vâlcov Darius-Bogdan a acţionat cu intenţia directă de a da bani necuveniţi funcţionarului public în legătură şi în scopul îndeplinirii de acte ce intră în atribuţiile sale de serviciu, în condiţiile în care investiţia financiară privind societatea de cadastru îi aparţinea, realizându-se astfel elementele circumstanţiale ale infracţiunii de instigare la luare de mită", se arată în rechizitoriu.

Conform aceleiaşi surse, cuantumul sumei plătite lunar lui Eduard Cincu, subinginer cadastru la OI Olt, a fost stabilit tot de Darius Vâlcov. Banii respectivi nu erau evidenţiaţi în actele contabile, pentru a se crea o aparenţă de legalitate a plăţilor fiind înregistraţi la servicii de instruire profesională.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
NEWS ALERT Suspendare-record în fotbalul românesc: 24 de meciuri! Anunțul FRF
Citește și...
Tribunalul Dolj l-a condamnat pe Darius Vâlcov la 6 ani și jumătate de închisoare
Tribunalul Dolj l-a condamnat pe Darius Vâlcov la 6 ani și jumătate de închisoare

Tribunalul Dolj l-a condamnat marți, în primă instanță, pe Darius Vâlcov la 6 ani și jumătate de închisoare pentru instigare la luare și dare de mită.

Apropiata lui Darius Vâlcov a fost dată afară de la conducerea Spitalul Fundeni
Apropiata lui Darius Vâlcov a fost dată afară de la conducerea Spitalul Fundeni

Ministrul Sănătății Victor Costache a concediat-o, vineri, pe Adriana Cotel, care ocupa funcția de manager interimar al Institutului Clinic Fundeni.

Vâlcov,
Vâlcov, "eminența cenușie" a guvernului Dăncilă, şi-a plagiat cel puţin un sfert din teza de doctorat

Darius Vâlcov și-a plagiat un sfert din teza de doctorat în finanțe, potrivit unui raport al Comisiei de Etică și Deontologie Profesională a Academiei de Studii Economice.

Darius Vâlcov, amendat când se pregătea să intre la tribunal. Unde îşi lăsase limuzina
Darius Vâlcov, amendat când se pregătea să intre la tribunal. Unde îşi lăsase limuzina

Darius Vâlcov, fostul consilier al premierului Viorica Dăncilă, a fost amendat de poliţiştii locali din Târgu Jiu, pentru că şi-a lăsat limuzina într-o zonă unde staţionarea este interzisă.

Recomandări
Israelul a atacat Iranul cu zeci de rachete. AIEA avertizează: „Instalaţiile nucleare nu trebuie atacate niciodată”
Israelul a atacat Iranul cu zeci de rachete. AIEA avertizează: „Instalaţiile nucleare nu trebuie atacate niciodată”

Israelul a atacat vineri dimineață mai multe ținte Iran, în cadrul unei operațiuni militare de amploare.

Donald Trump pune presiune pe Iran să accepte acordul nuclear „înainte să nu mai rămână nimic”
Donald Trump pune presiune pe Iran să accepte acordul nuclear „înainte să nu mai rămână nimic”

Președintele SUA, Donald Trump, a avertizat Iranul să accepte un acord nuclear „înainte să nu mai rămână nimic”, sugerând că atacurile ulterioare ale Israelului asupra țării vor fi „și mai brutale”.

Rusia avertizează asupra unui „al Treilea Război Mondial”, după escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu
Rusia avertizează asupra unui „al Treilea Război Mondial”, după escaladarea tensiunilor din Orientul Mijlociu

Rusia și-a manifestat vineri „îngrijorarea” față de atacurile Israelului asupra unor obiective nucleare și militare din Iran, condamnând „escaladarea puternică a tensiunilor” din Orientul Mijlociu, potrivit AFP.